Tot mereu răsar din adâncuri cu raze…
şi sunt un înflăcărat trecător peste ape !
la-nceput palide şi-mpleticite…
(dintru-nnoptarea-mi de sine)
apoi făcute fuior de Lumină
ridicat frumos către ceruri
şi peste toate cele visătoare…
mângâind surâsuri cu tandreţe

învăpăind cu dor coame semeţe de valuri
din clipociri nebune de ape revărsate
şi spume din unduiri suave
peste nisipuri fine aşezate…

fac paşi uşor lunecând-nspre magic apus
şi-ncerc să dau Lumină întunecării sinei…
(de prea mult timp însingurată în a mea iubire
şi toată zidită în visul meu !)
cu foc de inimă şi-acum fac mătănii
cufundat în rugă adâncă …
de la răsărit şi până la vecernie
pentru-mplinirea unui vis

când aş vrea să-i fiu mereu
trecător peste ape…cu foc rotitor de iubire !
iar ea-zână de peste ceruri dăruită
să se coboare în lumea mea
toată surâzându-mi…
caldă şi iubitoare !


This entry was posted on 7/03/2014 06:56:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: