La gura mică a unui con
cu ochi larg deschis a contemplare
mă uit si ziua si noaptea
printr-o lentilă cu pleoapele răsfrânte
printr-o lentilă cu pleoapele răsfrânte
ca
să cuprind tot cerul în privire
şi văd cum norii pământii şi mari
ca nişte sâni umpluţi până la refuz cu silicon
când sunt apropiaţi unul de altul pot să ascundă
chiar şi strălucirea unui soare obişnuit
însă noaptea misterul e mai mare
noaptea adâncă şi neagră
chiar că reuşeşte să-l trimită cu totul în
întuneric
şi de sub pânzele-nnoptării
nu se mai văd decât stelele visării
împresurând cu licăriri de vis
chipul frumos al lunii
o văd balansându-se în jurul pământului
de-ai zice că-i o cadână ce dansează lasciv
(şi-ntr-adevăr el îi poartă paşii mai aproape
dar pe de altă parte ea se-ndepărtează…
(când şi soarele-ncearcă să o fure !)
şi-n tot acest joc singurul ce-şi excită nervul…e
pământul
şi miezul simţirii sale se-nfurie şi-i vibrează
a cutremurare ! –ntr-un moment de ciudă pe
soare
……………………………………………………………………..
în ciudă-i fac acum soarelui şi-i arăt
cum pot eu lumina o lume-ntreagă
cu-ale mele raze-mpleticite a fuior
şi-i
spun sic ! că şi-n-noapte pot să mulez perfect
peste toate simţirile şi peste toate
ce depind de-o Iluminare
toată a mea Lumină !
şi-nvăpăiez cu dor
toate cele ce mi se-arată
dornice de Adevăr !
iar luna pot să o-mbrăţişez…
mai în tot timpul
0 comments: