Venisem deunăzi
de peste zări şi cu avânt
călare pe-un licorn albastru
îmbrăcat cu frac roş-imperial
cu-nsemne domneşti pe creştet de sceptru
şi cu steluţe-aurii pe gulerul răsfrânt
să-ţi trec mândru pragurile !

a mirare mi-a fost şi gândul
când zăludul străjer de la porţile tale
mi s-a opus căci uitasem şi eu consemnul
cum că la tine-n palatul de cristal
nu pot să-ţi vin decât îmbrăcat în alb

acum bat din nou
şi licornul şi cornu-i...
şi gândul şi toate mi-s albe
iar pe sceptru am scrijelit pentru tine
un superb poem scris în versuri
pline de Lumină

cu uimire văd că nu mai am oprelişti
iar calea înspre tine mi se deschide
(porţile tale…ca şi singure !
şi însăşi tu-zână albă a visărilor mele
mi-apari larg surâzându-mi…
făcându-mi semn să-ti intru... !)
…………………………………………………………………..
cu toate splendorile celeste
m-ai năucit până dimineaţa…
m-ai ospătat cu esenţe de sublim
şi licori cu-arome suave
prelinse uşor de pe buze de amfore divine

şi-acum mă rog ţie ca să-ţi rămân…
ziua să-ţi fiu străjer de nădejde
iar nopţile să facem împreună
dezmăţ nebun...
intotdeauna!  


This entry was posted on 7/19/2014 05:11:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: