POEZII de Ion Cireasa

Scriind poveşti
despre dragostea adevarata
dintre soare şi lună ,
despre ploaie şi arşiţă,
sau dintre gânduri şi cuvinte
poţi să mergi ,pas cu pas,
dacă  tu vrei, până la capăt
in labirintul visurilor

Nu vei găsi pânze în care vei fi vânată
şi nici colb învechit aşezat peste-amintiri

Zugravul povestilor se va ocupa mereu de renovări
pentru că, dincolo de amintitiri,
acolo in necunoscut,
el doreşte să-şi facă un atelier...
ca să-ţi fie bine totdeauna
si culorile curcubeului
sa-ti fie hrana pentru suflet!

Daca vei pasi...
va trebui să fii despuiată de cuvintele din  trecut,
mai tot timpul de gânduri despletită
şi să mai tunzi,Doamne iarta-ma,
din ierburile aciuate peste maluri de fluviu scurs
din te miri ce intamplare...
să nu mai tragă umezeala sublima
din pământul tău reavăn şi sfânt!

(Să ştii  ca îmi creşte inima de fericire
când văd că eşti atât de iubita!)

Daca te vei rataci 
si inima-ti va da in clocot
de-atâta fierbinţeală si iubire,
de-atâta răsfăţ…
te voi alinta cu fosnet de matasuri
si descântece făcute pentru deochi,
pentru frica de necunoscut
ori pentru teama
de-a te rataci
itr-o lume noua...
iubito!

Nicio lacrimă
de ochi prelinsă
nu aş mai vrea să o pierd aiurea,
acum când te văd şi te simt
atât de-aproape

(pot să-mi întind braţul
şi să te ating…iubito!)

Nicio zvâcnire
de gând nerostit
nu aş mai vrea să mă doară,
acum când dorul de tine
tare mult mă strânge

Ne ştim în toate,
cuvânt cu cuvânt,
şi lumea-ntreagă cunoaşte
povestea noastra adevarata
scrisă cu săruturi pe rânduri
şi cu lacrimi de gânduri

Cu toată dragostea
îmbrăţişez a ta scriere
şi o binecuvântez...
dăruindu-ţi pe palme,
picătură cu picătură,
o ploaie de cantece
cazuta din cerul
sufletului  meu !

Îmbrăţişează
cu dăruire totala,
Adevărul şi Iubirea!

Păşeşte cu încredere către ziua de mâine
şi nu uita să reciteşti şi filele-ngălbenite
cu poveşti si istorii adevărate!

Caută acel colt magic de lume
unde Iubirea e soarele zilei,
unde Adevarul e copacul vietii
iar curcubeul e semnul lor de dragoste

Când vei ajunge pe tărâmul
unde se-ntâmplă minuni,
unde fericirea e la ea acasă,
să spargi zăgazul ploilor,iubind !

Si pământul pe care-l vei călca
te va săruta cu focul delicatetii
pe brate, pe tălpi...
făcându-te să râzi!

Ca un  copil zurliu, vei sări...
de pe un picior pe altul
jucând şotron
ori sărind coarda

…………………………........
Să nu ai teamă de nimeni şi de nimic,
tu cauta totdeauna Iubirea si Adevarul!

Sa stii ca o dragoste adevărată
nu are nevoie de cuvinte sofisticate,
de formule magice,
de alchimii...

Dacă tu vrei,
poţi vrăji chiar soarele
cu mângâieri şi cuvinte simple
şi poţi să-l faci să-ţi fie mire !

Doar cu o eşarfă,
ce ţi-a fost ruptă la-ntâmplare
din rochia de mireasă,
legată peste fruntea
lunii de miere,
legănând-o pe coapse
ca la un dans din buric,

(lăsând să se vadă buzele nopţii...)

totdeauna făcut pe-altarul iubirii,
cu mult drag şi multă dăruire,
poţi să ademeneşti prinţul soare
să se-apună…

Să-l faci, când vrei tu,
să ţi-aducă-n dar luna de pe cer,
să străbată cu freamăt,
într-un du-te-vino pătimaş,
abisul necunoscut al noptii
până-n prundişul unde zac ferecate
toate izvoarele
fericirii

Se anunţă pe la ştiri,
prin reviste,pe la colţuri...
că vom avea parte
de-ntâmplări năucitoare

(va veni apocalipsa...!)

Dar toate cate se vor intampla
ne pot fi si  pe plac...
dacă vom deschide
şi vom face cunoscută
marea noastră taină,
iubito!

Chiar daca iubirea ,
pentru unii,
poate fi un pacat!

Şi-atunci...
tot chinul indurat
prin asteptari de-mpliniri
si  ultima secunda trecuta  prin clepsidra vietii
si timpul zănatic scurs cu  fiori,
rostit cu adevăr
şi patimă,
toate ne vor fi rasplatite!

Azi,
ca şi ieri,
nimic nou sub soare!

Ieri am tot căutat sublimul
ce m-a făcut să visez cu ochii deschişi
îmi făceau cu ochiul
toate câte-ti aparţin ;
visurile,ploaia,
marea de cantece…
ademenindu-mă !

Azi toate-mi merg spre ieri
si nici urmele  nu-s de găsit ;
nici cerul plin de roş-aprins,
nici noaptea cu luna plina de mister,
nici  ploaia magică
ce-şi revarsa apele şuvoi
peste praguri
de dor

Probabil că nu mai sunt...
(dar,mi le-ai promis!)
sau nu le-am căutat
pe unde-ar fi

Şi dacă ,
aşa, din senin…
cândva…sperand,
sublimul îl voi găsi la el acasă?!

Cu ce fel de lacrimi vei plânge
trecerea-mi preaplina de tine 
prin toate cerurile promise...
când tot ce mi-a fost sortit
imi va fi cunoscut

Cu ce fel de cuprinsuri
vei înveli goliciunea visurilor…
când toate rasariturile mele
le voi apune in nopţile tale,
facând din geamat de-apunere
doar cantec de  fericire

Cu ce fel de surâsuri
vei săruta împlinirea-mi cu tine,
când ,în mrejele tale,
voi fi doar freamăt,
când... 

Tu vino,iubito,
te-astept la capătul străzii speranţei
şi nu te gândi că mai poţi să pleci
fara de vreun raspuns...

Acum,
când visele
încep să capete contur,
când semnele mi-arată clar
cât de adevărată mi-e vara fierbinte...
când paşii ti-i aud tot mai aproape,
când parfumul de regina-nopţii
ti-l simt cu fiecare adiere
venită de pe strada speranţei,
(doar a noastră!)
tu mă cheamă
şi mă-mpresoară
cu vraja-ţi din cuvinte,
iubito!

Nu-mi spune
de nerăbdare…
căci timpul s-a oprit
(nu mai e decât o secundă
până când se vor întâmpla minuni )

Nu-mi spune de tristeţe…
tu să râzi, frumuseţe
şi-n pragul casei tale să m-aştepţi
cu-n strop de vin…
să uit sa si mai plec!

Dac-aş avea un pic de noroc,
în fiorii nopţii,poate mi-ai spune
câte-n lună şi câte-n stele,
povesti cu inorogi şi zâne...
apoi ţi-aş şopti pe la urechi
cât de draga-mi esti!

Poate că o să tac
când o să fiu năucit de-un vis...
când ploaia magica din visurile tale
va-ntâlni şi săruta curcubeul
din gândurile-mi prea-nsetate…

Sigur o să tac
în faţa unei frumuseţi,
când... 

Atunci o să tac…
cand o să-mbrăţişezi
plecarea-mi spre tine!

Nu-ti voi cere nimic
şi chiar te voi uita…
păşindu-ti dincolo de praguri

Acolo unde vorbele nu-si mai au rost 
ci numai clipocitul apelor cu dulci fiori
peste maluri moi de fluviu
si cantecele de ingeri
venite dinspre luna argintată şi despletită
către soarele-albastru
şi zănatic…

Oare merit eu
ca Tu să mă iubeşti
când sunt aşa de aiurit!

Tu,Doamne,ştii prea bine
că atunci când sunt supărat 
­Iţi spun vorbe deocheate…
cu fel de fel de cerinţe
şi multe-s de ne-ndeplinit
şi sunt doar fantezii...

Oare pot eu
să-ndrăznesc să Te caut…
să-mi ingădui să Te-ating
şi sa vreau să mă laşi
să-Ti mangai chipul?! 

Spune-mi,Doamne,
pentru toate
şi pentru tot,
daca eu merit...
iubindu-Te!

Oricât aş vrea să mă abţin
să nu te caut, nu reuşesc…

Tu să mă ierţi ,te-aş ruga,
că uneori prea te supăr
cu rostiri banale,
alteori prea te obosesc
cu plângerile-mi absurde !

Nu ispitele mă-ndeamnă
să vin spre tine,
nu dive despletite
cu mişcări lascive
şi chemări spre moarte
ci ecoul gândului meu…
purtat de puf de păpădii,
venind dinspre tine, iubito!

Indemnul nici nu l-aş asculta,să ştii,
dar gandul nu ma lasa,
de dor…
şi-i numai fior!

……………………….
şi cum m-aş abţine
sa nu te caut?!

Timpul nu se mai teme…
deşi,în curând,
se va opri

Nimic nu-l mai poate-ntoarce
din trecerea sa, de la zbaterea sacadata,
spre-odihnă…

Chiar dacă vremurile
sunt aşa cum sunt ;
uneori fără nicio importanţă,
alteori aducând nori
în privirile-ţi blajine
şi-aproape c-ar vrea să te doboare,
deseori trecându-te prin furtuni
dezlănţuite din senin
şi fără nicio noimă

Doar timpul ştie că,-ntr-o zi,
toate se vor aşeza de la sine,
cu răbdare…
lunecându-ţi tandru,
pe-un făgaş normal...!

Atunci totul ţi se va părea,
din prea multă dragoste,
ceva firesc…
si fara de sfarsit!

Cu mult drag eu vin,
clipă după clipă,
în raiul tău de poezii...

(şi de-ar fi sfârşitul cerurilor,
am fi doar noi doi !)

Cu-atingere fină,sfios,
deschid usa apăsand mânerul…
sărut pragurile trecerilor tale
şi mă-nchin cu plecaciune-adanca...
in fata frumuseţii tale divine

Păşesc încrezător dincolo de-nchipuiri,
mângâi tot ce ţi-ating şi fac să răsară
din ochi de vis firicele de fiori

Cu multa duiosie ascult cântecele-ţi sublime
şi inima-mi tresalta când,în toiul nopţii...
ma-ntâlnesc cu luna-ti plina
de iubire !

Tandru îmi întind braţul
şi-mi moi penelul în culori...

Cu multă frenezie trasez linii după linii
şi puncte azvârl pe pânza
de pe şevalet
si visez...
îmbrăţişez totul,
conturand frumuseţile tale,
sărutand cu patima,
iară şi iară,
praguri matasoase
apoi...

 ....................................................
…apăs mânerul uşii…
deschizându-mi calea
spre noi visări...
doar cu tine,
dor!

Cândva,demult…
sufletul meu a cunoscut
şi-a-mbrăţişat Lumina sfântă!

De-atunci,
cu fiecare-nceput de zi,
în mine creşte ne-ncetat
iubirea  pentru Ea

(şi-i acum ajunsă
până dincolo de Ceruri!)

În toate O simt şi mi se-arată sfântă
şi-mi e mai mult decât iubire
Mi-e Dumnezeire !

S-a-ntâmplat de mii de ori
să mi se ceară să O rostesc
ca şi Adevăr Absolut
şi nu am avut teamă
şi sunt fericit să mi-L asum,
totdeauna!

Doamne-Lumina sfântă,
nu-mi mai duce paşii pe cai aiurea
şi ajuta-ma să-mi scriu gandurile
cu sufletu-mi deschis…
doar pentru Tine !

Cuprinde-mă
cu toate cele sfinte
si lasă-mă să-mi spăl păcatul
de a nu Te fi ştiut
şi de a nu-Ţi fi fost
dintru-nceput,
doar Ţie

Dacă aş atinge palmele Tale,
am rămâne pe veşnicie
într-un eden nou!
Doar al nosrtu!

............................................................
nu mi-ar ajunge Cerul,
ca să scriu iubirea-mi pentru Tine !

Eşti prea departe
fântâna mea de vis
şi gândurile mele,
de-atâta sete de iubire,
aproape-s gata să se ofilească !

Câtă vrajă să mai pun în cuvinte
ca să reuşesc să mi te-apropii
şi cu izvoare cu tot
să mi te-aduc…
cu apa-­ţi vie să-mi răcoresc
buzele arse,
gândurile fierbinţi

(Eşti prea departe...!)

De mi-ai fi aproape,
cu-n sărut şi-o mângâiere
aş deschide toţi porii
aşteptărilor tale
şi aş face să tâşnească
din adancuri de fantana
izvoare de fiori

Pe ghizduri moi să ţi se-adune,
lunecând cu stropi de frumuseţi,
pas cu pas,
parte din mine,
din tine

Pe braţul meu,seară de seară,
tu capul sa il culci...
Cu vorbe dulci sa te-alint,
cu mierea din cuvinte
usor prelinsa ...

Pictorul nu are nicio problemă,de niciun fel!.
Timpul şi-l petrece voios…

Deseori plecă
prin împrejurimile atelierului
ca să-şi încarce sufletul
cu frumuseţi…
se-ntoarce cu drag în atelier
pentru că ,demult,de când se ştie,
îşi iroseste tot timpul
cu iubirea,
cu Belladonna-Ana zidită
pe veşnicie
în inima lui !

S-a-ndrăgostit de ea
la prima vedere
şi locuiesc de-atunci împreună
amestecând culori
pe-o paletă magică…
şi au trăiri sublime,
seară de seară,
pe-altarul iubirii

..............................................
El nu e cu mult mai nebunatic decât Belladonna!

În frumuseţea visurilor,
soarele se strecoară
lunecându-şi a mângâiere razele...
in cupa de floare

Apoi,ieşind din corola minunii,
cu luciri diamantine,
ca un dop smuls uşor…
cu razele facute snop,
se-aud pocnituri după pocnituri,
când frumoasa din ierburi
sărută cu poftă soarele...
de câte ori el se-apune
ori răsare
in ochi de floare!

Printre ierburi fine
frângându-şi razele-n plăceri,
cu mult drag
el ii sărută petalele
(cuprins de-nfrigurare!)
cântându-i duios!

Printre ierburi despletite
unde pământul cald
are nume de floare
iar seva se scurge şuvoi,
printre creste răsfrânte
unde gândul meu va zbura hai-hui,
voi face o pistă...

Înalţ acolo şi-un turn de control
pentr-un zbor fără probleme
căci aş vrea şi eu
să-ntâlnesc o EA
(poate-aceeaşi Belladonna !)

Pe dunga de la pistă
voi pune semne
şi borne de-nţeles…
(ca să-mi fie zborul lin !)

Voi presăra drumul către EA
cu petale albe de mălin
şi gândurile-mi zănatice
să-i fie licurici
in noapte

Toate pe EA să o-ncânte
şi să o facă
să-mi cuvânte
dulce…pătrunsă !

Să nu-mi spui, nicicum,
cât de mult tu mă iubeşti!

Să taci…
ca să mă-nnebuneşti !
Căci eu, aşa cum îţi sunt…
nici nu mai vreau să ştiu
că mai exişti,
iubito !

Prea mult m-ai durut…
şi lacrima-mi din ochi
nu te mai poate ierta
căci mi-e picătură
din suflet prelinsă…
doar pentru tine !
şi nici nu te mai vreau...
sa stii!

Te-aş răpi la noapte,
chiar nu mai am răbdare !

Prin nouă ceruri
să mă laşi să-ţi rătăcesc
şi să-mi arăţi tot ce ţi-aparţine;
marea de cuvinte cu străluciri de stele,
frumoşii-ţi nori sidefii
şi cât de tandră poate fi o vară...
cât de dulce e a ei miere
prelinsă pe buzele-i fine
din cupe de flori!

Urcându-mă cu dor
şi tot coborându-mă prin visuri,
să pot să-ţi fiu ,ca-ntotdeauna,
acelaşi nebun frumos,
pătimaş... şi dulce!

Uimit de-atâtea frumuseţi,
pe tine şi pe toate-ţi
să le fur!

Ca pe-un hoţ,
tu să mă-nchizi…(in inima ta!)
cu tot cu visuri !

Apoi să m-alungi...ori să mă ai
un nesecat izvor cu şopot de fericire,
un vis frumos...pentru totdeauna!