De la un timp,Soarele răsare
din ce în ce mai aprins…
şi-i supărat foc pe-a lui iubită !
şi
marea cea mare a genunii sale
se face,din ce in ce mai mult, roş-aurie…
şi-i mult impresionată
de-a lui revărsare
de furie !
de furie !
când
frumoasa-i despletită ,
din
ape oglindită , îi tot fuge…
şi se-ascunde ,ca o zănatecă ,
pe sub pânzele ce o feresc
de lumina zilei
şi-ar tot răsări,ca un falnic prinţ ,
de fiecare dată ,dacă şi ea ar vrea
să-i fie cât mai aproape…
(măcar atunci, când şi el,
de dorul ei istovit, i se-apune
în culcuş de dragoste…)
aşteptând-o,
fără de-ncetare,
să-i
tot vina…
ori,daca ea ar vrea,
sa-i tot fugă...
toata cuprinsa
de-a lui
visare !
sa-i tot fugă...
toata cuprinsa
de-a lui
visare !
0 comentarii: