De-acum,
mai mult ca niciodată,
acum,când şi iubirea-mi cântă…!,
cine mi-ar mai închide ochiul visării
şi cum mi-ar mai opri zborul
către culmile magice
ale florii-mi-de-colţ !
Căci,trebuie să se ştie…
ca să-i
pot mângâia fineţea petalelor,
munte peste munte aş tot urca…
până când aş atinge ,măcar un pic,
frumuseţea-i divină !
Dar ,odată ajuns peste-ale ei culmi,
mai am un singur dor…
ca ,dacă se mai poate,
ea
să mă lase să-i mângâi a ei floare …
până
ce-am să mor…
de-atâta
dor !
……………………………………………
Doar
aşa…ca să-mi pot creşte ideea
de-a-i
oferi toată dragostea…
şi-apoi,cu
trăire maximă,
să mi-o-ntregească…!
0 comentarii: