De departe ivit
mare cât o mare mirare
în rostogol fantastic venindu-ţi
cu raze-mpleticite a fuior
şi-n inimă cu-nvăpăieri de dor
atras fiind pesemne de o vrajă mare…
(cunoscându-te-ndeaproape
poate din alte vieţi !)

şi nu mă pot abţine nicicum
să nu mai bat la porţile tale
iară şi iară…ca şi-altădată
să mi te deschizi privirii-mi
încet-ncet arătându-mi calea
-nspre recunoaşterea de tine
(cum o floare se desface uşor soarelui
arătându-şi pistilul polenul catifelarea
şi frumuseţea aşezării petalelor… )
cu toată splendoarea-ţi parfumată
cu miresme de…iasomie
să mă-mpresori !

apoi să mă ţii la pieptul tău
cum mama şi-alăptează pruncul
încât să mă cuprindă o bulimie
de nedescris în poezie !
de-a ta mare curgere de iubire
să nu mă satur niciodată

să stăm aşa…-n tot timpul !
tu poezindu-mi la ureche
ca-ntr-un cântec de leagăn
despre clipe şi simţiri sublime
iar eu cu ochii-nchişi visând…
întru Nemurirea fericirii 
să-ţi mângâi petalele…
şi-n toată splendoarea să-ţi rămân
împreună trăind la nesfârşit
clipe unice de iubire-adevărată !


This entry was posted on 9/02/2014 12:38:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: