POEZII de Ion Cireasa

Mi-ai fost primăvară
şi te-am învelit cu petale albe
de cireş
în floare

Mi-ai fost vară şi ţi-am alergat
hai-hui prin iarba câmpului
plină cu maci

Cu raze de soare te-am încălzit
şi-apoi te-am făcut ţărm de mare
ca să-ţi plac m-am risipit
din valuri uşoare
cu stropi de rouă fină
peste nisipul tău cald

Cu dor şi dulce fior
toamnă când mi-ai fost
ţi-am răvăşit frunzele-aurii
şi ţi-am gustat toate poamele

Acum iarnă tu zici că-mi eşti
şi mă colinzi cu fulguiri uşoare
de iubire

Insa asa de dulce zănatică...
preafrumoasa  ca o zana
cu fiori de nuri in floare
şi despletită ca o ploaie magica...
mă faci să cred iubito
că-mi eşti
dincolo de toate anotimpurile
şi pentru totdeauna
doar Anotimpul iubirii!

Nu mai ştiu
în care amintire
să te caut…

îmi zâmbeşti de prea departe
şi tot mai des greşesc
tot căutându-te
spun « te iubesc »
unor dive
cu priviri reci

caut întruna pe coline
prin ierburi pe poteci
vreo urmă lăsată de tine
dar totu-i în zadar…

mersul tău e mult prea fin
şi nu pot să ţi-adulmec drumul…
m-am rătăcit şi-s tare aiurit
iar timpul nu mi-ajunge…
(...eşti dusă prea departe...!)
şi cred că voi renunţa
să te mai caut
iubito!

UN AN NOU CU-MPLINIRI…
FERICIRE-N SUFLET !
LA MULTI ANI !

De prin toate Cerurile
să vină către tine heruvimi
şi serafimi… în zboruri line
şi-n dans feeric
să ţi-aducă
dar divin !

să ţi-aducă fericirea-n suflet
să te-alinte şi să te-ncânte
cu uimitoare fulguiri aurii…

să-ţi ningă iubirea-mi
prin sufletul tău
curat şi sfânt
ca de Madonă !

cu clipe de frumuseţe
să cuprindă-al tău surâs
cu-mbrăţişare fină ...
şi-un gând frumos
cu străluciri de soare
de la mine!

în universul tău de cuvinte frumoase
şi pline de vrajă
mii de fluturi albaştri
cu aripi fine ca de mătase
să-mpresoare
cu mult drag
mirarea
ce-ţi sunt…

..................................
(...şi certitudinea
că-mi eşti... !)

În amintirile mele
doar pe tine te văd
trandafir roş-aprins…
de dragoste !

aş mângâia să ştii
ale tale petale catifelate
cu toată dragostea
dar amintirile tale
nu mă lasă

în iarna ta o amintire îţi este încă
fulguire de mirare…
şi nu te pot îmbrăţişa
şi nu pot fi eu a ta mirare
dacă tu iubito
nu eşti cu mine…

.....................................
hai , spune-mi
că mă iubeşti
doar pe mine !

Doar amintirile
îmi sunt frumoase…
iubita mea,
din ale mele ganduri
tu să nu mai pleci !

Să nu-mi laşi
timpul să plângă aiurea…
să-mi vii frumoaso
în ceas de seară
şi să mă colinzi...
si să-mi spui doar atât:

Tot ce-am iubit ,
eşti doar tu !

Aş fi vrut să văd ochişorii tăi
şi să-mi zâmbeşti
dar ai plecat prea repede...
ca şi-altădată!

(m-ai lăsat ratacit...
si mult prea singur
si te-am uitat...!)

Cum pot eu să te iubesc
dacă tu-mi apari şi-mi dispari
ca şi Fata morgana ?!

Mi te-ai tot dus...
prea departe în sufletul meu
şi aşa frumoasă
ca o amintire sublimă
te ştiu dintotdeauna
şi te-am iubit minune
(doar în altă lume…aievea!)

Dar să nu-mi mai pleci... tocmai acum
când zilele mi se scurg infiorate
în amintiri preafrumoase
cu tine iubito !

De ce-ai plecat...
de ce tu nu-nţelegi
că acum e prea târziu
ca să-mi mai pleci?!

Te văzusem pentru-o clipă
aşa frumoasă şi-adevărată…
şi-apoi te-am visat cu mine
şi mi-era prea bine să ştii
dar iara tu mi-ai plecat…

Mă doare sufletul şi nu mi-e bine
şi iartă-mă că te blestem iubito
ca dorul de mine să te-ajungă

Să nu-ţi fie bine nici ţie
până ce nu-mi vei surâde
iar eu să mă topesc
de dragul tău
tot privindu-te
şi iubindu-te
minune !

Cu zâmbete şi cântece sublime
doar iarna-mi magica
m-a fermecat!

Cu acorduri divine voi îmbrăţişa
soarta-mi hărăzită în taina mult visată…
si-acum mă rog frumos la tine Doamne
să-mi fie binecuvântată
clipa plina de magie
când voi atinge
cu sărutul meu
cerul cald şi-auriu
al frumoasei ierni
ce m-a fascinat

Ea să mă-nvăluie cu atingeri fine
cu voaluri albe de mătăsuri
si cu foşnet de şoapte
să-mi acopere
toate gândurile
cu-n strai stacojiu
de surâs
floral

Picurii ei vii cu sclipiri de frumuseţe
să mă-nfioare dulce
când o voi săruta
şi-mi voi ninge
iubirea...
cu fulgi uşori
cu straluciri de-argint
prin sufletul ei
în acorduri
de simfonii
celeste !

Priveşte-mă iubito să vezi
cum mi se ninge iubirea...
peste frumuseţea ta
şi prin universul tău
fantastic !

(te-alint chip de înger
şi te-ndemn să fii cu mine...
vis aievea…!)

Să-ţi laşi uşor capul pe umărul meu
şi să auzi cum prin ceasul vieţii
mi-aleargă nebun timpul...
suspinând
tresăltând
la fiecare şoaptă spusă de tine
topindu-şi secundele
de dragul tău
in dulci fiori

Atunci să mă petreci iubita mea
cu drag prin labirinturile magice
din inima ta
prin sufletul tău curat şi sfânt
şi prin forme ciudate de treceri
spre lumi fantastice
tu să mă tot pierzi!

Prin rai de poezii şi visuri
încă neştiute de mine
tu timpul să mi-l scurgi
cu folos si buna masura
prin clepsidra-ti vie
.........................................
şi eu să-ţi spun totdeauna :
Te-ador chip de inger!
Te iubesc minune !

Mi-am trimis toate gândurile
să te colinde…

Priveşte !
în dans feeric,
cu fulguiri uşoare
ele au ajuns iubito
pe cerul tău albastru,
prin rai de poezii

Vei vedea cum vin spre tine
steluţe mii de păpădii…
tu întinde usor palmele
şi ele îţi vor desena
inima mea

...........................................
şi cu mult drag
vor scrie pentru tine,
mare cât tot cerul,
Te iubesc ,minune !

Sunt fericit că te-am aflat
şi-mi eşti...
cuminte şi dornică de viaţă,
poveste adevărată
şi preafrumoasă,
o carte mereu deschisă !

Nu te mai las să-mi pleci
chiar de-ar fi să mă treci
prin ape-nvolburate,
prin ninsori
fierbinţi
şi grele penitenţe

De-ai vrea,poţi să mă petreci
printre stânci şi văi abrupte

Cu vaier prelung,
învăluit în mister
de nopţi adânci,
tu tot să mă-mbrăţişezi
şi să te fac zeiţă
să vibrezi

(cu toate strunele de violină
din sufletul tău!)

Freamătul de şoapte de mi-ar fi aiurea
doar atunci tu poti să mă si uiţi...
dar  nu te mai las să-mi pleci
fără sa stii de mine

Mi-e timpul prea pustiu...
si tu vino-mi... iubito
şi ai să-nţelegi
că eu te-aştept
de când mă ştiu !

Tu-mi spui ,cu mult drag ,
că ţi-am fost şi încă mai vrei
să-ţi fiu soare…

Pe unde-mi umbli iarnă zăpăcită
de nu te mai găsesc
să-ţi încălzesc
zăpezile ?!

Eşti mereu plecată şi mă laşi uitat…
nu mai ştiu nici dacă ţi-e bine
şi nici dacă-mi mai eşti

Aş vrea să ajung la casa ta din vale,
cu alai de îngeri şi zâne,
şi să-ţi rostesc
cuvinte
dulci

Cu clinchet cristalin răsunându-ţi uşor
din clopot de ceară,zglobiu,
să mă primeşti în prag de seară,
să mă-mbrăţişezi cu tandreţe
şi-n noapţile tale de iarnă ,
făcându-ţi luna plină,
să-mi petrec tot timpul
cu tine iubito,
ţinându-te de mână

Cu atingere caldă şi cu şoapte dulci
să-ţi fiu un duios menestrel…

(...cântându-ti...
să te tot colind cu drag !)

Din cetini de brad,
topite cu foc de inimă
şi prelinse cu dor nebun,
să-ţi las ca amintire
un senin frumos
de verde-mi !

Atunci tu să te-mbeţi de fericire
şi să mă rogifrumos să te mai colind…
să-ţi mai las pe buze de surâs
încă
şi încă
şi încă…
o amintire frumoasă
cu fulguiri uşoare
din cuvinte preapline
de graţie !

Totdeauna,începutul de an
are semne bune!

Când ating şi mângâi frumuseţea ta
şi sunt fermecat de şoaptele-ţi divine,
în cântecele mele vei găsi semne…

Două sunt identice
şi sunt început si sfarsit de aclamare,
când rostirile tale sublime şi dulci
mă cuprind

Altul e cântecul duios din nai
pe care-l auzi atunci când ,
învăluită cu adieri
de şoapte,
de dor
şi de dulce fior,
sufletul
îţi suspină
a iubire

Citindu-ma...vei găsi si alte semne
si ti le scriu cu mult patos
 când sunt vrăjit de splendoarea ta!

Iar când vreau să te am
şi nu mai pot de dragul tău,
îţi şoptesc,iubito,
tot mai mult
şi mereu,
a mirare !
(!!!)
...............................
şi te chem…
pe numele  tau
din taină !

Atât de frumoasă şi blajină,
ca la o icoană,
aşezată mare pe-o ramă
cu pânză alba şi broderie mov,
ţie să mă rog…

Ca un arcuş,lunecându-ţi lin
pe strune de suflet,
să te vrăjesc cu şoapte,
cu suspine…
si cu parfum
de iubire,
să te farmec !

Să-ţi cânt duios,preaiubită femeie
si să m-acoperi cu tine,
când timpul mi-l pierd
rătăcindu-ţi adânc
prin nopţi târzii
de tine!

Aş vrea să-mi închin,
pe crucea sorţii mele,
toate gândurile…

Ca pe-o floare de mac înfocată,
desfăcută şi mângâiată-n poală,
ca pe-o cicoare răsfirată
si despletită peste câmpul verde,
ca pe-o brânduşă lacomă de sevă
ce sărută un lujer...
să mi te-aşez iubito,
pe pânză albă
de-nserare,
întinsă mare!

Apoi ,cu fulguiri uşoare şi albe de vis,
rătăcind prin eden de visuri
să mă-nchin ţie…
fără să te strig pe nume,
fără să te caut în zare,
fără să te-ademenesc
cu sclipiri de smaralde…

(...şi,să mă ierţi,aş vrea,
dacă-ti voi greşi
vreo şoaptă
ori vreun
suspin…!)

Te-am privit ca un hoţ
de frumuseţi,pe furiş …
mi-a fost teamă să nu te pătrund
prea adânc şi să te doară !

Sfios,cu uimire,
cu sufletul vibrând de fericire
ţi-am mângâiat conturul cu privirea…
cu penelul tremurând de emoţie
am încercat să dau culoare visului
în care mi-ai apărut un înger de femeie

Nopţile albe nu mi-au fost de-ajuns,
ca să pot să te-arăt lumii
aşa cum tu eşti…

M-ai supărat iubito,când nu ai vrut
să ţi se ştie chipul…
şi-atunci te-am botezat
« Foc de inimă »,

Apoi ,te-am aşezat în ramă
şi te privesc mereu ca pe-o icoană!

Acum mă-nchin tie…
şi sper să-ţi pot picta chipul,
privindu-te aievea ,
Minune!

Cu ochii mari şi plini de uimire,
privesc minunea cu chip îngeresc
ce se vrea zidită…
nu e o himeră
ci însuşi adevărul
din taină !

învelită cu mine…cu broderie fină
din visul mov şi cu voaluri albe
de mătasă ,ca o mireasă,
mi se dăruieşte cu toată
dragostea

(o privesc ca si vrăjit
şi nu mai pot de dragul ei !)

Chiar azi o voi zidi...
la mine-n suflet
ca să fie numai a mea 
iubita pe veşnicie!

Floare-de-colţ,minune ,
zăpadă fină de mătăsuri albe
ţi-acoperă trupul ,
risipită fără de rost
peste aspre ruine…

E-adevărat că a ta zăpadă
ninsă prea frumos privirii mele,
ca o alinare pentr-un vis
ce-l doresc aievea
păşind cu tine
pe un drum cu petale albe,
mi-a inundat inima cu Lumina
şi frumuseţea ta…

Mi-ai topit
pe veşnicie sufletul ,
minune albă!

Tu iarnă...uşor topită
cu raze de soare,
as vrea să-mi fii…
mireasa din taină !

Eu,cel care ţi-am fost
dintotdeauna aproape,
ştiu că si tu  m-ai cuprins
ca o floare ce sărută un lujer...
că mi te-ai nins frumos pe palme
cu toată iubirea

Cu epistole de dragoste,
prea înfocată, m-ai învăluit iubito
când toate şoaptele ţi le-ai cântat duios!
însă,cu arcuire lină, eu ţi-am fost
arcuş pe strune de suflet
şi liră fină,iubindu-te,
minune !

Erai prea aiurea...
erai o ploaie amară
şi-aproape uitată...

Când clopotu-mi de lut ţi-a dat de veste
că timpul meu  în clepsidra sorţii
s-a prelins trecut peste-al tău… si prea frumos
în jocul magic de-a v-aţi ascunselea
m-ai prins cu drag de braţ
şi m-ai alintat cu -mpresurări
concentrice şi cu surâs dulce

Cu clipe sublime tu m-ai vrăjit…
şi-acum eşti ploaie ce mă-nfioră
cu picuri de fericire
şi tocmai bună
de iubit !

Ca pe-o minune , te-am îmbrăţişat
şi te-am iubit !te-aş face,oricând
să fii aiurea...să fii uitucă...
si să uiţi chiar si de mine !

Să visezi cum inorogi ,
aflând de tine, aleargă neobosiţi
pe coline şi prin văi adânci…
să te caute chiar şi printre stânci
şi să-ţi spună că le eşti dragă
Cum îşi pierd ei timpul,
căutându-te !

Doar eu te-aş face… din nou,
în jocul nostru sublim să numeri ,
una în sus şi alta-n jos,
(ana pentru mine şi alta pentru tine!)
secundele trecute cu delicatete
în uitare adanca!

Dar ,să ştii, tu trebuie să-mi fii
numai cu gândul înspre timpul
petrecut de mine,aproape tot,
în visare…cu tine!

Să nu-mi cânţi
tocmai acum
a despărţire !
eu
demult
te-am uitat !

dincolo de zare,
nu ştiu să te fi căutat…
doar printre divele
ce mă-ndeamnă
să rămân cu ele
de fapt,cu tine !
pe-altarul
iubirii,
cu steluţe mici
şi strălucitoare,
să mă joc…
iubindu-te ,
minune !

Mi-eşti iarnă frumoasă
şi decor de sărbătoare !

Te voi ţine-mbrăţişată
fără angoase…în treceri lumeşti
cu rostiri dulci si calde te voi alinta
şi cu clipe-poveşti
îţi voi însenina
chipul trist

Cu gânduri de bine ascunse-n vraja nopţilor
din iarna-ţi magică vom dezlega taine
vom prelungi sau vom comprima
si ultima secundă ce ne-a mai rămas

Tot aşa cum şi luminile din stele
ni se aprind sau ni se sting
după cum ştim că avem
Lumină-n suflet
sau viscole aspre...
ori troiene triste
si terne

Sălbatice şi negre arătări
venite de-aiurea...de  ne risipesc visele
le vom arunca pe toate
să le ardă
focul
gheenei !

De dragul tău voi învăţa a zbura
peste culmi înalte voi topi zăpezi
şi voi risipi negura...
răsărind şi apunând
prin dulci abisuri
de cuvinte
şi visuri

As vrea să-ţi fiu mereu aproape 
să nu mai caut prin risipe de vânt
ce-am pierdut...
să nu mai cauţi adieri de-mprumut
şi vremelnice trairi cu zâmbete prefăcute
cu gânduri mici şi prea confuze...
uneori chiar peltice!

Să nu mai fii pradă usoara
păsării cu puf pe aripi de visare
cu gheare ascuţite şi prea hulpavă
de sânge şi carne
de dulce si naivă
căprioară

Ar trebui să ai cugetul curat
şi zarea să-ţi fie mereu senină
când voi cuprinde-n braţe
o frumoasă primăvară...
şi tu vei rosti cu sârg
adevărul din taină !

..........................................
Doar atunci...
cu lacrimi amare,
nu vei mai plânge!

Totdeauna am lăsat ferestrele
sufletului meu larg deschise...
şi-acum mi-e frig!

Dar nu o voi închide
pe aceea dinspre răsărit
sigur!
chiar dacă vor veni după tine
viscole aspre şi păsări de pradă…

Te voi ascunde sub aripa mea caldă
şi vom zbura împreună
atâta cât pot şi eu...
cât mai sus!

La înălţime peste culmi aurii
voi fi iubito... iar pe jos
prin brazda de pe-ogor
voi coborî doar-aşa…
de câte ori vei vrea şi tu!

C-un gând ascuns...
îmbrăţişată cu mult dor
să mai număr secundele
scurse din timpul
ce ţi-a mai rămas…
uitat şi necuprins !

Iubită iarnă de ceară,
prelinsă printre oglinzi
aşezate de mine concave
şi cu troiene pe câmpuri
fără de mine pustii,
să ştii că nu-mi pasă
de dragostea ta din tei…
ca si altădată!

Când anotimpul cu semne lăsate
doar pentru inima ta,
cu plecări şi cu veniri,
cu clipe-poveşti şi taine,
cu visuri încă ne-ntâmplate
se va ninge peste tine
cu flori albe de cireş,
atunci aşteptările tale
vor fi binecuvântate…

în vânt calm şi nuntit...
si toate vor avea un început
şi un frumos sfârşit
cand vor fi aievea !

Dar,e bine să ştii,
că din tot ce mai am
doar iubirea şi dragostea
eu ţie ţi le-am păstrat
aproape intacte…
(...si sigur infinite...!)

Fascinată de freamătul meu
cu dulci şoapte şi doruri fierbinţi
tu,iubito, cand te voi cuprinde-n brate
si-ti voi rosti adevaruri,
să mă crezi…

........................................
(...si-ai să vezi tu...doar atunci
eu te voi minţi... !)

Voi avea curajul să-mi înfrunt norocul
în care gândul meu îşi are ecoul !

Voi fi fericit să-ţi rostesc cu drag ,
cu patimi, cu buze moi şi adieri de şoapte
toate sclipirile de soare
puse-ntre oglinzi concave
şi sa linistesc poftele tale hulpave
şi încă nepline de mine !

Abia atingând cu degete tremurânde
taina ta sfântă ce-mi va surâde,
cu acorduri celeste şi cu-mbrăţişări
frumoase,ne vom contopi gândurile,
iubirea,tristeţile…topite cu dragoste
de focul inimilor noastre prea durute…

Apoi îţi voi şopti la ureche,
cu tot dragul,
un cântec şi-un suspin :
Te iubesc !
Ah,femeie …

De la inima mea către inima ta,
totdeauna,îmi voi ninge
cu mult drag iubirea!

Fascinat de visuri, de surâsul tău blajin
şi de albul ninsorilor... mă voi tot duce
şi-am să-ţi vin...cu dulcele suspin!
lunecând uşor şi valsând cu tine
prin sclipiri de lună plina,
purtat de doruri multe,
în adâncul magic al noptii...

Cate-un pic tu mă vei lăsa dus... iubito,
vrăjită...prin zăpezile-ţi
pufoase şi calde,
pe cărarea albită...
trecându-ţi uşor
cu rătăciri
blânde
si dor!

Pe aripi de visuri ţi-am venit
iubito,când nici nu te-aşteptai !

Aş vrea acum să te colind
rătăcind prin neaua-ti
cu sclipiri de-argint

Cu dangăt ascuns în clopot de vise,
cu clinchet cristalin de buze ninse,
în pragul înnoptării
tu să mă primeşti...
(...cu surâs de bine şi aclamări
din aripi de fluturi albi...)

în dans cu gându-mi ,dulce lunecând
peste magia lămpii aurii…
de mult dor prea aprinsă,
să mă colinzi
şi tu iubito!

Mi se lasă iarna,
atrasă cu farmec
şi dezvelită de mătăsuri,
cu foşnet de alb,
cu zâmbete de soare
şi cântece sublime
fulguindu-şi cu drag
zăpezile-i cuminţi
peste-ntreaga-mi lume…

(în rotocol de dans,
cu paşi uşori,
­îşi cerne iubirea
din toată inima
peste trupul
şi braţele-mi calde...)

Duioasă-mi surâde
şi cu vrajă mă cuprinde
şi-mi sărută obrajii
cu toată dragostea,
în rostogol de visuri...
şi piruete magice!

Se ninge-apoi
frumoasa-mi albă
peste-ale mele gânduri...
lăsată uşor,sedusă
şi fierbinte

Vântul, uşor, să mi te-aducă
în straie de-nserare şi să nu-mi fii nălucă…
ci doar goală arătare
preafrumoasă
şi-aievea !

Cu zăpezi cuminţi să mă-mpresori,
când tu mă ai şi să mă minţi frumos
cum numai tu ştii s-o faci

Când iarăşi dulce m-alinţi,
să-mi spui iubito
că nu mă iubeşti
îndeajuns…
şi că ţi-s drag
doar un pic
peste mai mult
şi-s tot uitat
la tine-n
visuri !

Zâna iubirii şi-a fulgilor de nea,
mult căutată de luceferi îndrăgostiţi,
de prinţi frumoşi şi chiar şi de prinţese…
frumoasă si de mine mult dorită,
cu fulguire uşoară
te vreau iubito
să-mi vii
diseară

Ca o adiere blândă a pufului de păpădii...
să mă atingi cu drag
şi să-mi fii
uimire!

Dăruită în taină cu voal
şi rochie din mătase albă
să te am ...ninsă cu iubire,
fie şi pentru-o clipă,
cu-arome nebune
şi parfum de lavandă,
mireasa gândului meu

........................................
Plecat să te colind,
cu tot albul din lume
şi străluciri de soare,
cu iubirea-mi cernută
pe palmele tale,
tu să mă topeşti
în taina nopţii tale
domol adâncit...
cu sărut fierbinte
de-atâta aşteptare
şi-ntâmplare
mult dorită !

Priveşte-mă zâna zăpezilor
şi să-mi fii duioasă
şi darnică!

Lasă-mă, printre buzele-ţi mierii,
să-ţi fiu mirare frumoasă
fulguindu-ţi dulce fior
şi mii de cuvinte
de dragoste

De dor, uşor,
peste visuri sidefii,
prin roşul din aorte
şi peste nurii-ti aurii
să-mi topesc ninsoarea
de dulci suspine
şi şoapte

(In aclamarea aripilor de fluturi
albaştri.... cu sclipiri ca de aştri...)

Să te ningă...
în căuş de ape calde şi blânde,
în joc nebun de patimi,
gândurile mele
necuminţi!

Iar tu să le fii ,înfiorată,
îmbrăţişare de şoapte...
de doruri multe
şi fierbinţi !

Hai,
încearcă ,
doar tu ştii…
iubită balerină !
dansul fulgilor de nea

Cu margini de ninsoare înmiresmată,
tu să fii gândului meu
rondea aproape fixă
pe-a lui axă
în valsul feeric şi divin
să mă ningi iubire,
când mă duc amurgit
sau când vin răsărit...
doar în joc axial !

Dar, pe trepte de-ngheţ şi lunecare,
ca să nu cad adormit în visare
tu, iubito,să mă cuprinzi
cu strânsoare fină
şi dulce !

Ispita mea albă,
fii îngerul meu!
Te iubesc!
………………………
Către tine să-mi ning iubirea
ca un fulg alb de vis…

Primeşte-mă la tine-n suflet
şi să alinţi,cu şoapte dulci,
trecerea mea prin zăpezile-ţi magice

Să-ţi fiu,din prea multă iubire,
topit în inima ta,epistola de dragoste...
si fulgul mort de nea !

Dacă vrei şterge îmbrăţişarea-mi...
însă eu n-am să uit,nicicând,
sărutul tău dulce ce l-ai lăsat
peste sufletul meu !
(...si-apunerea ta... sangerie...!)

Aşa cum mă ştii...cu multa tandrete,
în nopţi cu visuri preapline de mine,
îţi voi fi totdeauna
numai mângâiere...
iar tu,de-ai vrea,
poti să-mi fii
iubito
»Doar linişte! «
şi-a mea uimire !

În visul tău de frumoasă împlinire
ţi-am mângâiat,iubito,
chipul divin şi nu ştiu cum…
Te-am topit!

Căci şoaptele mele
le-am vrut doar ascunse…
însă,pline de Lumină,
ele ţi-au surâs…
şi-acum
sunt chiar eu
cu tine!
mereu în calea ta !

........................................
şi nu mă mai satur
privindu-te,
aşa cum mi-eşti…
minune !

Când zăpezile mele vor veni către tine,
topindu-se în picături cu străluciri de soare
şi cu nuanţe de curcubeu,să m-aştepţi cu drag...
şi cu picurii prelinşi din luna-ţi caldă
tu să-mi impresori iubito
dulcele-mi ninsori!

Insă, cum tu nu-mi eşti...
viscole de-aiurea îmi troienesc cărările
şi mersul mi-e prea greoi…
iar gândul meu , săracul,
îngheţat sloi de-atâta aşteptare
lungă şi rece şi-ar dori căciulă
sau guler din blăniţă fină…

Să ştii că aş vrea să-mi cern iubirea
peste-a ta grădină…
şi că aş dori să-mi ning gândurile
în nopţi cu luna plina

Dar tu nu vei şti...(!!!-lice!),
dacă nu-mi vei fi !

Te vreau… şi tu să-mi vii !
cu puf de păpădii
si gândurile mele
să te ningă !

Cu vrajă, cu picuri de frumuseţe
şi-arginturi de lună,
să-mi alinţi iubito
ninsoarea prin a ta grădină!

Din adâncul inimii mele pân-acum
nu ţi-am spus iubito
cât de frumoasă-mi  eşti!

Ci ...doar-aşa...din răsărit în apus
şi asta-n cuvinte puţine
ţi-am mărturisit mereu
cu toată dragostea
încât tot mai mult
parte din sufletul meu
seamănă acum cu tine

Nu mai pot…!!!-lice,
să schimb nimic !

Soarele meu va apune…sa stii!

Timpul se va opri...
toate se vor mişca aiurea
cuprinse de-ntuneric
şi-n vremuri tulburi
nu prea-ndepărtate !
nu vom mai şti de noi…

(şi când mă gândesc
că a mai rămas
doar o secundă…)

Mai am un pic şi te voi îmbrăţişa toată
şi-n ochii mei verzui văd, totdeauna,
doar icoana ta

Visez întruna la clipa sfântă de mâine
când, iubindu-te la nesfârşit ,
voi fi chiar tu
şi vom fi
doar Noi!

Se ninge peste inima mea,
cu petale albe,
liniştită şi plină de candoare,
iubirea ta…

Ea se topeşte,trecută
peste doruri  fierbinti...

în picături de frumuseţe
cu parfum de verbine
şi cu străluciri diamantine
îmi inundă trupul,
sufletul,
si gândurile

şi mi-e bine,
şi mi-e bine,
şi mi-e bine…

îmi curge prin aorte elixir de alb...
de  dragoste cu gust şi parfum de tine

Sufletul meu înfloreşte de fericire
şi gândurile mi se ning iubito
cu tot albul din lume
prin visurile tale...
şi-n toate ne contopim!

......................
...topindu-ne de dor
şi foc de inimă!

Aproape nins,
luat din amintire…

Cu puf de păpădii ce zboară către tine,
însoţit de îngeri şi triluri de păsări mii,
un gând alb de vis plecat spre tine
te mângâie şi te sărută  iubito

şi-n nesomn se adânceşte...
la tine-n visuri de iubire!

aduland o albă
şi superba
orhidee !

Nu cred că voi reuşi
să ajung la inima ta
şi să rămân acolo
fie şi pentru-o clipă…

Sunt prea aiurit iubito
şi orice-aş face
îmi iese pe dos !

Nicio combinaţie de cuvinte
sau de gânduri nu m-ajută să exprim
ceea ce simt pentru tine
şi cred că o să renunţ...

Doar un simplu cuvânt iti mai spun:
Te iubesc !

E de-ajuns ...şi face cât toate
rostite pân-acum şi-i chiar suficient
de-o-mplinire…
şi-aşa cum tu-mi eşti…
îmi vei spune :
Lasă-mă ,
uită-mă iubite
şi să nu-mi fii prea târziu...
o-mplinire! !

La mine-n inimă
e loc ,totdeauna,
pentru toate iubitele!

(doar pentru  vreo două-cinci-zece...!)

şi mărturisesc
că numai pentru cele
care ştiu cum sunt!

şi-mi ador Nemurirea,
fericirea…
pentru care scriu
şi pe care-o iubesc
fără-ncetare!

Mi-e timpul prea aiurea
şi-n vremuri tulburi
nu-şi mai găseşte starea...

Când firea-mi este tristă
de-atâtea visuri deşarte
şi soarta,de iubire flămândă,
îmi pleacă şi colindă…

Rătăcind pe drumuri cu lumini şi stele,
de câte ori tu-mi pleci iubito
pe aripa ta -edenul meu de vis!
caut întruna toamna cu nelinişti…

şi...din fiecare licăr
lăsat de ea pe etajere,
din clipele de frumuseţe!
din zborul ei de î­nger,
ca pe-un elixir
pentru-o dragoste eternă
îi sorb licoarea cuvintelor
cu gust de poame coapte
şi parfum de toamnă

Dar, tu iubito,
îmi lipseşti prea mult
când eu te vreau
alături de mine
în joc secund...
cu gând dulce
şi plăpând
si cu trăiri sublime!

(şi asta-mi place la nebunie...!)

.............................................
Tu-mparţi iubire toamnelor străine...
şi eu mereu mărturisesc :
Toamnă târzie...
cu nelinişti  şi visuri superbe,
dispărând aiurea,
m-ai durut ...!

Toamnă târzie şi sprinţară,
în timpul ce ne-a mai rămas,
la ceas de seară,
te-aş invita la un dans
printre picurii de ploaie-abastră,
să văd dacă ţi-ar fi bine…

îţi voi întinde braţul meu vânjos
iar tu,nerăbdătoare, iute să-l treci pe jos ;
pe sub mătasea de-nserare,
printre buzele rumenii
ale nopţii cu sclipiri
de-arginturi vii

învăluit cu licori înmiresmate,
cu parfum de toamnă şi foşnet de frunze,
sfios, braţul meu va dori
să se furişeze, cu graţie,
în jocul nostru
de noapte

te vei ridica în el şi vei mişca piciorul fin
cu paşi mărunţi, ca o balerină
pe poante…
chiar vei dansa frumos,
ţinându-te de braţul meu tare
şi nu va fi vreo problemă,
de-ai vrea să desenezi
sau să scrii cifre rotunde…

doar-aşa... ca simple fantezii !

dansând cu mine iubito,
cu paşi uşori şi cu figuri
în volute ample
vrăjindu-te,
dacă nu vei fi mulţumită,
ai putea să-mi şopteşti
că nu mă mai iubeşti…
iar eu ,cu glasul aproape stins,
ţi-aş spune a rugăminte :
mai taci…
şi-nvaţă-mă
să dansez prin ploaie
sublimul menuet !

De-ai fi mireasa mea la noapte…
aş vrea ,dacă m-ai lăsa,
cu mâinile vrăjite de fineţea ta,
să-ţi răvăşesc nisipul…
atingând uşor stinghii de floare
şi petale-nrourate

printre picurii de ploaie, să-mi petrec timpul
în clepsidra nopţii tale şi floarea-brumei
din mijlocul formei să mă strângă
dulce şi tare când esenţe
din gândul meu ascuns
se vor scurge
în cupa florii

(să fiu trecutul tău...
cu străluciri de licurici !)

şi-n pas cu mine, lunecând pe scara timpului,
în vremuri ce vor să vină,
să urci şi să cobori...
domol !

fiindu-mi  preaiubita...
dulce-ndurerat şi fericit de-atâta ploaie,
de-ai vrea să mă scoţi din întuneric,
împlinită cu dragoste tu să-mi cânţi duios
şi să-mi descânţi frumos
de inimă durută…

la fiecare pocnet de floare
tu să numeri secunde…
până ce,printre buze de clepsidră,
obosit de-atâtea treceri
mă voi lăsa prelins
prin nisipul tău
cu spume de ploaie-albastră
şi fiori de-mbrăţişare!

Rătăcesc cu uimire
printre minunile
grădinii tale…

şi dacă m-ai lasa, fermecat de visuri,
aş săruta albe şi parfumate
frumuseţi;

poame dulci cu gurguie aproape rumene,
aflate-n pârg pe timp de vară,
zemoase şi lăptoase...
când soarele
îţi pătrunde-adânc
cu raze calde
printre tăpşane
cu ierburi umede

flori înmiresmate cu-arome nebune
învelite cu mătăsuri fine şi steluţe mici,
voi dezveli cu grijă

şi voi săruta , iubito,
minunile grădinii tale
până ce florile şi poamele fine
îmi vor înfiora dulce
toate gândurile…

Chiar de-ai vrea să-mi rosteşti
cuvântul magic...
tu nu mă vei găsi !

de-acum sunt plecat şi dus…
departe…încerc să aflu,
din freamătul de frunze,
dacă anotimpul meu îţi mai este verde,
dacă făclia-mi cu roş-aprins de dragoste
mai poate fi iubirii tale Lumină,când,zănatică,
tu mă pierzi printre cuvinte
şi-mi risipeşti iubirea...
(cu-aceleaşi ştiute sensuri...!)

învăluită frumos cu-ale mele şoapte
şi-mpresurat cu tine,
tu mi-o dăruieşti...iubito,
(când pe stânga,când pe dreapta...)

 de gândul mi-e şui, aş vrea să mi-o spui...
(şi să nu mă faci zălud... !)
să-mi fii cuminte iubite…viscole şi-nvolburate ape
să nu-mi aduci în cale,ca să-mi ningă
şi să-mi stingă licăru-mi
de lumânare…
verde !

Chiar de-i e târzie...
vara s-a-ndrăgostit de toamnă
şi nu mai vrea s-o lase
să plece !

o ţine strâns în braţe
şi-i mângâie copacii desfrunziţi
cu ploaie măruntă şi deasă
şi ,cu mult drag, o face să-i mustească
poamele-i aurii

peste ramuri noduroase, cu gânduri însorite,
îi lunecă seve dulci şi-ar vrea,zăluda,
s-o trezească la viaţă...
lăsându-se despuiată şi caldă
peste lutu-i reavăn,
cu toată dragostea !

Ca să pot să-ţi dăruiesc măcar o clipă de fericire
mă las atins de valuri, de adieri uşoare
şi chiar dus în derivă peste apele tale

atras de vâltori, despart ape în două
şi mă scufund, cu mult drag,
adâncit în marea ta
cu visuri fantastice

prin universul tău cu frumuseţi şi-atracţii magice­
îmi întind aripi de vis şi zbor cu tine,
îngerul meu !

încerc să cuprind cu palma norii
şi ridic mâna a mângâiere
către stele,
ating tot cerul
şi te caut peste tot...
pe undea-i  fi !

apoi…
îţi rostesc cuvinte
pline de dor
cu freamăt de gânduri!

Cu aripi albe şi cu-atingeri ca de mătase
să mă cuprinzi în braţe, cu-nvăluire fină,
îngerul meu , când tu îmi săruţi freamătul…
şi gândul adâncit în noaptea-ti magica

cu tine-mpresurat, s-alunec uşor
prin vraja de ape line
şi printre maluri de dor

valuri de mângâiere,cu picuri de frumuseţe,
să spele păcatul de-a ne fi…
ale noastre dorinţe zănatice
şi gândurile pătimaşe

(pana ce fiorii de-mbratisare
ne-adorm...! )

În taină, am fost sortit pomul tău
cu poame dulci-amărui…
ca să nu fiu singur pe lumea asta
şi gândul meu frumos
să nu te afle !

să nu fiu stingher, aş vrea să dansăm iubito
în ploaie cu soare şi să mângâi chipul tău,
când picurii vii îmi vor spăla ramurile
înfiorate de dor, aplecările-mi viorii
să-ţi răvăşească frunzele-aurii...

întruna,dorita-mi iubire
şi-mplinirea-mi celestă,
te caut prin nopţi albe
cu lacrimi de dragoste...

şi mă pierd când nurii tai
mă-nfioară dulce…
printre buzele-ti catifelate....
când eu zbor cu tine
prin visuri, tu să-mi fii
Stea nemuritoare
şi-a mea Lumină !

Să nu-mi vorbeşti de tristeţe
şi de gânduri sumbre…
niciodată !

Voi blestema umbre şi toamne haine
ce te-au atins cu venin…
Amarul din tine îl voi scoate la lumină
şi-l voi îndulci cu mine
(halva din miere şi susan...!)

Şi dacă a ta, înmărmurită şi singuratică,
floarea-brumei mă aşteaptă…
rămasă uitucă pe-ale mele gânduri,
o voi săruta cu drag iubito
şi vom număra din an în an
şi totdeauna, timpul nostru
scurs din clepsidra
dragostei!

Rătăcind cu drag peste toamna-mi prea târzie,
peste frunzele ei îngălbenite de vremuri,de gânduri
şi tristeţe…anotimpul meu se lasă atras de lutu-i cald
şi de apele-i învolburate iar norii-i sunt aproape
de mine şi mi-ar fi furtună...
dacă atingerile mi-ar fi simple
şi mângâierea prea blândă

de nu sunt rostite, de dorul tău,
cuvintele mă dor…nu-mi este iertată
o astfel de tăcere şi inima-mi bate încet
obosită de-atâta dor iar sufletu-mi se-nchide,
pentru penitenţă,la schitu-mi de sihastru...
(şi,fără a mai şti de mine,
ţi se roagă şi îţi cerşeşte
o clipă de-mbrăţişare…)

îmi plânge gândul , după secunda de fericire
promisă şi trăită ,acum ,cu tine…
degeaba-mi spui că mă iubeşti
frumoasa mea,dacă în gândurile tale
necuvintele mele nu şi-au găsit încă ecou…

aşteaptă ! pe orbita lunii tale
am să rătăcesc din nou
şi printre emisfere fine
o să-ţi lunec uşor…
cu rost
(si tu  să mă strângi cât mai tare…(

Tu cauţi întruna dincolo de neguri
un soare rătăcind ascuns
prin sângerie uitare…
cu raze pocnind,
una câte una,
sacadat...
lovite de pietrele-buze
ale nopţii în care el apune
şi-ţi mângâie visarea

Cu arcuş de şoaptă atingându-ţi sufletul
tu-i cânţi duios,  ca o vioară…
apoi sedusă de gânduri frumoase
te-nalţi şi cobori flămândă
şi-nfocată de mirajul Luminii
şi spectacolul divin
al trecerii soarelui prin genuni,
de jocul sublim
de-a v-aţi ascunselea
cu fluturi pătimaşi
lunecându-i uşor peste raze...

..........................................
Când mirarea de-aţi fi şi de-a-mi fi
rămâne-n tine trează şi-adevărată,
eu te caut întruna printre marginile uitării
în adâncul nopţii colindand...
şi-n vraja înserării,
când îţi voi fi din nou mirare
şi tu să-mi fii,iubito,
miracol !

de toamna-ţi despletită şi zănatecă,
desfrunzită , aurită şi răvăşită
de adierea blândă a iubirii

de luna ta înflorită şi dulce-nfiorată,
de-atingerea cu dor...
până-n adânc de inimă,
frumoasa mea
venită din altă lume

să mă cuprinzi cu farmece facute...
să-mi surâzi şi cu gânduri flămânde
să mă săruţi rămasă uitucă...
pe trepte de izvoare...
când duhul de ploi magice
dezlănţuie-n cascade
ape cu picuri vii
de dragoste!
................................
când eu-ţi voi şopti :
Te iubesc!ploaia să ne spele
toate păcatele...
şi suspinele
nepământene !

Un soare tandru nu lasă o adiere
să devină furtună…niciodata!

El încălzeşte şi aprinde,
cu raze calde şi blânde,
dorinţe...mângâie petale cu gânduri catifelate
şi se strecoară-n adâncuri... cu vrajă,
în cercuri concentrice unduieşte ape
şi udă maluri cu spume
şi curcubeie de dragoste

Topeşte zăpezi cu freamăt de iubire,
sărutat de floarea-brumei
oprită-n extaz...

Ascuns pana prea târziu…
cu trăiri sublime,neştiute
de vânturi turbate şi prea simple,
el se dăruieşte zânei iubite
cu mult drag,
până se topeşte…
pe-altarul iubirii !

Cu sufletul mi-ai şoptit
dragostea ta şi ştiu,iubire,
că si tu mă vrei dintotdeauna
aşa cum eu-ţi sunt…

Toate zâmbetele mele
ţi le dăruiesc şi să faci
ce-ai vrea tu cu ele !

Aş vrea să-ti pictez chipul
şi trupul tău...să ramână pe veşnicie,
aşa cum tu eşti,toate clipele-ti sublime...
şi mândru de tine,să-ţi spun mereu :
te iubesc,minunea mea!

Să nu-mi spui acum
că toamna-mi... ţi-e târzie!

Iubito,te-am visat o vară zurlie...
şi-mbrăţişai toate anotimpurile
şi gândurile mele,
zglobie,
plină de viaţă
şi de clipe sublime!

Dornică de fantezii
şi de trăiri adevărate,
îmi placi iubito, la nebunie

Caci Anotimpul tău
sigur mai poate fi şi-al meu!
şi as vrea să mă-mbrăţişezi ,
cu drag, toamna-mi aiurita...
patrunsa de melancolie...
pana-n prag de primăvară !

Nu voi supravieţui unei furtuni…
venită de-aiurea ce mă va răsturna
din al nouălea cer...
şi de aceea te rog iubito
să-mi spui acum;
(...deşi e prea târziu... !)

încetează dragul meu drag
eşti penibil şi nu-mi prinde
sufletul în crengi
ca-ntr-un cleşte
lasă-mă si pleaca-mi...

să-mi trăiesc fiecare clipa
aşa cum as vrea eu
si-atunci te voi înţelege…
iar plecarea mea 
îţi va fi doar cântec
şi mângâiere !

Uitată de ceva vreme,trecuta spre-amintire...
o aripă de zbor păstrează pentru veşnicie,
acoperită-n ceţuri blânde de verde-auriu,
picătura mea de frumuseţe
ce ascunde pe lutul rece,
doar pentru tine,
un cuvânt magic
şi-un cântec
superb !

învăluit cu parfumul din zâmbetul meu
şi cu braţele pline de "colţi-de-fildeş",
pun totdeauna semn în dorinţe…
şi aşa îţi şoptesc pe la urechi
numele tau frumos
din taină

... tu, iubita mea, de vrei poti să-mi acoperi gândul
cu tandreţe şi-n graţii dulce să mă tot strecori
cu suspine şi fiori şi eu voi aştepta cuminte...
clipa când semnul din dorinţe
mă va-mbrăţişa aievea...
şi tu vei fi minunea
visurilor mele
implinite! !

Te caut...iubito,şi mii de gânduri
îmi sunt firbinţi de-atâta freamăt…
si necuminte,dincolo de stele
cu străluciri de verde-negru,
cu gând neostenit te mângâi

as vrea sa te vrăjesc cu piruete,
sa te-nalţ şi sa te cobor, domol,
ca pe-o balerină...( într-un dans sublim…!)
sa-ti răsucesc broderii fine peste visuri,
dezvelind cerul şi prin noaptea adancă,
în acorduri de şoapte şi muzici divine,
sa te am şi sa te simt...
aşa cum tu mi-eşti!

Prin verdele din mine,
coarde de pian şi violină
sa-mi vibreaze atinse uşor de tine
şi de fiorul necuvintelor…

Lumină aş vrea să-mi fii!
când ochii mei te vor vedea
voi ridica braţele spre cer
şi voi striga :este !

Te voi îmbrăţişa ca un copil
vrăjit de un vis devenit aievea,
de o minune cu ochii adânci
cât iubirea...şi sufletul ca o mare
ce cuprinde toată dragostea lumii

(şi pe mine,o corabie-n derivă…)

şi-apoi...eşuat pe-ale tale maluri
şi peste nisipul tău auriu,
tu să mă scalzi ,
iubito,
cu picurii vii
prelinşi din ploaia-ti magica...
din fiori de dragoste !

Sunt vrăjit de tine toamnă…
si lasă-mi privirea să te mângâie !

Aş vrea să-ţi răsfoiesc frunzele-aurii
şi cu gândurile mele să-ţi înveselesc
firea şi visurile...să ţi-alung tristeţea
scursă printre gene

Pe sub mătăsuri albe,cu foşnet de şoapte
şi buze catifelate,să te-nfior dulce
iar tu să mă cuprinzi în braţe, cu dor...
să simt rotundul gutuilor,
gustul de poame coapte
şi cu aromele lor
să mă-mbăt
de fericire!

Cu petale-ntredeschise, miresmele florilor tale
să m-ademenească şi să le sorb
nectarul prelins şi dulce ca mierea

Cu ochii-nduioşaţi de-atata dragoste,
tu să-mi surâzi,iubito !
Parfumul de toamnă să ne-nvăluie...
(când vom rătăci, cu ochii ­închişi,
prin universul nostru
cu zâne şi luceferi...)
prin raiul de sublim
unde soarele-i
albastru !

Îmi place toamna asta...
aşa de cuminte !

Are nori frumoşi,nu-i furtunoasă…
doar când e târzie e-un pic furioasa...!
şi-atunci numai dacă soarele
nu ar încălzi-o destul
şi mai adânc
şi nici frunzele
nu-i sunt brumării
iar poamele-i sunt dulci
ca mierea

­In oglindirea ei, pe tot Cerul auriu,
soarele i se-arată zglobiu
şi o cuprinde toată…
şi o face
să nu mai poată
de dragul lui!

Nebunul înfocat de dragoste,
ar vrea să şteargă iarna
din calendare!
şi-n vremuri ce vor veni,
doar cu gândul tomnatic
şi timpul soarelui prelung,
ar topi brumele şi zăpezile toamnei
purtând-o la braţ, ca pe-o mireasă...
reînnoind-o-n primăvară!

Se pare că iarna cu zăpezile-i aspre,
înfrigurată de gândul că vara
va transforma toamna
...tot.în vară!
e supărată foc
de nu se mai poate!

Mi se umple zarea de lumină şi sufletul de fericire,
când văd vara-ntârziată ;(atât de hotărâtă...şi aşa de frumoasă!)
încinsă bine de soare, cu părul prins în coc,
cu zulufi pe la urechi şi maci pe la mijloc,
cu iarba-i moale şi-nrourată,
cu spume argintii pe maluri de ape
şi cu vâltori în adâncuri
de fiori dulci
şi doruri

Si-i toată-nmiresmată cu parfum de flori
şi-arome pentru nuri şi chiar nu-mi vine să cred
că a cuprins în braţe o toamna...asa de ciudata!
şi că iarna-nduioşată vrea să i-o lase…
să facă vara zurlie ce-o vrea cu ea,
cu farmecul şi culorile ei…
cu parfumul şi cu timpul ei
cu tot !

Am rugat ­îngerii să-mi arate şi mie
cum poate fi o toamnă zurlie
îmbrăcată ca o primăvară!

Într-un vis, unde îngerii te poartă
prin împărăţia de poeme
cu stihuri divine,
am primit pe palme
o minune;o toamnă micuţă
şi frumoasă ca o mireasă…

Avea trupul rumen şi-acoperit cu rochie
ca o spumă...din flori albe de cireş,
buzele roşii ca şi petalele de roze ,
pleoape liliachii şi flori catifelate
ademenitor învelite cu desu-uri
din mătăsuri verzui…

(era toată-nmiresmată
cu parfum de ambra
şi cu gust de rodii...
iar irişii-i străluceau
de dragoste!)

Mi-a zâmbit sagalnic...
i-am dezvelit umărul stâng
şi am sărutat-o pe aripă…
apoi mi-a surâs...
şi-am zburat amandoi
într-o lume de vis
doar de noi ştiută !

Ce toamnă frumoasă am!
mi-e dragă,de nu mai pot!
doar cu un gând,
o fac să-nflorească...

În freamăt de dragoste,
cu seve dulci şi vii, mugurii-i ţâşnesc
pe sub veşmânt verzui

O-mbrăţişează soarele
şi i se ascunde-n suflet,
topindu-se de dragul ei !

Florile-i râd, când razele se scurg
şi o mângâie-n adânc pe strune de violină
făcând-o să cânte, să suspine
cu vaier prelung...
aşezată mare
pe fuior
de seară,
cu fior
de dor!

Un lutier de-aş fi,
aş modela sufletul tău…
te-aş vrea vioară !

Strunele acordate
pe-aceeaşi frecvenţa
cu sufletul meu,
ar cânta,
odată cu tine
iubito,
aceeaşi romanţă
de dragoste

O, preafrumoasă zână…
să-mi cânte viorile
dragostea ta !

Să-mi lase
durerile tale
doar mie…

Nu as vrea ochii tăi în lacrimi…
nu te-as vrea tristă...
si nu te vreau absentă
în viaţa mea !

Te vreau doar,
iubito,
glas de vioară
şi fior de toamnă!

Ah…zbuciumul tău…
vis ce se vrea adevărat !

Parfumul meu de garoafe
cu rune scrise a mirare...
şoaptele mele cu ton de toamnă...
şi gust de primăvară,
viorile ce ne cântă
dragostea sfântă
si toate...iubito,
ne vor fi alături
când vom fi
ca doi îngeri!

(Purtaţi prin rai de splendori...
de zâne şi gânduri frumoase
şi cântaţi de menestreli
în nopţi de visuri
tumultoase..)

Regăsiţi…după multe căutări
şi patimi sublime,pe-acest pământ...
îţi voi şopti la ceas de taina
Te iubesc,prntru totdeauna !

Plină de viaţă,să râzi toamnă,
mereu să râzi!
să cuprinzi în braţe soarele
şi să-ţi aşezi,cu drag,
capul pe umărul lui!

Lasă-l să-ţi mângâie chipul
şi sânii aurii să ţi-i sărute,
cu raze hulpave
şi de prea mult dor
arzânde,
foşnind
pe sub mătăsuri fine
să te-ncingă...
înroşindu-ţi obrajii
şi buzele!

Cu roş-aprins de dragoste...
seva dulce cu gust de cireşe coapte
să ţi se prelingă din poamele-ţi dulci,
când soarele te va gusta
lacom de toate!

Suntem ca doi copii năzdrăvani;
inventăm poveşti cu noi
şi despre cum vom fi…
ne scriem sute de epistole de dragoste,
ne aprindem ca nişte făclii şi ardem...
până la sfârşit!

Printre margini de visare,venind spre tine,
ţi-am lăsat pe cărare un cântec
plin de candoare,
un strigăt de dor,
sentimente de dragoste
şi fiori de-ntâmplare…

(şi toate astea le-am numit ,
pur şi simplu,TU !
Când te voi striga pe numele din taină,
cred că o să-mi iasă inima din piept...)

De emoţie, încă mă abţin…
şi-mi zvâcneşte-n tâmplă
un gând argintiu…
iar inima-mi tresaltă de iubire,
când mă gândesc la tine !

Şi dacă ochii mei
nu-ţi vor mai scrie...
privindu-ţi chipul...
si eu mă voi pierde!

Dacă voi suferi aiurea fără să te ştiu,
fără să mă ştii, fără să ne fim…
atunci mă voi topi, iubita mea,
şi tu nu vei şti
nici dacă-ţi sunt
şi nici dacă-ţi voi fi…

Ce păcat,
ce păcat,
ce păcat…
şi cât te-am iubit !

Tu să ştii... că nu te voi pierde…
caci gândurile mele,tremurânde,
vor atinge uşor buzele tale
şi clape de pian vor cânta sublim
iubirea-mi pentru tine!

Voi săruta stelele ce ti-acopera visuri nemaivazute
şi voi picta pe ele dragostea mea cu verde-negru
şi violet de vis,totdeauna, aşa cum şi tu vrei !

(...de câte ori vei dori,
voi fi iubitul tău şi numai al tău... !)

Cu roşul dragostei aprins,
peste pântece catifelat
şi sânii-ti lăptoşi mă voi risipi,
topindu-mi nisipul...
lunecând cu mult dor
prin prundişul apelor ascunse
din luna-ţi plină cu fiori
şi-n rotunjimile-ti suave
ma voi adanci...

Apoi te voi săruta…
peste splendori şi te voi iubi
cum nu ai fost iubită
niciodată!

Mâine,fereastra sufletului meu,
iarăşi ţi se va deschide larg…
(Răsăritul meu de soare
te va-mbrăţişa din nou…!)

Lumină sfântă, eu te cunosc acum
şi te ştiu pe de rost,aşa cum mi-ai fost ;
risipită cu dragoste prin mii de cuvinte,
în stihuri divine topită cu şoapte
şi cântece sublime...
într-o mare de iubire!
(şi te voi şti cu rost...iubito,
de mâine şi-ntotdeauna... !)

In fiecare pas, în fiecare lacrimă,
în fiecare şoaptă şi-n orice clipă
doar tu mi-ai fost vis adevărat
şi val patimas de dragoste,
dintotdeauna !

Zâmbetele-mi cu nuanţe de violet
şi cântecele cu glas de vioară
te vor încânta iară,
mai mult ca niciodată!
caci te-am iubit si te voi iubi
marea mea de iubire-adevărată!

Toamna dragă, îmi eşti aşa târzie…
şi mai eşti şi confuză ;
nu mai vezi prea bine drumul
şi paşii ţi se-ncurcă pe cărare,
nu mai simţi vântul în adiere
şi mătasea ţi se rupe
în ramul noduros

Tu mă cauţi...ca să te-ajut...
plângând în tine printre frunze ruginii
Ce mă fac eu cu tine,
toamnă aiurită ?!
Mă faci să cred
că te pierd…

Te mai simt,iubito,
doar după gustul şi dulceaţa
poamelor coapte,
după parfumul florilor tale,
după conturul dealurilor,
al văilor...al adâncimilor de rosturi
şi dupa clipocitul apelor

Dacă-mi mai rămâi aşa confuză...
vânt năvalnic mă voi face
şi te voi desfrunzi toată...
fără să mai ştiu
şi eu de mine !

Floare-de-colţ,minunea mea,
voi aştepta cuminte
clipa când te voi săruta…

Trecând peste canoane,
peste aspre stânci
şi iernile prea reci
ce ne-au înzăpezit
drumul spre fericire

(îţi voi aşeza cu drag,
sub frunzarul umezit
de ploaie şi rouă fină,
un gând frumos...!)

Răbdător,cu paşi ca de melc,
in mers lunecându-ti domol,
el va străbate pe drum lunecos,
în fiecare clipă pe care i-o vei dărui,
să caute şi să-nlăture rugina…
ce te-a cuprins de-atâta aşteptare!

să spele cu lacrimi vii,
din toate petalele tale,durerea…
strânsă din zbucim de-ntristare
cu iarna-ţi rece şi pustie
şi ,din cupa ta de floare,
nămolul depus din nerosturi
pe calea dulcelui fior

apoi...eu te voi îmbrăţişa,
minune, şi-n văpaia dorului
mă voi topi la tine-n suflet
şi voi aştepta cuminte…

Ce toamnă
mai e şi asta…
Mă poartă,
cu gânduri de ducă,
fugar prin visuri
ca pe-o nălucă
şi mă-mpresoară,
prea fierbinte
de dor,
cu spume
din freamăt de frunze
ude, cu ploi
prelinse printre buze,
fără de mirări
aievea

O strig, de-atâtea ori,
dar ea nu-mi răspunde ;
ori îmi e prea aproape
şi eu îi sunt prea târziu…
ori eu-i sunt aproape
şi ea-i dusă prea departe…
aş vrea să ştiu
dacă mai este
sau dacă-i mai sunt…
şi prin trecerea de rost
să nu-i fiu pustiu

Ah,
tu ştii
cât de mult mi-e dor
să te simt
aşa cum eşti !
te strig
şi nu-mi eşti,
te chem
şi nu m-auzi,
te vreau şi-mi lipseşti…
toamnă zănatică !

Mai e puţin,până când
îmi vei surâde…

Vei întinde mâna şi cu atingere fină
îţi vei fixa ceasul dincolo de nodul
de la încheietura palmei…

Ca să fii în pas cu mine
şi,cu certitudine,
cam atâta va fi şi drumul
pe care-l va străbate...
de la răsărit
până la apus,
soarele-nfocat
printre margini de ape…
de-ntamplare!

în paşi de dans ne vom undui amandoi iubirea
cu sensuri de dragoste contrare...
şi cu rosturi dulci ne vom juca…
(...păşindu-ti printre pleoape umede
şi-n adâncul de floare...!)

Vom ajuta soarele să-şi umezeasca razele,
cu săruturi lacome,în dulceaţa din cupa florii tale
şi eu te voi privi uimit de cum stii tu sa simţi...
de câte poţi să faci tu iubito...
şi câ­t de frumoasă mi-eşti !

Iubita mea,voi acoperi Cerul tău
cu petale galben-aurii...
cu foşnet de frunze verzui
şi-n ochi de soare
vei vedea împlinit
visul tău
liliachiu…

Cu ninsoare ca de păpădii,
toate gândurile mele
ţi le voi aduce aproape...
şi-n somn de plăceri
voi săruta o albă
şi frumoasă orhidee...

Voi umple cu miere cupa florii tale
şi vom fi doar noi doi...când parfumul
de primăvară te va face să uiţi
durerea…din iernile
ce ne troieniseră
toate visele
si speranţele

Să nu-mi spui să opresc acum visul…
Iubito, nu mai pot să închid
fereastra magică !

Ca o Lumină sfântă ,mi-ai pătruns în suflet
şi m-ai orbit cu strălucirea Ta !
nu mai văd…şi nici nu mai ştiu
dacă sunt… în paşi de vals
­Iţi port iubirea şi mă mişc vrăjit,
rătăcind întruna ca-ntr-un labirint
cu Tine-n gând şi cânt…

Tu-mi eşti Pămînt şi Cer,
Stea de vis şi a mea Stăpână,
Tu-mi eşti Trăire, Fericire,
Implinire, Nemurire...!
şi, dincolo de toate,
cu mine Te-mbrăţişez
şi mi-e bine cu Tine
şi visez…

De m-ai atrage cu un surâs blajin...
de mi-ai spune că mă iubeşti
şi că ai vrea să-ţi mai rămân
doar un pic...tot, voi pleca…

E prea târziu, să mă opreşti !
şi-n vâltoarea toamnei tale,
să ştii,iubito,mă vei pierde
ca pe-un aiurit...rătăcindu-ti năucit!

Printre margini de vis îţi voi fi…
ca-ntr-o amintire frumos conturată,
doar mirare…
şi nu te voi putea privi...
aşa cum, în ciudă,
şi tu-mi faci acum...
privindu-ma din intamplare!

Iubito, chiar de m-ai prinde de brat,
în cercuri cu vrajă şi cu ploaie magică
tu să mă reţii ca să mă-nfiori
cu şoapte şi suspine,
acum e prea târziu…
şi de vei păşi uşor,
cu ritmul uitării domol,
chiar şi tu mă vei lăsa plecat…
facandu-mi tot in ciuda!!

Eşti Marea mea iubire
de care sunt îndrăgostit!

Sunt o corabie ce merge-n derivă în largul tău
si nu ştiu ce să mă fac...şi tu mă priveşti
asa...nepasatoare...cu zâmbet ademenitor
închizi pleoape peste ape line
şi peste mine…

Visuri mă tot cuprind ;
văd licăr de soare,
eşarfe de lumini cu mii de nuanţe,
ţărmul tau îmbujorat şi înspumat
si stropi-curcubeu de mare dragoste…

(Stiu că-n adânc... e mare vâltoare
şi,ameţitor, m-ai soarbe…!)

Dar,să m-arunc nebun de dor,
să mă pierd în vis năucitor,
aş vrea...

De m-ai ţine iubito de mână
şi-n somn uituc...să mă săruţi,
din când în când,
şi iară visând
tot as mai vrea,
prin Marea mea de iubire,
să mă scufund…

Ca un arcuş,cu gânduri de dor,
îţi mângâi sufletul şi ca un raspuns...
cu glas de violină, tu-mi spui iubito
cât de mult mă iubeşti !

Te-mbrăţişez cu infinit de şoapte
dar mi-e teamă că vorbele mele
sunt prea simple şi poate nu sunt de-ajuns
ca să poata susţine universul ce-mi eşti

Poate şoaptele mele,de multe ori,
sunt aceleaşi şi nu mai vrei să mi le-auzi!

Poate gândurile mele nu-ţi sunt de folos
decât pentru câteva vise…
şi ele deşarte!

Poate toate ce-ţi spun... şi îţi promit,ţi se par iluzii…
Dar,să ştii,în toate pun suflet şi credinţă
şi sunt gânduri ce mă frământă
şi sunt doar pentru tine, iubito !

Când îţi spun cât te iubesc eu chem îngerii,
chem zâne să poarte către tine tot ce am mai bun
şi simt cum si tu  primeşti…
visând cu ochii
deschişi!

Si-atunci...când tu îmi cânţi iubirea
şi cu vorbe simple m-alinţi,
eu-ţi spun :
pentru iubirea noastră
cuvântul poate nu există!
şi sa nu ai teamă...de nimic,
când  si tu mă iubeşti
şi-mi eşti!

Nu fi tristă,
toamnă!
să nu ai teamă…
când vântul
suflă aiurea
şi vrea să te usuce…

lasă-mi
mie frunzele tale
să le-ating
uşor
şi să le sărut cu drag

pe cele veştejite
să le stropesc
cu apă ne-ncepută
din lacrima-mi vie
şi cu raze de gânduri
să le-ncălzesc
şi să le readuc la viaţă

pe cele încă pline de sevă
şi dornice de verde-negru,
să le cuprind în palmă
şi, domol şi tandru,
dulce să le-nfior
cu-al meu dor
de tine !

lasă-mi mie
frunzele tale
şi-apoi…
rămasă desfrunzită,
toamnă dragă,
să te-acoperi cu mine !

Când rugina,din prea multă invidie,
se scurge din tulpini cu ramuri prea moi
pătând catifelate şi albe flori

Când vântul turbatul,ieşind din ascunzişuri,
usucă şi-mprăştie frunze plăpânde
prin crânguri si, prin marile iubiri,
suflă şi-adună nori vrând să scufunde corăbii

şi dacă-n văzduh...şi-n cercuri ­înalte
mai străbat fantasme cu trenă ruginie
de cuvinte goale şi-ncâlcite-n sensuri,
toate-mi sunt semn...că toamna asta-mi
va fi tristă…

deşi,plecatei veri, încă-i radiază chipul
a răsărit de soare...iar poamele-i dulci
­mustesc pe ramuri
cu gust şi parfum
de toamnă

Să nu-mi fii iubita din vise deşarte...
când eu te-mbrăţişez cu toate gândurile ,
cu toate arderile de suflet de zi cu zi
şi din fiecare noapte !

Tu să-mi fii iubita cu chip de zână-
clipa mea de uimire- şi-adevărata iubire
ce-mi vine din taină... cu tânguire de vioară
şi cu şoaptă divină tu,iubito, sa mă-mpresori... !

Atunci eu te voi cuprinde cu toate braţele mele
şi-ti voi fi mierea... ce ţi se va prelinge
din preaplinul dintre margini de faguri !
(şi freamăt de dute-vino...)
si cu dragoste te voi colinda
prin visurile tale magice
(...şi de dor aprinse... !)

Să nu crezi ce-ţi spune vântul asurzitor
căci el spulberă vise şi risipeşte cuvinte
în nimicuri fără sens

Suflet nobil, tu să crezi
tot ce-ţi spune cel ce-adoră
chipul şi iubirea ta şi vede sublimul
în toate ce-ţi sunt şi-n tot ce eşti !

Să nu-i crezi pe cei plecaţi departe
şi care privesc în alte ape…
şi ei te-ar vrea…fie şi-o picătură,
doar când li se face sete

Tu să iubeşti,cu toată credinţa ta,
pe cel de-aproape ;
cel ce ţi-aduce ploaia când ţi-e arşiţă,
cel ce-ţi mângâie chipul cu mult drag
şi, când de tine i-e dor,
eşti pentru el nesomn...
pe cel ce-ţi Luminează zarea
când firea ţi-e tristă !

Să nu-mi fii amăgire,
toamnă despuiată !

Tu-mi spui că-mi eşti departe…
doar-aşa… să nu te caut !
şi că ţi-e frig…dar eu te găsesc
învelită cu mine şi-n văpaie de dor cuprinsă

Tu-mi spui că-mi eşti aproape…
dar, când şopotul tău de fericire
îmi mângâie sufletul şi ploaia ta dulce
mă-nfioară,eu te simt plecată

Hai,toamnă,nu-mi fi amăgire,
vino spre mine cu-arome de gutui
şi gust de pară coaptă,
să-mi fii toată numai şoaptă,
margini de-mbrăţişare
când îţi sunt mirare
şi departe-aproape
sub Cerul
auriu-verzui!

Să nu-mi fii clipa de-apoi...!
nu cunosc bine paşii…
ritmul… şi nu vreau
să ţi-ating aiurea
piciorul fin
şi să te doară…
arată-mi,totdeauna,valsul tău…
cu şoapte divine şi-n graţii,
prin feerice visuri,
ia-mă cu tine
iubito !

Când totul va avea un rost,
un început,fără amar şi sărut anost
iar clipele mărunte vor fi şoapte
ce vor dezveli de steluţe mici
Cerul, în rostogol de patimi
Soarele va străluci prin lumi
doar de tine visate !

Va veni o vreme când voi înceta
să-ţi mai spun că te iubesc,
doar aşa…fără noimă... !
iar necuvintele mele îţi vor fi liane
ce te vor înlănţui şi braţe
pe care să-ţi legeni
visuri…

Vor veni şi vremuri când, doar gândul
că nu-ţi sunt aproape te va face să tresari
şi să surâzi a uitare...
luându-mă-n braţe, iubito
şi doar atunci toate-ti
vor fi cu rost
rostite !

Văzusem toamna despuiată,
cu buzele arse…
şi-aproape ofilită...
cum de abia îşi ţinea pasul
cu timpul

M-a înduioşat, am întrebat-o
dacă nu cumva mai vrea o ploaie…
S-a bucurat şi mi-a spus
că tocmai de aceea
şi-a pierdut toate frunzele
şi că dorul de ape
o arde…

Atunci m-am ascuns după un nor,
l-am scuturat bine şi i-am dăruit,
dragii mele toamne, încă o ploaie
zdravănă si plină de sevă
(o aştept acum,din nou,
să-nflorească
şi-apoi...
de dor
să se ofilească... !)

Am acoperit toamna cu mătase fină
de verde-negru...!
Mai are , draga de ea,
doar patru flori !

I se mai văd doar trei ;
două galben-aurii,
catifelate
şi lăptoase,
alta î­nrourată şi rumenă...
fin înmiresmată
cu parfum de verbină

In cea de-a patra, plină cu miere,
sunt ,tot, eu !
Si-acum ce crezi că voi face ?!
Da,o invit la dans!
şi-apoi...
la pas domol,
când pe stânga
când pe dreapta,
voi dispărea cu toamna
prin rai de şoapte...
cântându-ne duios
Nocturna în Si bemol !

Să nu plângi...să nu-mi spui
că visul doare…
să-mi fii Lumină,
să-mi fii amurgul sângeriu
ce mă cuprinde
cu dragostea ta,
iubito

şi vraja ce mă renaşte!
să-mi fii clepsidra
timpului meu
ce se scurge
uşor...
când eu te iubesc

Voi picura mereu iubirea
şi toata dragostea mea,
în cheia sol, pe clape de pian

În adâncul tău şi-n inima ta
voi opri furtuna…
şi voi opri ploile
şi voi opri plânsul…
dacă  vei fi a mea iubita!

Voi opri risipirea
fara de rost a timpului
şi-ţi voi fi prezent-aprins...
când tu vei fi a mea,
clipă de clipă,
şi pentru totdeasuna !

Pianul
îmi este iubire,
îmi este viaţă,
îmi este nemărginită
dragoste,
îmi eşti tu...iubito
când îmi spui
că mă iubeşti !

Să nu-mi pleci niciodată,
fără să-mi spui că mă iubeşti !
Pianul va plânge şi notele lui,
clipele sufletului meu,
vor fi lacrimi
de iubire
şi eu voi plânge cu picuri vii
de dragoste odată cu el,
cuprins de dor
pentru tine !

Clape de pian de voi atinge,
iubirea mea pentru tine
va cânta şi mai frumos !

Nu vei şti niciodată
cine sunt …
cântându-mi dragostea
pentru tine ,
când tu nu-mi eşti !

Să nu-mi fii clipa de-apoi...
să nu-mi fii nici amăgire,
să nu-mi fii iubita
din visuri deşarte

Când eu te iubesc acum
şi pentru totdeuna,
tu să-mi fii EU !

Distanţelor nu le voi da
şi nici nu le voi lua
puncte...
nici pentru-a-ndoi clipe,
nici pentru gânduri
nerostite,
nici pentru mirări
şi nici măcar pentru întrebări

(ţie însă,iubita mea,
nefiindu-mi distanţă,
ţi le voi dărui pe toate
suprapuse identic
şi incluse egal...!)

Le voi transforma,de-ai vrea,
în litere-aurite chiar şi pentr-un nume
simplu,frumos şi dulce-amarui...
pe care-l vei purta cu drag
când timpul îţi va fi verzui...
când îmi vei fi aproape
şi-mi vei fi
chiar EU !

Păşind domol
pe scara toamnei ­întârziate,
te voi ţine de mână
iubita mea
şi vei trece uşor,
visând cu ochii deschişi,
spre un tărâm magic,
neştiindu-ţi firea
iar cu palmele
gândurilor tale
vei mângâia
mătasea,
de verde-negru,
ce te-acoperă
şi te-adânceşte
­în noaptea plină de vrajă
Păşind domol,
cântându-mi duios,
rătăcind prin al nouălea cer,
mă vei striga pe nume…
prin eden de visuri,
şi-atunci…
îţi voi săruta
toate gândurile
şi te voi numi ;
EU !

Sunt visul frumos
de sub pleoapele tale,
mângâierea şi sărutul
de pe gâtul tău fin,
de pe sâni, de pe braţe…

Sunt mierea de pe buze
şi din al tău surâs,
şoapte pe la cercei
şi sunt dacă vrei
dulcele fior...
din atingeri
de dragoste

Sunt lucirea vie
ce ţi se prelinge
pe margini de dor,
vaierul domol
ce te-nfioară
şi-arcuş de şoapte
pe strune de suflet
când tu-mi cânţi duios
vibrând a vioară

Suntem, dacă tu vrei,
cartea mereu deschisă ;
o poveste-adevărată
ce n-a mai fost scrisă
şi-n care oricine citeşte
şi retrăieşte dragostea
ce ne leagă pe-amândoi

Suntem pentru totdeauna,
doar împreună , o mare de iubire
la care cei însetaţi, cu mult drag ,
vin să-şi stingă focul de inimă !

De câte ori am vrut să-ţi fiu plecat,
au înflorit salcâmii…
iar tu iubito mi te-ai ascuns în suflet
cu parfum de iubire

De câte ori ţi-am fost plecat,
ca şi Stea a visului meu
te-ai aprins şi mai tare
şi m-ai fascinat
cu-nfocate patimi

De câte ori am vrut să-ţi spun adio,
gândurile triste si încă ne-ntâmplate
tu mi le-ai spălat cu lacrimile-ţi sfinte
şi mi-ai fost cântec de violină
şi minune cu chip de zână

De câte ori voi mai fi plecat
şi voi vrea să-ţi spun adio,
tu să-mi fii parfum de iubire!

Să-mi fii Inger de Lumină,
fior de lacrimă divină,
rostire sublimă şi floarea
de-albastru
ce-mi sărută
necuvântul de adio
pe-altarul nostru
de dragoste !

Voi înălţa gândurile noastre
până-n Ceruri,iubito,
cu zbor de păpădii
şi triluri de păsări mii
voi chema toţi îngerii
şi le voi şopti
ce vor avea de făcut,
când pasul nostru divin
va fi-ntâmplat...
ei vor aprinde pe boltă
mii de candelabre
şi vor aduce zâne,
stele,sori şi menestreli
pentu-o nuntire fantastică
şi o contopire de suflete...
când eu şi tu
vom fi
nedespărţită pereche,
uniţi printr-un etern
legământ de dragoste !

Te caut în fiecare clipă
lăsată de la Dumnezeu!

Prezentul mi-e fierbinte
şi dorul de tine mă arde,
drumul spre tine mi-e-­ncântare
şi fericire iar cântecele tale
mi-s aripi de înger!

Te găsesc de fiecare dată
mai strălucitoare decât soarele
şi mai adevărată decât pământul,
cerul şi întreg universul!

Te vreau,iubito, apă izvorâtă din dulci fiori,
nor cu picuri de rouă magică,
coline-aurii pline de stele
pe-altarul iubirii şi zarea mea...
cu soare-n priviri!

Te am acum dulce surâs de vară,
floare cu parfum de toamnă,
iubire şi sfântă patimă...
si te iubesc
fără-ncetare acum
si pentru totdeauna!

Să-mi fii Eu-zbor curat,
picuri de ploaie magică
şi-adunaţi pe palmele tale
cu străluciri de curcubeu!

Suflet pereche şi nemuritor,
lacrimă vie ce-ţi mângâie
sufletul, gândul…
şi cu toată dragostea
eu să-ţi fiu Tu-iubire adevărată

Si cu parfum de garoafe, floare-aşezată
pe-altarul iubirii cu stropi de ploaie-albastră
şi surâs de mac-aprins de dragoste,iubito,
dulce nesomn şi ruga-mplinită
din taina ce mi-a fost hărăzită!
……………………….
şi-ntotdeauna
să ne fim Eu şiTu
sau Tu şi Eu
si mereu iubire!

Toamnă zănatecă, tu zici că ţi-e bine
aşa despuiată şi când îţi plouă…
infernal?!

Te bucuri şi râzi ştrengăreşte
când vezi copacii noduroşi
şi desfrunziţi adânc înfipţi
în pământul cald sorbindu-ţi seva...
şi mai ales de soarele timid
şi ghemuit de frig
la pieptul tău!

Dar să nu uiţi, toamnă iubită,
că ai avut şi vremuri (şi vor mai veni!)
când erai topită; cuprinsă de arşiţă,
lipsită de ape…şi-atunci
tu implorai soarele
să-ţi stea ascuns…
şi-n noapte
să-ţi plouă
doar un pic!

Iubita mea, ursitoarele au vrut
să-mi fii ploaie magică,
Lumina ce mă fascinează,
romanţă de dragoste
şi nesecat izvor
cu şopot de fericire

Iar eu să-ţi fiu iubirea
cu fereastra larg deschisă,
totdeauna,sufletului tău curat
şi miracolul ce te-nvăluie cu vrajă
cu fiecare-nceput de zi
………………………….
La-nceput de toamnă
mi-am deschis pleoapele
şi cu uimire te-am văzut
cum la fereastră
îmi zâmbeai
dulce
şi-am ales,
ca să te-ncânt,
armonia culorilor
şi-n cuvinte simple
să-ţi spun cât de mult
eu te iubesc!

şi-acum… nu vreau să-ţi fiu iluzie
şi absenţa mea să te doară…
în apele tale cristaline,
lasă-mă să-mi scald iubirea
şi să-mi sting dorul de tine...
deplin ascuns
în a ta  uitare!

Sedusă de visuri, păşind cu greu
pe lungul drum spre culmi de fericire,
lacrimi cristaline ţi se scurg domol,
prelinse pe margini de dor
tie Pasare-albastra!

Din gânduri si freamăt de iubire
şi inima durută…
dar ele-ţi cuprind dorinţa de-a reuşi,
plăcerea de-a cunoaşte şi puritatea sufletului tău
ce mi se-arată ca o floare-de-colţ;

Albă, candidă şi iubitoare minune
răsărită printre pietre, ploi înspumate,
vânt năvalnic şi-nfocate patimi,
doar pentru mine!

în trecere spre inaltimi, pe drumul magic şi plin de visuri,
opreşte-te din zborul tău fantastic
Pasăre-albastră, doar o clipă!

Cuprinde-mă cu dragoste, cântă-mi duios
şi sărută-mi gândurile, lacrimile…
şi ia-mă-n zbor cu tine,
iubito!

Toamna mea cu chip de floare,
cu soare în priviri, cu buze mierii...
lasă-ţi gutuile zemoase şi-aurii
la păstrare până-n primăvară,
când eu le voi gusta
lacom de dor

şi-atunci, albă-nveşmântată,
cu trenă de flori şi-alai de zâne
şi îngeraşi, te voi săruta,
flămând de tine
dragă toamnă,
toată

şi de-ai vrea…reînnoită-n primăvară
cu cireşe dulci prinse la urechi,
cu icoane şi-arginturi sfinţite,
cu alb de ceară arzând
şi cununi sărutate...
ne vom pune pecetea
pe-a noastră
sfanta
iubire!

Totdeauna, mersul meu se sparge-n mii de treceri
către tine! pulbere de stele şi raze de soare
frânte şi dese, las în urma mea
ca să mă vezi

îţi sunt miez de zi, înserare, gând de noapte bună
sau de dulce nesomn si printre poemele tale
colindând cu drag!

dar, când tu nu-mi eşti, triste-mi sunt gândurile
şi-aiurea rătăcind mă cufund apus
în marea mea de necuvinte…
cu ochii deschişi
visându-te!
……………………..
ţi le-aş spune  iubito,
de-ai fi şi tu acolo…
când lacrimi de cristal
mi se scurg din gânduri
doar pentru tine!

Dacă tu vrei, priveşte şi zâmbeşte
către Lumina care cu mult drag
te mângâie,
iubito!

Venită dintr-un rastru...
de pe cadrul ca de cer albastru,
ea ţi se răsfrânge printre degete
cu imagini şi nuanţe preafrumoase
şi, cu semnificaţii simple
date metaforelor tale divine,
ea îţi spune, fără-ncetare,
că te inundă şi că i-e bine…

Dar,cu sărutul lui, doar Soarele
ţi-atinge buzele,
sânii,
trupul…

(şi chiar de-ar fi spre apus...!)
cu mult drag, el îţi şopteşte:
să nu uiţi, cât de mult
eu te iubesc!

Si mă ai,cu foşnet de şoapte...
din stihuri banale,îţi răsar dulce năpastă
cu seve-nspumate si cu patimi nebune
îmi fac simţită prezenţa...
pe dunga de floare ruginie-aprinsă
sau pe culmi aurii nemaivăzute
şi neatinse de alţii...
peste tot pe oriunde eşti tu
sublima şi dulcea mea
nebunie!

Oricât de greu mi-ar fi,
cu aripi de dor, cu clipe mărunte
desprinse din lut cu iz de garoafe
şi prea greu de iubire,
mă strecor în sufletul tău
şi las semne din mine
cu parfum de toamnă
şi gust de poame
coapte

Curcubeu de dragoste, pe margini de picaturi
de rouă magică, las să pătrundă-n tine
prin porţi de vise si pe sub cer ruginiu...
necuprinsă vrajă...ce-mi esti!

Si gând lunecând sfios a înnoptare...
pentru-a te şti,iubito, rămasă-n mine trează
într-un nou început de zi cu soare,
­învăluită-n şoapte şi dulci suspine,
preaiubită femeie,
las sa te-nfioare!

Incă se mai aude chemarea mea
iubito dar nu sunt eu,
să ştii!

Este ecoul gândurilor,
scăpat din carapacea
asta goală a minţii mele,
plecat spre tine prin degete…
inconştiente

Parcă-l văd,cum îţi loveşte retina
şi cum te doare…
dar tu să nu taci!

Dacă vrei să chemi iubirea,
să-ţi strigi durerea,
amplifică-l şi-ntoarce-l către mine
ca să-mi atingă inima,
sufletul…
şi să mă doară …
sau, de-ai vrea,
trimite-l să-mi aprindă
şi mai mult focul de inimă
şi dorul de tine
să mă ardă!

Aş vrea să-ţi spun ceva…
dar nu mai ştiu ce…
sunt prea aiurit!

M-ai vrăjit,iubito, cu rostirile tale
învăluite cu şoapte, cu-arome de dragoste
şi farmec de pian,de violină

Aş crede că nu exişti…
că Cerul mi te-arată
doar un vis…
prea frumos
ca să-mi fie-adevărat,
dar nu se poate…

Chiar ieri mi-ai spus aievea
că mă iubeşti şi te-aud mereu…
şi-mi eşti cântec drag...
îmi eşti dulce nesomn
şi-mi eşti gând frumos
ce mă cuprinde!
(îmi eşti trăire-adevărată!)

Crede-mă, nu visez …
şi te voi iubi atâta timp cât Cerul
îmi va permite să ştiu de tine!

Aş vrea, în toamna asta, mai mult ca niciodată,
ca ploaia magică să nu-şi schimbe sensul...
florile să aibă glasuri murmurânde,
merele-gutuile să fie zemoase
şi gustoase iar luna să-mi zâmbească
ademenindu-mă cu boabe de struguri
strânse-n faguri de buze
dulci ca mierea

în toamna asta, dacă florile vor fi triste
şi din stele va ploua fără suspine,
din pământ sfânt frământat cu petale de roze,
tivind visul meu cu fir de aur, voi modela,
cântându-mi dorul şi mângâind ca altădată
o altfel de balerină;

Cu voaluri mov şi despletită,
cu visuri goale şi zănatecă...
şi să mi se răsfrângă, cu mult drag,
între palme calde, din seară până-n seară,
şoptindu-şi iubirea şi vibrând ca o vioară
a romanţă de dragoste!
……………………………..
Tu zâna mea, în poveste-adevarată
cu diademe-n stihuri
şi cântec rătăcit…
printre garoafe
fii, şi-n toamna asta,
o astfel de balerină!

Nu fi tristă, nu eşti singură...
de pe ţărmul tău întinde mâna
către cer,iubito!

Nici nisipuri mai vechi sau mai noi
ori furtuni de praf în ochi
iscate din senin,
nici valuri prefăcute a mângâiere
sau mai mari şi-nfuriate,
ce răstoarnă corăbii,
nu pot atinge curcubeul…

Punte dintre mâna mea
întinsă către cer...de pe malul meu
de dor-un legământ ce luminează
 marea noastră de iubire...si mana ta...
o mare si eterna  dragoste!

Când tu-mi laşi semne cu parfum de iubire
puse-n cheia de violină şi-mi mângâi sufletul
primenindu-ţi versul cu focul de inimă,
cu vraja de răsărituri şi de-amurguri,
iubind marea ta cu şoapte
şi dragoste-adevărată,
cu drag
ţi-aş dărui
fremătând de dulci fiori,
printre buzele tale de dor uscate,
un gând frumos de ploaie cu suspine…

şi, crede-mă, te-ai deschide înmiresmată
şi frumoasă ca o floare...
(după o ploaie bună şi magică…!)
de s-ar mira toate crizantemele
aflate la-nceput
de toamnă!
....................................
şi să mai ştii:
la fel ca ieri…iubito
tu eşti cheia şi lacătul
împărăţiei mele de visuri!

Venind din poemele cu necuvinte
şi din zâmbete cu roze
şi picuri de rouă,
pulsând cu roşul dragostei
prin aorte, gândul de floare
încă mai poate...
şi mai vrea să-i provoace florii
încă o ploaie cu suspine!

Să o facă…să se scurgă
şi să umple rostul din umbra florii
ce-n adieri se-alintă,
dintre maluri de dor
încă nesurpate,
sărutându-i nurii!
……………………..
cântând în ploaie, floarea mlădioasă
musteşte de dragoste şi se deschide...
cu multă candoare,gândului cu parfum
de crizanteme şi gust de poame
coapte de toamnă

Toamna mea nu-i una oarecare!
Soarele e mai zglobiu
ca-n plină vară!

De dimineaţă până-n seară
ar face, nebunul, să-nflorească pomii
şi să aibe-alături o nouă primăvară

Dar, spre seară, are-un gând zălud;
când va luneca-n amurg,
să-i rupă plecatei veri
pânza de-nserare
şi să-i guste,
cu sete,
gutuile rămase goale

Pe ramuri să-i legene visuri,
s-o-mbete cu-arome
şi parfum de toamnă
punându-i pe buze
zeamă dulce-acrişoară
din boabe mari de struguri
cât prunele!

Adesea rătăcind, un foc ce-n inimă
ţi-aprinde dorul şi-ncet te topeşte,
primit prin fereastra larg deschisă
lăsată de visuri,suie şi coboară,
pe cărări de suflet,
până sus prin vise
sau mai jos
prin abisul magic
cu fiori de dor...

(uneori cu rost aflându-şi iubirea
alteori aiurea…fără de noroc...!)

Obosit şi flămând de-atatea treceri,
focul viu se lasă, alintat cu şoapte...
de soartă-mbrăţişat şi se preface-ndată
gândul tău pereche!

Şi dacă paşii tăi i-ar fi alături,
dornică de ploaia cuvintelor frumoase
nespuse, din abstinenţă...în clipele cu greu trecute,
cu drag i te-ai dărui mersului în doi până-n zori de zi
şi nu i-ar ajunge vraja dulce ca mierea...

Ce se revarsă odată cu răsăritul până-n seară...
şi-ntr-un nou colind, cu tine de mână,
ţi-ar fi-ntotdeauna gând rătăcind
cu mare rost!

Mă-nclin,
iubita mea,
în faţa rostirilor tale!

Ele sunt pilonii
împărăţiei
visurilor mele
fără de care
totul s-ar prăbuşi
ca un castel de nisip
la o adiere de vânt

Nu aş exista,
fără cuvintele tale...
şi nici nu am visat
vreodată
să te mângâi aievea....
fără ca timpul tău
să-mi permită
să se scurgă,
odată cu-al meu,
din aceeaşi clepsidră!

Pasăre-albastră, poate că toţi
cei care tivesc pe marginea
viselor noastre
ar trebui să ştie
să numere
zilele...
(cât timp ţi-am fost...!)
şi nopţile în care am rătăcit,
fără de rost,
împreună

Poate că cei ce te strigă pe nume
şi îţi măsoară paşii, uimiţi de mersul tău
şoptit în mii de treceri către mine,
ar trebui să ştie că iubirea
pe care o dăruieşti,
cu-atâta drag,
se-mparte
în doua...
în doua parti egale
cu-a mea iubire!

(şi-n câte părţi vrea sufletul tău...
în fiecare clipă...impartita doar cu mine!)

Fără cunoaştere de tine...
de ce să se creadă unii că rostirile tale
sunt bizare? asta nu-i adevărat!
numai tu ştii să mângâi suflete,
rotindu-le ameţitor în carusele
cu sensuri magice
de dragoste!

Mare-albastră, când soarele răsare
pescăruşii vin să ciugulească
peştişorii din spuma
de pe ţărmul tău
de dor

Apoi, în zbor de curtoazie,
drept mulţumire, îşi pun la gât
oglinzi pătrate pentru-a capta
vraja stacojie a apusului...
(luminându-ţi noaptea
până la un nou
răsărit de soare,,,!)

Tu,iubuto, cât timp eu sunt apus
lasă, te rog, printre şiraguri
de spumă magică,
peştişori…
pentru ospăţul pescăruşilor...
până la următoarea
noastră dimineaţă.

Tu nu-mi vii, oricât de mult eu te-aş chema
şi-n mine se nasc furtuni şi nori negri
mi-acoperă zarea

Mă pierd prin amintiri rătăcind
ca-ntr-un labirint şi te caut…
te caut neîncetat,iubito!

Gânduri aiurea-mi străpung liniştea
şi mă-nfioară de nu mai pot
să mă regăsesc

Mă-nec într-o mare cu gust de-amar
şi-n suflet mi se scufundă corăbii,
când totu-i în zadar...

Unde-mi eşti, de ce nu-mi vii
şi să te iubesc aşa cum aş vrea,
aşa cum te doresc!

Fără rost ar fi toate...
când în zare ţi se-adună furtuni
din dureri, din doruri nesfârşite
şi din gânduri de iubire
încă nerostite

Ce minune-ţi mai poate lumina chipul
cu zâmbet trist,când din negre amintiri
şi din vechi uitări îţi picură-n suflet venin

Când focul dragostei nu mai arde
şi-n inimă de-abia-ţi mai pâlpâie
o luminiţă de speranţă...
(îndepărtată şi ea...!)
şi prea greu de crezut
că-ţi va fi aproape,
atunci…
chiar fără de rost
sunt toate…
………………………
şi eu aş spune, cu stinse şoapte:
uită-mă...iubito,ca să-mi fie bine
în noaptea-ţi adâncă
şi magică...
şi cuprinde-mă
cu tine!

De câte ori Soarele e plecat,
rătăcind apus, mă cuprinde tăcerea
ca şi când odată cu el
se cufundă deplin
în uitare
şi gândul meu

Te voi împresura cu tăcerile mele,
curgându-ţi lin ca lumina de-nserare
a noului Soare ce te inundă...
(şi te voi cuprinde-n braţe...iubito!)

Cu-ale mele gânduri şi cuvinte nerostite,
îţi voi lăsa pe buze rostiri fără noimă
şi sacadate suspine
când tu,
balerina-stea,
te vei aşeza mare
pe-altarul iubirii

De pe cerul sidefiu, sub steluţe mici,
voi gusta merele-ti dulci....
de câte ori voi rătăci...
ca si soarele apus!

Ai strâns în gânduri, pentru iubiri
ce s-ar fi vrut cernute peste dimineţi,
atâtea şoapte…

Dar ele sunt prea reci,
indiferente şi confuze
în faţa muntelui de iubire
ce l-ai ridicat până la cer
din prea mult dor
şi suspine

Te-ai fi daruit, ca o floare-de-colţ,
în egală măsură, lumină
şi parfum de iubire...
sublim, pentru toţi
cei ce te-ar fi atins
cu-o mângâiere...
cu-o şoaptă…

Degeaba ai vrea acum să-ţi strigi durerea,
când nicio-nserare nu mai aduce zâmbetul
pe chipul lunii... şi lacrimi fierbinţi
din ploaia tristă de vară
ti se preling... trecute
prin focul de inimă

Cu un descântec, cuvintele tale
ar căpăta sensul bine ştiut...
şi apusul unui nou Soare
ce se-arată-n culori aprinse,
doar pentru tine,
cu dragoste
ar fi plin de magie!

Aş vrea să nu te caut
printre amintiri...

Trecutul, cu dureri şi vise deşarte,
poate fi-nşelător sau povară mult prea grea
pentr-un suflet iubitor

Tu-mi eşti clipa prezentă
şi o trăiesc intens,
aşa cum şi tu vrei!

Eşti visul meu frumos
şi azi...vis ce mâine-mi va fi
clipă de viata...trăire sublima…
şi iarăşi vis!

Aş fi fericit,iubito,dacă ai mai spune,
plină de viaţă, că şi eu–ţi sunt clipa
de-acum... şi-ntotdeauna-ţi voi fi
vis de iubire şi-mplinire!

De-ai vrea,
un val-menestrel
ţi-aş fi!

Lunecând uşor, ca mângâierea
unui gând frumos... sub eşarfa de mătase
a unui vis de-al meu, înspumat
şi obosit de colindat
prin abisu-ţi dulce,
m-aş eşua
pe-al tău liman
de dor

Fremătând cu drag, în şoapta serii,
nisipul tău fin şi rumen,
ţi-aş cânta iubito,pe strune de suflet,
romanţa noastră
de dragoste!

Marea mea, când tu nu mă mai vrei...
răsărit,ţi-aş fi apus!

Când noaptea se va lăsa uşor,
aş luneca în uitare, printre buzele
abisului tău, în dulce-nserare
şi-atunci aş şti să cuprind
cu focul iubirii stelele,
cerul… făcând să roşească
până şi chipul lunii

Cu un val,uşor ca o mângâiere
de mătăsuri,m-aş revărsa
peste limanul tău de dor
cu spume şi dulci fiori!

Cu elixir de dragoste
aş adăpa dorurile tale
apoi, făcându-ţi în ciudă...
tot aş răsări ! ca un nou Soare...
de dragul tău aprins!

Prea multe glasuri se-aud peste cântecul tău-
o mângâiere cu-aripi de înger şi foşnet de şoapte,
un elixir de dragoste  dăruit cu mult drag
acelora pe care-i iubeşti

Prea multe mirări şi întrebări iscoditoare
pentru-o suavă umbră călătoare...
când sufletul tău se-arată frumos
îmbrăcat în haine de iubire,
prea multe descântece
răuvoitoare
îmi tulbură liniştea,

Cu incantaţii melalcoolice,
cu sâsâituri de şarpe flămând
venind de sub pământ
şi ademenind îngerii,
mă-nfioară făţarnicele
feţe palide…

Demoni ţi se-arată, trăind în întuneric
şi invocând Lumina ca fiind starea lor de spirit...
hilari, purtând îngeraşi ca talisman,
într-o lamentare aberantă şi fără de sfârşit,
atrăgând în hăul pierzaniei fiinţe inocente,
blânde şi nefericite,
mă fac să am teamă...
pentru sufletul tău
curat ca lacrima
de înger!

In taină, la schitu-mi de sihastru,
îmi închid sufletul în aşteptare...
când tu nu-mi eşti...!
şi pleoapele peste icoana
frumuseţii tale pictată
în blândeţi de smaralde

Te caut, rătăcind prin amintirile noastre,
ca şi când tu ai fi aievea...
cu-aripi de Lumină
frânte

Aprind în calea ta praf de stele
ca să mă vezi, căci numai tu,
Pasăre-albastră, poţi să-mi stingi,
cu-al tău sărut de foc,
văpaia din inimă
ce mă arde!
…………………….
....şi-acum sunt
de dorul tău înfrânt... !

Cât Soare pot să-ţi mai fiu
şi cât drum ai vrea...
să m-acoperi în mersul tău
pe jos,tot răsărindu-mă
din noaptea-ţi adâncă?!

Mă dor pietrele
pe care tu le calci sub tălpi
şi drumul mi-e din ce în ce mai lung
şi tot mai greu răsar...
când tu mă-mpresori
şi mă sufoci cu-al tău sărut
de dor

(Lasă-mă în uitare-adâncă...iubito!)
As vrea să trec spre apus
liber şi domol rămânând pe drum
câte-un pic;

S-ador floarea ta de mac,
să mă-mbăt de roş-aprins
şi de verziu-auriu cuprins
să-ndur zeii să m-aleagă
al tău iubit!

...................................................
Chiar de-ar fi s-ajung prea târziu...
ca să mă simţi...aşa cum sunt …
aşa cum şi tu eşti!

O adiere ca o scuturare blândă
de floare albă ninsă peste dimineţi
cu chipuri de lut palide
şi gânduri prea mici
pentru tine, iubito,
mă face să zâmbesc…

Tu chicoteşti, cu cireşe coapte
pe la urechi, ca în zile de sărbători;
fascinată de veselia din jurul
caruselului cu iubiri
învârtite,
răsucite…

Nefiind a nimănui ,eşti tocmai bună
de a fi pusă,drept pedeapsă,
cu-al tău surâs
de vară
umbră ...
Soarelui!

Mă frige amintirea ta-icoană scursă
în picătură de cleştar din colţ verzui de stea
(preaplină de dulce- amar...şi de dor fierbinte)

Când sunt plecat, ar fi de-ajuns doar un gând...
să-ţi amintească despre mine,iubito

Dar, el fiind necuvânt...
l-ai simţi doar în trecere,
când eu tot vin
si tot plec...
fiindu-mi foame de şoapte de iubire
şi sete de roua fină prelinsă
printre petale de floare...
din care dorul meu
se-adapă
cu prea mult drag!

De-ar fi s-ajung la inima ta,
în văpaia dragostei
cu drag m-aş topi !

In fluvii de roş-aprins
ţi-aş străbate universul
până în creştet de stea
şi chiar m-aş ascunde,
de m-ai vrea,
în al tău
subconştient

In visuri... cu zâmbetul pe buze
şi-n stele cu străluciri,
în adâncul nopţii tale...
cu necuvânt şi adieri de verde
si te-aş mângâia ,iubito,
totdeauna!

Clipă după clipă,dragostea mea
pentru tine e-ncercată-n foc
de inimă... năucitor!
şi-n ceţuri aurii-verzui
ce mă-nvăluie-n speranţe
m-afund în visuri
cu tine-n braţe

(...în gânduri şi-n noduri
de nerostit cuvânt
simt fiori de picături...
de roş-aprins de dragoste,
uşor prelinse...!)

şi-mi zvâcneşte-n secundă de gand
o dorinţă de-mplinire... udă...
(fără arşiţă de trăire maximă...
pan-aproape de final...!)
cu nesfârşite clipe magice,
în umbra-ţi răcoroasă,
cu tine de mână
iubirea mea
sublimă!

Dacă tu ai fi pian,
cu degete tremurânde,
aş atinge clapele tale
ca să-ţi cânte sufletul !

Fascinat de cantecul tau,
cu-o mână aş mângâia tăpşane de dor
şi aş răsfira, către apus,
notă cu notă, firele umbrei tale

Cu cealaltă, fiind plecat...
aş acoperi uşor norii...
ca-n degete să simt pulsând
seva unui senin de verde
ce va veni...din noapte,
cu revărsat de ape şi frumos
ca un răsărit de soare !

Cu-amândouă ti-aş cuprinde
pe după umeri cerul
şi cu toate sunetele divine
m-aş tot înalţa... uitând de mine!

Pierdut cu tot cu şoapte,
aş săruta dulce curcubeul
apărut între noi şi stele...
ca pe-o partitură
ce mă seduce
şi mă duce
în raiul
din sufletul tău !

Apoi…tresar...deschid ochii
şi mă scutur domol de visuri...
şi-n noaptea magică
mă văd mergând din nou pe jos...
cufundat în cele lumeşti,
cu tine de mână, iubito!

Prinţesă-floare,
pe prispa Casei Soarelui,
cu drag, aşa cum mi-am dorit,
ai lăsat semne...
si sunt urmele palmelor tale
pe care ti le-ai aşezat in poală!

Ce mă cheamă să-ti vin si sa gust
din roşul dragostei aprins
şi din fagurii tăi cu miere

Să te-aşez uşor...şi să te-alint!
sub umbra de verde-negru
lăsată de soarele ascuns...
peste nurii tai de taină
şi peste petalele de floare
un cântec sa-ti soptesc!

Apoi,cu-n necuvânt-un gând frumos
ce l-ai mângâia duios,
în noaptea-ti adanca si eu sa ma apun
cu tot cu suspine şi şoapte de-amor...
(sa ma tot pierd
si pe tine sa nu te mai văd...!)

(...să cred că mi-eşti topită... !)
iar semnele-s doar asa... de-nţeles;
să nu uit,cât de mult
tu mă iubeşti!

In pragul casei tale as vrea să-ţi rămân,
pe veşnicie, un tandru Soare...
şi să laşi fereastra larg deschisă,
cănd tu vei vrea în noapte să-ţi revin...
ca si-un Prinţ de floare!

De câte ori tu-mi vei pleca
sau imi vei veni...
eu să-ţi iau vamă
câte-un sărut,
cu raze a mângâiere
şi cu dulci fiori !

şi-n cupa florii tale
să torn, cu drag,iubito,
nectar de dragoste...
de cate ori tu mă doreşti
şi mi te-araţi în oglinda lunii...
despletită şi goală,
o frumoasa Prinţesă-floare!

Un vlăstar răsărit ca-n poveşti;
un Făt-frumos rupt ca din Soare
sau o zână preafrumoasă
ca şi ispita din Lună,
să-mi dăruieşti...
nascut din plăceri...!
(cu-arome şi gust de miere
şi din sevă dulce-zemoasă
ca de piersică...!)

Nemarginire,
eu nu te am...ca sa te-acopăr,
cu dragostea mea,
toată !

şi steluţe mii de păpădii
ce-mi poartă gânduri către tine,
nu se vor stinge
niciodată
(până nu-ţi voi fi...
în maximă plăcere,
infinit de şoapte...)

atunci,
şi numai atunci,
din margini de stele
îţi voi sorbi iubirea...
iar din zarea-ţi fierbinte
icoana-mi pictată
in sufletul tău!

apoi,
în joc nebun de dor...
cu lumini de visuri şi-arome fine,
mă voi rostogoli cu tine,iubito,
în foc de inimă
năucitor!

în neştire,
vom turna-n cuvinte
ale noastre seve dulci-amarui...
ca sa nu mai fim ca doi stingheri...
ci să creştem si sa ardem frumos,
cu-acelaşi foc de inimă,
împreună!

Iubito,te-am visat
şi-am plecat...
de dor nebun,
cu ochii-nchişi,
către tine

Ţi-am aprins, zâmbindu-ti,
peste cerul auriu,
în steluţe...prinse-n cupe,
mii de lumini verzui
şi curcubeie de dorinţe!

Cu degete tremurânde...
te-am mângâiat
pe buze,
până-n colţ de zâmbet,
c-un gând de-al meu

Cu-n sărut, te-am preschimbat
în Prinţesă-floare şi la a ta chemare
nu m-am putut abţine
şi ţi-am sorbit nectarul
din petale...
însetat de dragoste!

Tu m-ai simţit un preafrumos
Prinţ-de-floare,
m-ai luat de mână
şi-am rătăcit împreună
prin noapte..
cu roşul dragostei aprins,
până-n pragul casei tale;
a Răsăritului de Soare !

Apoi, aşa cum noi am vrut,
ne-am logodit şi-am rămas pe veşnicie
(...cu petalele-n sărut...peste lujer...
în grădina plină de lumină si fantasme...
şi de faguri cu miere...)
o pereche divină
de Flori ale Soarelui!