Cu zâmbet
de soare,
cu sufletul
doinind,
în taină,
împlinire…
suie triluri de păsări
către cer
şi se-ntorc
cu îngeri!
Tu,
înger de Lumină,
fii,
în întunericul
şi neliniştea
din mine,
o Stea,
şi-atunci,
într-o bună zi,
îmbrăcat în haine
de iubire,
sufletul meu
va licări
şi-Ţi va cânta…
doar Ţie,
iubită Stea!

Autor: Ion Cireaşă


Înalţă-te
şi adie,
alb,
uşor,
puf de păpădie,
gândul meu…
şi mângâie,
în somn,
o superbă
şi albă
orhidee!

Autor: Ion Cireaşă


Din pământ
de flori,
sfânt,
ascuns nouă,
frământat
cu polen de roze
şi picuri de rouă,
învârtit
şi mângâiat
cu sufletul
în palme,
Meşterul
a modelat,
în taină,
o prea frumoasă
balerină.
Uimit
de ce-a făcut,
cu rugă pe buze,
la atingerea-I fină,
El a simţit
că-n trupul de lut
respiră
şi tresare,
zâmbind,
un înger de femeie!

Autor : Ion Cireaşă


Privesc pe geam
şi văd o margine de lume
ninsă cum nici nu mai gândeam
că iarna mai poate fi minune.
Zăpada străluceşte,
de parcă noaptea-i zi!
Cu fulgi mari de nea,
lumina îngheţată,
cernută,
a cuprins totul,
de-ai zice că o stea
a-mbrăţişat pământul.
Cred că m-aş rătăci,
de-aş colinda pe-afară!
Vântul şuieră,
se zvârcoleşte,
se opinteşte
şi se-mpotmoleşte în troiene.
Văd, ici-colo,
la ferestre,
câte-o mogâldeaţă
privind cu jind
la vreun luciu de gheaţă
şi la urme de joacă.
Sub paşi de trecător,
de straie-mpovărat,
cu mers greoi,
apăsat,
se-aude scârţâit de omăt.
Mai latră câte-un câine,
rămas străjer,
cu glasul răguşit de ger.
Îl salut pe omul de zăpadă
uitat pe-afară;
de frig are nasul roşu
şi mâinile-n buzunare.
Îmi amintesc cum,
copil fiind,
în nopţile de iarnă,
fascinat,
cu ochii mari,
cu nasul lipit de geam,
vedeam zâne
în sănii trase de cai albi
zburând...
iar când dormeam
îl visam pe Moş Crăciun
şi îi spuneam colinde!

Autor: Ion Cireaşă