E mare sărbătoare
în univers căci ,din nou,
marea cea mare a iubirii
cântă…ca şi o sirenă, seducătoare !
şi cheamă toţi mateloţii...
fara de teama de naufragiu !
să-i îmbrăţişeze nurii

când , peste maluri de visare ,
ea îşi pune veşmânt verzui…
până şi algele sunt geloase !,
atunci când ea-şi revarsă ,
val după val , fiorii de clipocire

însă eu ,cam timid din fire,
îi mângâi ,uşor, frumoasa-i vălurire
şi cad,deocheat de-a ei splendoare,
peste malurile-i fine...şi-n nisip auriu mă prefac !
şi mă las alintat... de spumele-i magice
prelinse peste mine

dar,atunci când aud dulcele-i cântec...
mi se-nfioară toate gândurile
şi-n tâmplă-mi zvâcnesc multe dorinţe…
şi mă tot ridic…şi vreau să o sărut !

însă , ea-mi zâmbeşte ştrengăreşte
şi se retrage…lăsându-şi printre maluri
doar o scoică sidefie…din al cărei ochi ,
mărgăritarul alb şi fin al dragostei ,
m-ademeneşte

şi pleacă,şi se tot duce…
şi-mi face semn că se-ntoarce
dacă o aştept cuminte !
si-atunci... îmi vor fi aievea
şi fără de sfârşit
ale ei cântece
şi toate cele
promise !




This entry was posted on 2/11/2014 02:12:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: