E mare sărbătoare
în univers căci ,din nou,
marea cea mare a iubirii
cântă…ca şi o sirenă, seducătoare !
şi cheamă toţi mateloţii...
fara de teama de naufragiu !
fara de teama de naufragiu !
să-i îmbrăţişeze nurii
când , peste maluri de visare ,
ea îşi pune veşmânt verzui…
până
şi algele sunt geloase !,
atunci când ea-şi revarsă ,
val după val , fiorii de clipocire
însă
eu ,cam timid din fire,
îi
mângâi ,uşor, frumoasa-i vălurire
şi
cad,deocheat de-a ei splendoare,
peste
malurile-i fine...şi-n nisip auriu mă prefac !
şi mă las alintat... de spumele-i magice
prelinse peste mine
dar,atunci când aud dulcele-i cântec...
mi se-nfioară toate gândurile
şi-n tâmplă-mi zvâcnesc multe dorinţe…
şi mă tot ridic…şi vreau să o sărut !
însă , ea-mi zâmbeşte ştrengăreşte
şi se retrage…lăsându-şi printre maluri
doar o scoică sidefie…din al cărei ochi ,
mărgăritarul alb şi fin al dragostei ,
m-ademeneşte
şi pleacă,şi se tot duce…
şi-mi face semn că se-ntoarce
dacă o aştept cuminte !
si-atunci... îmi vor fi aievea
şi fără de sfârşit
ale ei cântece
şi toate cele
promise !
promise !
0 comentarii: