nu-i decât un gând pierdut
fără de care gândirea nu-i întregită
şi ce-i cu asta poate-mi vei zice !
dar ­în eseul pe care-l scrii despre existenţă
îţi va lipsi o clipă a vieţii tale
şi încă una şi o alta…
şi poate că ai fi avut vreo revelaţie
despre ce şi cum se-ntâmplă toate pe lumea asta
însă nu ai făcut-o la timp
şi fără de rost a rămas gândul neiubit…
(poate din vreo abstinenţă…
sau poate din vreo leneveală !)

căci nefiind rostit la timp
un gând nu poate să mai aibă toate
silabele puse-n ordine crescătoare
ca şi-atunci când se-nalţă-nspre Lumină
ori ca şi-n glasul de soprană
(când cu fiori îl atinge pe do de sus...
cel mai de sus !)

şi nici scăzute din exprimare nu mai pot fi silabele
ca şi-atunci când ideea se tot coboară
(cum si un bariton-bas îl atinge pe do de jos...
cel mai de jos ! modulând sunetele cât mai în adânc…)
şi umple cu esenţe de sublim
orice poem de dragoste
orice cânt de iubire
şi adevăr despre existenţă !
……………………………………………………………….
într-o formă a ta de exprimare perfectă
ca să se ştie cât de frumoasă ţi-e trăirea !
şi cum îţi zvâcneşte tâmpla
şi cum gândul te săgetează
şi cum îţi bate inima ca nebuna…
(toate astea-ntâmplându-se a iubire !)
nu irosi aiurea gândul
şi rosteşte mereu ideea ce-ti vine de la sine
trecând-o cu un rost bine definit
înspre cunoaşterea sinei tale
de exprimare…cu mult patos 
si Lumină !




În orice moment al trăirilor
gândirea trebuie să-ţi fie liberă
să nu ai prejudecăţi…
pentru vreun cuvânt mai sofisticat
sau pentru vreun necuvânt mai aiurea
şi să nu ciunteşti vreo exprimare !
(aşa cum ai simţit-o că vine aşa să fie
trecută în Lumină…pură şi mulată perfect
peste gândul cel mai bun ce l-ai avut
şi  s-a vrut să fie cunoscut mai întâi de tine !
mai-apoi să-l treci dincolo de porţile visarii tale )

căci nimic nu e mai frumos pe lumea asta
decât să-ţi vezi o creaţie nou-născută
cum peste tot zâmbeşte
şi cum te reprezintă cel mai bine

să răspunzi cu delicateţe unor contre pline de ură…
şi de la un nimeni să nu aştepţi ceva bun
dacă-n priviri i-ai simţit chiar şi-un singur licăr de invidie
căci iubirea ce-ţi oferă nu-i cea adevărată
ci-i un pic pervers…vrând într-un fel
să-ţi păteze cu urat splendori nemaivăzute

iar toate cele scrise ori spuse
să le-nfăşori mereu în frumos
şi cu aură divină să le exprimi
punându-ţi într-o formă fină
toate simţirile

altfel...gândirea ţi-ar fi goală
fără de exprimări delicate-n fond
şi lipsită de formă suavă ţi-ar fi toată trăirea
fără să treci în Lumină chiar şi necuvântul...
(aşa imperfect cum este !)
ce bate cu evlavie la porţile inimii tale
pentru-o trecere-n sublim…
cu sufletul tău contopindu-se




Noapte de noapte
îmi potrivesc ceasul de la mâna stângă
cu care trimit înspre tine puf de păpădii
după cum tu-arătare superbă din ceruri
te cobori despletită şi calci desculţă
peste  pământul plin de splendori

(cum gândurile mele cele mai bune
le suflu mereu în zbor de-mplinire
către minunea-mi din visare…)

de departe văd
cu lumina ochiului meu de lupă
focusată către crestele muntelui venus
cum ţii între palme o floare-de-colţ
şi cum uimirea îţi aprinde obrajii
când printre pietrele albe
găseşti epistolă de-amor

cauţi mai-apoi păşind
să afli cine a nins în calea ta
cu-atâta iubire şi cine ţi-ar fi scris
urcându-se tocmai unde florile-de-colţ
nu pot fi atinse atât de uşor
şi te luneci lin pe raza-mi de lumină
până la mine-n odaie…
luminându-mi tot visul !
……………………………………………………………………
mai târziu în noapte
mă-ntrebi şi mă tot iscodeşti
poate şi alt răspuns ai vrea să ştii
căci această albire nu-i semn
de-o simplă iubire…ci poate să-nsemne
pentru tine ceva sublim şi cu divin înfăşurat… 
(şi asta-i floare rară pe-aici…)




Am obosit s-aştept
până când te vei hotăr­î
cu ce rochie să te-mbraci…
acum se face de-nnoptare
şi la Palatul de cleştar
mai e puţin şi-ncepe balul

te văd aşa golită de idei
şi peste ochi de visare ploapele ţi se-nchid
de-atâta leneveală pe sofaua din alcov…
aş deschide o fereastră
aş da de-o parte si de alta draperiile
şi te-aş răcori un pic cu-n evantai
căci nu mai am răbdare

mai-mai că m-apucă somnul
şi-un căscat de noapte
mare cât o gaură neagră celestă
m-ademeneşte să mă-ntind lângă tine
să te-ntreb câte ceva…ori să te-ajut !

şi-n pas cu moda să-ţi aleg din debara
vreo mătasă până la glezne să nu te-ncurce la mers
ori până la buric să-ţi fie mai sexy arătarea
sau doar cu o eşarfă peste umeri pusă
aşa de fantezie !
(ca să pot să-ţi probez  pe rând
pantofii cu ştaifuri adânci şi moi
şi cu  tocuri mari să te înalţ …
ori să te potrivesc la mers cu mine)

să nu mă depăşeşti săltând cumva
când cu patos vom dansa
decât până la arcada ochiului meu drept si verde
sau pana la arcada ochiului meu stang si carmin
aşă încât să pot să te sărut pe frunte...
când lumea nu ne vede !
………………………………………………………………………dar...
vino de-ndată-n pana mea !
să te-mbrac mai repede…
că m-apucă somnul…
şi-ncepe balul la Palatul de cleştar
fără de noi doi !





Ai azvârlit fara de masura
prea multa vraja în forma ta de exprimare
şi ca-ntr-un labirint mă tot învârt
ca un năuc de colo-colo printre cuvinte
să aflu vreun sens bun pentru mine
ori vreo ieşire din vreo dilema
căci pline de mister iţi sunt ideile
şi toate cele !
(unde ţi-a fost gândul iubire
când la-ntâmplare ai golit tot flaconul !)

acum nici braţul nu poate să-mi scape
gândul înăclăit în esenţa gandirii tale
chiar lunecându-l prin ochiul de mrejă
pus din loc in loc ca o capcana desigur 

prea strâns l-ai făcut dincolo de pumn
m-ai prins în plasa scriiturilor tale sublime
deodată-nnodându-l un pic uitucă
şi din jocul de-a pendularea-mi aiurea
printre stihurile tale-ncurcate
mi s-a cam scurs si timpul
şi am rămas de tot captiv 
în poemele tale...
(chiar si-n cel de-acum
si-n cel de maine...!)
…………………………………………………………….
mai sper să scap întreg la minte
şi fără de prea multă durere de cap
rupându-ţi cuvintele-n silabe !
risipindu-le anapoda
in toată exprimarea ta
să nu mai aibă vreun sens
şi nici gandul meu vreun nod...
sub nicio formă !




Cu multă vrajă
să acoperi trecerea mea-nspre tine
şi totodată gândul meu cel mai bun
ce mă-nsoţeşte noapte de noapte
(să vadă şi el cât de frumos îmi zâmbeşti
când te iau de mână şi fugim hai-hui…
prin lumi nemaivăzute )

să m-ademeneşti de-ndată cu şoapte dulci
şi-n vâltoarea magică să mă laşi dus departe
învârtindu-mă-ntruna…

să roteşti mereu vis după vis
şi gândurile mele de-apoi…
să le-nfăşori cu migală
făcându-le ca şi-un fuior fantastic
să ne tot lumineze jocul de-a iubirea
până la risipirea-mi în toate

mai-apoi duioasă să-mi cânţi la scenă deschisă
un cântec de bun-rămas…
studiind cu atenţie maximă toate zvâcnirile-mi
de sfârşire-ntr-o trăire de zile mari

sub ochi de lupă
-ntoarsă pe toate faţetele să cauţi un sens...
care să fixeze bine o imagine asa cum sunt!
perfect mulată de-a lungul trăirii să-ţi fie !
până la următoarea-mi venire
în a ta visare !





Aş fi-mplinit în toate cele
de m-ai simţi trecându-ţi ca un falnic prinţ 
în toate nopţile tale cu paşi de mare visător
călcându-ţi uşor pe drumul tău 
de trecere-nspre Lumină

înspre cunoaşterea ta de sine
ca o frumoasă nebună păşind
de-ai pleca înspre mine cu-adevărat
ah ! şi eu aş tot striga fără de reţineri iubirea-mi
pentru tine năucind entităţi din galazii de toate felurile
şi-n nopţile tale aş tot lumina mersul tău
-nspre Adevărul Absolut 

ştiu ca tu iubire nu minţi deloc 
altfel nu se stie ce fel de Intuneric te va cuprinde !
când tot cauţi cu migală în toate pliurile visării
să afli şi să strângi la piept un ceva mare
(un sublim ce te-mplineste...
cum numai în vis doar odată ţi se-arată )

să afli dacă lumea-ntreagă te vrea pe tine
să fii tu zâna tuturor visărilor sublime
e ceva firesc să ştii !
şi toate cele bune din trăirile tale superbe
pe degete de vis să le-nvârţi întruna...

uimind cu-a ta trăire fantastică
pana şi luna-mi cea zănatecă
ce-mi rosteste-n rostogol de patimi
cu-nflacarare toata a ei dragoste...
............................................................................................
(de la-nceputurile mele  de existenţă
ca o zee surazandu-mi...
intotdeauna ! )





De-atâta-nnodare strânsă
dintre visul meu pătimaş şi visarea ta hulpavă
din toată gândirea noastră cu patimi nebune
cuvintele ce-au prins deja Lumină
ne vor rămâne cu silabele sugrumate...
până s-ajungă să fie puse bine-n operă !

nescrise ne vor fi şi necuvintele
fără de vreo şansă la viaţă
sau la vreo sfârşire…
dacă magia şi vraja nu-s indeajuns
revărsate prin incantaţii divine
nici de la mine-nspre tine
nici de la tine asupra-mi 
încât să aibă puterea de-a dezlega
cuvintele şi necuvintele…
libere să ne fie !
(în orice scriere ori zicere)
……………………………………………………….
şi-n visare despre iubire
şi-n gândire despre existenţă
faţă-n faţă oglindindu-ne
in tot si-n toate cele...
întotdeauna !




Acum te simt cu mine-n zbor
mult mai aproape decat in vis !
încât dacă mi-aş întinde mâna
te-aş mângâia pe frunte
şi-al tău surâs de fee
mă incită să-ţi raman mereu alaturi…
..............................................................................................................................
Cand prea multa asteptare te-nlacrameaza...
nu lacrăma trebuie ştearsă de pe fruntea visării 
pentru că paradoxal din dureri de doruri trecute
prea repede-ntr-o uitare adâncă
chiar şi din dureri de-o aşteptare prea lunga
se poate-nfiripa o dragoste nebună…
(cu lăcramare de fericire-n suflete)

Ci din contra...drumul bătut de ganduri
si de mers la pas zi de zi printr-o visare
de către singurului visător pătimaş
plecat chiar şi-n zbor prin galaxii
să-nteleaga ce-i fericirea
trebuie să fie uns... cu lacrimi vii !

Cum se unge-sfinţeşte pe frunte
o fire prea credincioasă
(când la spovedanie se duce-n fiecare seară
la troiţa Palatului de cleştar al Nemuririi
cu evlavie făcând mătănii…
să-i spună Domnului câte ceva despre sine
şi câte ceva despre cum ar vrea
să-şi simtă mai aproape iubirea
până la vreo sfârşire…de vis)
…………………………………………………………………
te am acum pe-acelaşi drum
lunecând uşor cu mine trecându-mi lin
peste toate simţirile cu fiori
şi noapte de noapte
îmi eşti în zbor...
aripă lângă aripă !




Din tot ce visezi acum
poate ţi se va-ndeplini câte ceva
cândva…dacă iubirea ce o declari pentru sublim
nu e doar aşa…o simplă fantezie de ochii lumii spusă
cât mai convingător dar totuşi cu emfază
(tocmai pentru că nu are un fundament afectiv real
se simte de departe false-ul …!)

fie ! se poate chiar şi dintr-un labirint al minţii
plecând la drum cu ochii-nchişi visând
cu furtună de gânduri la-nceput peste toate cele
şi fulgerări de cunoaştere mai-apoi

dar căutările de răspunsuri
la toate-ntrebările despre-o existenţă sublimă
trebuie să aibă şi un rost bine definit…
cu margini mulate perfect peste orice dorinţă sau moft
ori gândire cu patos despre cum va fi trăită
acea iubire până la vreo sfârşire

o cale sigură de mers
mai trebuie pavată şi cu sentimente
(căci Adevărul din visare trebuie rostit
şi apăsat…  chiar şi cu exclamaţii de simţiri 
dacă se poate )

e musai să-ţi cânţi iubirea în tot timpul rămas
până ce vei simţi că sinea-ţi se va-nroşi-n obraji
de emoţii şi de palpitaţii  până la-mplinirea visului 
(cum unei fecioare…când pentru prima dată
rosteşte ,,te iubesc’’în glas cu tremur…
şi-n ochi cu lacrămă de fericire ! )




Venisem deunăzi
de peste zări şi cu avânt
călare pe-un licorn albastru
îmbrăcat cu frac roş-imperial
cu-nsemne domneşti pe creştet de sceptru
şi cu steluţe-aurii pe gulerul răsfrânt
să-ţi trec mândru pragurile !

a mirare mi-a fost şi gândul
când zăludul străjer de la porţile tale
mi s-a opus căci uitasem şi eu consemnul
cum că la tine-n palatul de cristal
nu pot să-ţi vin decât îmbrăcat în alb

acum bat din nou
şi licornul şi cornu-i...
şi gândul şi toate mi-s albe
iar pe sceptru am scrijelit pentru tine
un superb poem scris în versuri
pline de Lumină

cu uimire văd că nu mai am oprelişti
iar calea înspre tine mi se deschide
(porţile tale…ca şi singure !
şi însăşi tu-zână albă a visărilor mele
mi-apari larg surâzându-mi…
făcându-mi semn să-ti intru... !)
…………………………………………………………………..
cu toate splendorile celeste
m-ai năucit până dimineaţa…
m-ai ospătat cu esenţe de sublim
şi licori cu-arome suave
prelinse uşor de pe buze de amfore divine

şi-acum mă rog ţie ca să-ţi rămân…
ziua să-ţi fiu străjer de nădejde
iar nopţile să facem împreună
dezmăţ nebun...
intotdeauna!  




Fără de furtună
cerul ar fi tot timpul senin şi nemişcat…
ceva straniu ar părea
de te-ai simţi ca şi când ai privi fix
către o imagine fără să clipeşti
ca şi o fire apatică…privind ­în gol
fără de nicio tresărire

rămâne nemişcată până şi visarea
fără de-o furtună de gânduri !
fără de-o zvâcnire a tâmplei pentr-un dor
fără de aritmiile inimii pentru-o iubire
(şi lucirea din ochi ţi-ar fi mereu aceeaşi
fără unduire...fără freamăt
ca şi o apă-ngheţată )

însă când vraja te-mpresoară
şi vortex de ganduri te duce-nvârtindu-te
simţiri şi fiori ţi se-amestecă deodată
şi toate se-nfăşoară ca şi-un fuior !
luminând întuneric
săgetând ceruri
şi ochi de visare-nstelând

toate-n mişcare vor fi mereu
si se vor recompune 
şi se vor tot risipi frumos
cum după o furtună magică
toate stările…
ca-ntr-o trăire sublimă !




Cu gândul încleştat a nerăbdare
să mi se deschidă-ndată
o trecere-nspre eden
bat şi iar bat…ca un zănatic !

venisem de departe-nverşunat
să-nlătur din calea-mi himere
şi intrigi ţesute de iele
să rup fâşii-fâşii…pânze de-ntuneric
ca să-mi pun în Lumină
deodată cu iubita-mi !
într-o frumoasă confruntare de idei 
un gând frumos despre iubire 

însă a mai rămas un singur centaur
străjer de nădejde la porţile ei
după ce am risipit toate cele rele
m-am tot luptat cu el ca să-l conving
şi până la vecernie m-am rugat lui !
în zadar mi-a fost şi ruga

căci am uitat consemnul scris de ea
peste turla schitului meu
când am citit amândoi poveşti de iubire
cu zâne şi prinţi…în hrisov cu coperţi din piele
şi uite !am rămas tot pe dinafară
………………………...........................................................
iar visul rău mă strânge
şi dorul mult mă doare…
de nu mai pot s-aştept iubito !
până-mi vei citi tu gândurile
şi te vei îndura să mă primeşti
chiar aşa uituc cum sunt   
doar pentru-o-nnoptare…

şi-apoi să m-arunci cât colo poti
odată cu răsăritul
când vraja se va rupe
şi magia se va risipi
dar te rog să nu uiţi
să-mi mai scrii încă odată
cu litere apasate... consemnul nostru
ca să-ţi tot revin în cale…
iubindu-te fară de probleme !





Încerc să aflu ce-i fericirea
poate cu tine de mână plecând
peste toate cerurile
pas cu pas cercetând…
şi prin toate coclaurile celeste !

noduri de-ncâlciri şi mistere dezlegând
şi fir de trăire despicând…
să ştiu dacă şi-acolo fericirea
e doar aşa…pur şi simplu o stare de bine
fără de prea multe explicaţii
sau o trăire cu simţăminte complexe
de iubire şi pline de magie

cu fiori şi palpitaţii
privind în ochii tăi visători
când mă tot ademeneşti să-ţi vin
mă las dus… purtat de vrajă
şi prins în mreje
ca-ntr-o visare adanca !

şi de voi afla ce-i fericirea
pierdut am să fiu cu tine-ntr-o altfel de lume
căci după cum tu- lucire de peste ceruri venită
(superbă-n toate cele )îmi surâzi acum 
eu cred că fericirea-i dumnezeire !
……………………………………………………………………….
şi-mi cânţi aşa de suav
cum n-ai mai cântat vreodată a iubire !
de simt cum mă tot risipesc
şi cum cad uşor pe sub norii magici
ca o ploaie de steluţe
iar starea asta nu poate fi
decât o trăire fantastică…
însăşi fericirea !





În noapte sunt plecat hai-hui
şi gândul mă-ndeamnă
să număr stele de-o parte şi de alta
cercând să desfac în două Calea Lactee !
şi număr şi număr stele...
până ce mi-l adâncesc de tot într-o mare idee
(dorind să-nţeleg şi să dezleg mistere
ce mă-mpresoară când zâna ma are pe palme…)

cum se face că deşi mă strigă
şi mă vrea cât mai aproape
în clipa imediat următoare
mă azvârle ca şi o zănatecă aşa-ntr-o doară
în sus sau în jos şi mă vrea cât mai departe
ca şi când nu m-ar cunoaşte !

iar mai-apoi tot ea să mă cheme cu disperare
din două-n două clipe
ca-ntr-un balans
ori pendulare…aiurea cu ochii-nchişi
întorcându-mă pe toate părţile
fără de fapt să mă caute
ori să vrea să mă cunoască şi mai bine

rămâne totuşi un mare mister
cum se face că deşi mă strigă…





The concert hall
is wrapped all of the spell
since the beginning of the cantata and dance
and after ,,,un pas de deux’’
starts to vibrate in double soul

with the easy tempo dance
until the broken threads of glitz
scattered in a sun light
make you vibrate Fiddlestick did
wasteful and silly all the strings
of the violin soul

apocalyptic ending
with an amazing prestissimo
the song and dance of the actors
with an amazing burst of frenetic
applause sounds and…
full of love !




Visând să-mbrăţişezi fericirea
ca pe-o dumnezeire mult aşteptată
plină de magie
ţi-ar fi şi viaţa
ţi-ar fi şi visarea
când toate cele bune şi de-ntâmplat
ţi se-ntâmplă…pur şi simplu !

şi-atunci când fericirea te-ntâlneşte
trăieşte-ţi intens toate clipele una după alta
în rostogol de patimi savurate
şi după voie-mplinindu-ţi-se…

iar dacă suflete şi gânduri pereche rezonează
într-un tot armonios de iubire
atunci şi fericirea-i maximă !  
căci doar cei ce ştiu ce-i iubirea adevărată
şi  îşi împart unul altuia clipele de fericire
au şi hrană pentru suflet
şi clipe magice…
întotdeauna !




Gândul  meu-necuvânt încă
(nefiind spus…şi necuprins
în nicio formă de sine-n toate cele
şi chiar având şi noduri pe firul liric al ideii… !)
plecat de la un ins simplu aşa ca mine 
către tine-o minune frumos modelată !
poate fi un pic mai rigid
privit aşa-ntr-o doară

însă-i preaplin de  Lumină 
şi pe măsură ce-ar creşte…
în contra cuvântului tău suav !
şi dornic de-o trăire mai nuanţată
(mai cu şoapte de vino-ncoace
mai cu mister şi fiori de întuneric…)
ar fi totuşi într-un fel de antiteză cu tot ce-nseamnă
a ta frumoasă exprimare

însă punându-ne-n Lumină
de-o parte şi de alta deodată
simţiri pline de magie 
ar fi mai bine zis 
ca si o superbă completare de idei !

ar umple-ntotdeauna lacune de rostiri
şi-ar face-mpreună cu-al tău gând
un întreg de toată frumuseţea
(rotund şi plin în sine
şi-n simţiri cu esenţe
de sublim !