Cu ştaif înalt şi catifelat
cu marginea răsfrântă a mângâiere
ce bine-ar fi să-mi cuprinzi ideea de-ati păşi…
adâncită-n visarea-ti prelungă
şi-odată cu trecerea timpului rătăcită
înspre cunoaşterea de tine
ca tălpile să-mi protejezi mereu
de pietrele colţuroase ale trecerii-mi

pe tot drumul greu si lung...
cu urcuşuri şi coborâşuri
pe unde tot caut să te aflu
încă de la răsărit de vis
tot întinzându-mi braţul să te-ating
şi până la-nnoptarea-mi adâncă între pliurile nopţii
tot  încercând să te-nconjur  uşor
pe după mijloc măcar un pic…si sa te am
aşa cum eşti ! frumoasă cu chip de zână
din ceruri dăruită mie prin rugă de sihastru

apoi… cu mătănii de recunoştinţă pentru ascultare
să-i mai cer Domnului să mi te-aducă mai aproape
iar toate gândurile-mi de bine să-ţi aparţină
şi paşii ce-i voi face ţinându-te de mână
catre fericirea ce mă va cuprinde
si toate cele...să-mi lumineze calea
şi firea a iubire !

făcând-o să-şi picure din toată fiinţa
o ploaie magică de steluţe
peste tot ce-mi esti
ca-ntr-o cădere în vrie...
cu gândul şi cu simţirea
peste-o mare de iubire 
sa ma tot risipesc...



This entry was posted on 7/01/2014 04:40:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: