POEZII de Ion Cireasa

Adesea rătăcind, un foc ce-n inimă
ţi-aprinde dorul şi-ncet te topeşte,
primit prin fereastra larg deschisă
lăsată de visuri,suie şi coboară,
pe cărări de suflet,
până sus prin vise
sau mai jos
prin abisul magic
cu fiori de dor...

(uneori cu rost aflându-şi iubirea
alteori aiurea…fără de noroc...!)

Obosit şi flămând de-atatea treceri,
focul viu se lasă, alintat cu şoapte...
de soartă-mbrăţişat şi se preface-ndată
gândul tău pereche!

Şi dacă paşii tăi i-ar fi alături,
dornică de ploaia cuvintelor frumoase
nespuse, din abstinenţă...în clipele cu greu trecute,
cu drag i te-ai dărui mersului în doi până-n zori de zi
şi nu i-ar ajunge vraja dulce ca mierea...

Ce se revarsă odată cu răsăritul până-n seară...
şi-ntr-un nou colind, cu tine de mână,
ţi-ar fi-ntotdeauna gând rătăcind
cu mare rost!