POEZII de Ion Cireasa

Nu cred că voi reuşi
să ajung la inima ta
şi să rămân acolo
fie şi pentru-o clipă…

Sunt prea aiurit iubito
şi orice-aş face
îmi iese pe dos !

Nicio combinaţie de cuvinte
sau de gânduri nu m-ajută să exprim
ceea ce simt pentru tine
şi cred că o să renunţ...

Doar un simplu cuvânt iti mai spun:
Te iubesc !

E de-ajuns ...şi face cât toate
rostite pân-acum şi-i chiar suficient
de-o-mplinire…
şi-aşa cum tu-mi eşti…
îmi vei spune :
Lasă-mă ,
uită-mă iubite
şi să nu-mi fii prea târziu...
o-mplinire! !

La mine-n inimă
e loc ,totdeauna,
pentru toate iubitele!

(doar pentru  vreo două-cinci-zece...!)

şi mărturisesc
că numai pentru cele
care ştiu cum sunt!

şi-mi ador Nemurirea,
fericirea…
pentru care scriu
şi pe care-o iubesc
fără-ncetare!

Mi-e timpul prea aiurea
şi-n vremuri tulburi
nu-şi mai găseşte starea...

Când firea-mi este tristă
de-atâtea visuri deşarte
şi soarta,de iubire flămândă,
îmi pleacă şi colindă…

Rătăcind pe drumuri cu lumini şi stele,
de câte ori tu-mi pleci iubito
pe aripa ta -edenul meu de vis!
caut întruna toamna cu nelinişti…

şi...din fiecare licăr
lăsat de ea pe etajere,
din clipele de frumuseţe!
din zborul ei de î­nger,
ca pe-un elixir
pentru-o dragoste eternă
îi sorb licoarea cuvintelor
cu gust de poame coapte
şi parfum de toamnă

Dar, tu iubito,
îmi lipseşti prea mult
când eu te vreau
alături de mine
în joc secund...
cu gând dulce
şi plăpând
si cu trăiri sublime!

(şi asta-mi place la nebunie...!)

.............................................
Tu-mparţi iubire toamnelor străine...
şi eu mereu mărturisesc :
Toamnă târzie...
cu nelinişti  şi visuri superbe,
dispărând aiurea,
m-ai durut ...!

Toamnă târzie şi sprinţară,
în timpul ce ne-a mai rămas,
la ceas de seară,
te-aş invita la un dans
printre picurii de ploaie-abastră,
să văd dacă ţi-ar fi bine…

îţi voi întinde braţul meu vânjos
iar tu,nerăbdătoare, iute să-l treci pe jos ;
pe sub mătasea de-nserare,
printre buzele rumenii
ale nopţii cu sclipiri
de-arginturi vii

învăluit cu licori înmiresmate,
cu parfum de toamnă şi foşnet de frunze,
sfios, braţul meu va dori
să se furişeze, cu graţie,
în jocul nostru
de noapte

te vei ridica în el şi vei mişca piciorul fin
cu paşi mărunţi, ca o balerină
pe poante…
chiar vei dansa frumos,
ţinându-te de braţul meu tare
şi nu va fi vreo problemă,
de-ai vrea să desenezi
sau să scrii cifre rotunde…

doar-aşa... ca simple fantezii !

dansând cu mine iubito,
cu paşi uşori şi cu figuri
în volute ample
vrăjindu-te,
dacă nu vei fi mulţumită,
ai putea să-mi şopteşti
că nu mă mai iubeşti…
iar eu ,cu glasul aproape stins,
ţi-aş spune a rugăminte :
mai taci…
şi-nvaţă-mă
să dansez prin ploaie
sublimul menuet !

De-ai fi mireasa mea la noapte…
aş vrea ,dacă m-ai lăsa,
cu mâinile vrăjite de fineţea ta,
să-ţi răvăşesc nisipul…
atingând uşor stinghii de floare
şi petale-nrourate

printre picurii de ploaie, să-mi petrec timpul
în clepsidra nopţii tale şi floarea-brumei
din mijlocul formei să mă strângă
dulce şi tare când esenţe
din gândul meu ascuns
se vor scurge
în cupa florii

(să fiu trecutul tău...
cu străluciri de licurici !)

şi-n pas cu mine, lunecând pe scara timpului,
în vremuri ce vor să vină,
să urci şi să cobori...
domol !

fiindu-mi  preaiubita...
dulce-ndurerat şi fericit de-atâta ploaie,
de-ai vrea să mă scoţi din întuneric,
împlinită cu dragoste tu să-mi cânţi duios
şi să-mi descânţi frumos
de inimă durută…

la fiecare pocnet de floare
tu să numeri secunde…
până ce,printre buze de clepsidră,
obosit de-atâtea treceri
mă voi lăsa prelins
prin nisipul tău
cu spume de ploaie-albastră
şi fiori de-mbrăţişare!

Rătăcesc cu uimire
printre minunile
grădinii tale…

şi dacă m-ai lasa, fermecat de visuri,
aş săruta albe şi parfumate
frumuseţi;

poame dulci cu gurguie aproape rumene,
aflate-n pârg pe timp de vară,
zemoase şi lăptoase...
când soarele
îţi pătrunde-adânc
cu raze calde
printre tăpşane
cu ierburi umede

flori înmiresmate cu-arome nebune
învelite cu mătăsuri fine şi steluţe mici,
voi dezveli cu grijă

şi voi săruta , iubito,
minunile grădinii tale
până ce florile şi poamele fine
îmi vor înfiora dulce
toate gândurile…

Chiar de-ai vrea să-mi rosteşti
cuvântul magic...
tu nu mă vei găsi !

de-acum sunt plecat şi dus…
departe…încerc să aflu,
din freamătul de frunze,
dacă anotimpul meu îţi mai este verde,
dacă făclia-mi cu roş-aprins de dragoste
mai poate fi iubirii tale Lumină,când,zănatică,
tu mă pierzi printre cuvinte
şi-mi risipeşti iubirea...
(cu-aceleaşi ştiute sensuri...!)

învăluită frumos cu-ale mele şoapte
şi-mpresurat cu tine,
tu mi-o dăruieşti...iubito,
(când pe stânga,când pe dreapta...)

 de gândul mi-e şui, aş vrea să mi-o spui...
(şi să nu mă faci zălud... !)
să-mi fii cuminte iubite…viscole şi-nvolburate ape
să nu-mi aduci în cale,ca să-mi ningă
şi să-mi stingă licăru-mi
de lumânare…
verde !

Chiar de-i e târzie...
vara s-a-ndrăgostit de toamnă
şi nu mai vrea s-o lase
să plece !

o ţine strâns în braţe
şi-i mângâie copacii desfrunziţi
cu ploaie măruntă şi deasă
şi ,cu mult drag, o face să-i mustească
poamele-i aurii

peste ramuri noduroase, cu gânduri însorite,
îi lunecă seve dulci şi-ar vrea,zăluda,
s-o trezească la viaţă...
lăsându-se despuiată şi caldă
peste lutu-i reavăn,
cu toată dragostea !

Ca să pot să-ţi dăruiesc măcar o clipă de fericire
mă las atins de valuri, de adieri uşoare
şi chiar dus în derivă peste apele tale

atras de vâltori, despart ape în două
şi mă scufund, cu mult drag,
adâncit în marea ta
cu visuri fantastice

prin universul tău cu frumuseţi şi-atracţii magice­
îmi întind aripi de vis şi zbor cu tine,
îngerul meu !

încerc să cuprind cu palma norii
şi ridic mâna a mângâiere
către stele,
ating tot cerul
şi te caut peste tot...
pe undea-i  fi !

apoi…
îţi rostesc cuvinte
pline de dor
cu freamăt de gânduri!

Cu aripi albe şi cu-atingeri ca de mătase
să mă cuprinzi în braţe, cu-nvăluire fină,
îngerul meu , când tu îmi săruţi freamătul…
şi gândul adâncit în noaptea-ti magica

cu tine-mpresurat, s-alunec uşor
prin vraja de ape line
şi printre maluri de dor

valuri de mângâiere,cu picuri de frumuseţe,
să spele păcatul de-a ne fi…
ale noastre dorinţe zănatice
şi gândurile pătimaşe

(pana ce fiorii de-mbratisare
ne-adorm...! )

În taină, am fost sortit pomul tău
cu poame dulci-amărui…
ca să nu fiu singur pe lumea asta
şi gândul meu frumos
să nu te afle !

să nu fiu stingher, aş vrea să dansăm iubito
în ploaie cu soare şi să mângâi chipul tău,
când picurii vii îmi vor spăla ramurile
înfiorate de dor, aplecările-mi viorii
să-ţi răvăşească frunzele-aurii...

întruna,dorita-mi iubire
şi-mplinirea-mi celestă,
te caut prin nopţi albe
cu lacrimi de dragoste...

şi mă pierd când nurii tai
mă-nfioară dulce…
printre buzele-ti catifelate....
când eu zbor cu tine
prin visuri, tu să-mi fii
Stea nemuritoare
şi-a mea Lumină !

Să nu-mi vorbeşti de tristeţe
şi de gânduri sumbre…
niciodată !

Voi blestema umbre şi toamne haine
ce te-au atins cu venin…
Amarul din tine îl voi scoate la lumină
şi-l voi îndulci cu mine
(halva din miere şi susan...!)

Şi dacă a ta, înmărmurită şi singuratică,
floarea-brumei mă aşteaptă…
rămasă uitucă pe-ale mele gânduri,
o voi săruta cu drag iubito
şi vom număra din an în an
şi totdeauna, timpul nostru
scurs din clepsidra
dragostei!

Rătăcind cu drag peste toamna-mi prea târzie,
peste frunzele ei îngălbenite de vremuri,de gânduri
şi tristeţe…anotimpul meu se lasă atras de lutu-i cald
şi de apele-i învolburate iar norii-i sunt aproape
de mine şi mi-ar fi furtună...
dacă atingerile mi-ar fi simple
şi mângâierea prea blândă

de nu sunt rostite, de dorul tău,
cuvintele mă dor…nu-mi este iertată
o astfel de tăcere şi inima-mi bate încet
obosită de-atâta dor iar sufletu-mi se-nchide,
pentru penitenţă,la schitu-mi de sihastru...
(şi,fără a mai şti de mine,
ţi se roagă şi îţi cerşeşte
o clipă de-mbrăţişare…)

îmi plânge gândul , după secunda de fericire
promisă şi trăită ,acum ,cu tine…
degeaba-mi spui că mă iubeşti
frumoasa mea,dacă în gândurile tale
necuvintele mele nu şi-au găsit încă ecou…

aşteaptă ! pe orbita lunii tale
am să rătăcesc din nou
şi printre emisfere fine
o să-ţi lunec uşor…
cu rost
(si tu  să mă strângi cât mai tare…(

Tu cauţi întruna dincolo de neguri
un soare rătăcind ascuns
prin sângerie uitare…
cu raze pocnind,
una câte una,
sacadat...
lovite de pietrele-buze
ale nopţii în care el apune
şi-ţi mângâie visarea

Cu arcuş de şoaptă atingându-ţi sufletul
tu-i cânţi duios,  ca o vioară…
apoi sedusă de gânduri frumoase
te-nalţi şi cobori flămândă
şi-nfocată de mirajul Luminii
şi spectacolul divin
al trecerii soarelui prin genuni,
de jocul sublim
de-a v-aţi ascunselea
cu fluturi pătimaşi
lunecându-i uşor peste raze...

..........................................
Când mirarea de-aţi fi şi de-a-mi fi
rămâne-n tine trează şi-adevărată,
eu te caut întruna printre marginile uitării
în adâncul nopţii colindand...
şi-n vraja înserării,
când îţi voi fi din nou mirare
şi tu să-mi fii,iubito,
miracol !

de toamna-ţi despletită şi zănatecă,
desfrunzită , aurită şi răvăşită
de adierea blândă a iubirii

de luna ta înflorită şi dulce-nfiorată,
de-atingerea cu dor...
până-n adânc de inimă,
frumoasa mea
venită din altă lume

să mă cuprinzi cu farmece facute...
să-mi surâzi şi cu gânduri flămânde
să mă săruţi rămasă uitucă...
pe trepte de izvoare...
când duhul de ploi magice
dezlănţuie-n cascade
ape cu picuri vii
de dragoste!
................................
când eu-ţi voi şopti :
Te iubesc!ploaia să ne spele
toate păcatele...
şi suspinele
nepământene !

Un soare tandru nu lasă o adiere
să devină furtună…niciodata!

El încălzeşte şi aprinde,
cu raze calde şi blânde,
dorinţe...mângâie petale cu gânduri catifelate
şi se strecoară-n adâncuri... cu vrajă,
în cercuri concentrice unduieşte ape
şi udă maluri cu spume
şi curcubeie de dragoste

Topeşte zăpezi cu freamăt de iubire,
sărutat de floarea-brumei
oprită-n extaz...

Ascuns pana prea târziu…
cu trăiri sublime,neştiute
de vânturi turbate şi prea simple,
el se dăruieşte zânei iubite
cu mult drag,
până se topeşte…
pe-altarul iubirii !

Cu sufletul mi-ai şoptit
dragostea ta şi ştiu,iubire,
că si tu mă vrei dintotdeauna
aşa cum eu-ţi sunt…

Toate zâmbetele mele
ţi le dăruiesc şi să faci
ce-ai vrea tu cu ele !

Aş vrea să-ti pictez chipul
şi trupul tău...să ramână pe veşnicie,
aşa cum tu eşti,toate clipele-ti sublime...
şi mândru de tine,să-ţi spun mereu :
te iubesc,minunea mea!

Să nu-mi spui acum
că toamna-mi... ţi-e târzie!

Iubito,te-am visat o vară zurlie...
şi-mbrăţişai toate anotimpurile
şi gândurile mele,
zglobie,
plină de viaţă
şi de clipe sublime!

Dornică de fantezii
şi de trăiri adevărate,
îmi placi iubito, la nebunie

Caci Anotimpul tău
sigur mai poate fi şi-al meu!
şi as vrea să mă-mbrăţişezi ,
cu drag, toamna-mi aiurita...
patrunsa de melancolie...
pana-n prag de primăvară !

Nu voi supravieţui unei furtuni…
venită de-aiurea ce mă va răsturna
din al nouălea cer...
şi de aceea te rog iubito
să-mi spui acum;
(...deşi e prea târziu... !)

încetează dragul meu drag
eşti penibil şi nu-mi prinde
sufletul în crengi
ca-ntr-un cleşte
lasă-mă si pleaca-mi...

să-mi trăiesc fiecare clipa
aşa cum as vrea eu
si-atunci te voi înţelege…
iar plecarea mea 
îţi va fi doar cântec
şi mângâiere !

Uitată de ceva vreme,trecuta spre-amintire...
o aripă de zbor păstrează pentru veşnicie,
acoperită-n ceţuri blânde de verde-auriu,
picătura mea de frumuseţe
ce ascunde pe lutul rece,
doar pentru tine,
un cuvânt magic
şi-un cântec
superb !

învăluit cu parfumul din zâmbetul meu
şi cu braţele pline de "colţi-de-fildeş",
pun totdeauna semn în dorinţe…
şi aşa îţi şoptesc pe la urechi
numele tau frumos
din taină

... tu, iubita mea, de vrei poti să-mi acoperi gândul
cu tandreţe şi-n graţii dulce să mă tot strecori
cu suspine şi fiori şi eu voi aştepta cuminte...
clipa când semnul din dorinţe
mă va-mbrăţişa aievea...
şi tu vei fi minunea
visurilor mele
implinite! !

Te caut...iubito,şi mii de gânduri
îmi sunt firbinţi de-atâta freamăt…
si necuminte,dincolo de stele
cu străluciri de verde-negru,
cu gând neostenit te mângâi

as vrea sa te vrăjesc cu piruete,
sa te-nalţ şi sa te cobor, domol,
ca pe-o balerină...( într-un dans sublim…!)
sa-ti răsucesc broderii fine peste visuri,
dezvelind cerul şi prin noaptea adancă,
în acorduri de şoapte şi muzici divine,
sa te am şi sa te simt...
aşa cum tu mi-eşti!

Prin verdele din mine,
coarde de pian şi violină
sa-mi vibreaze atinse uşor de tine
şi de fiorul necuvintelor…

Lumină aş vrea să-mi fii!
când ochii mei te vor vedea
voi ridica braţele spre cer
şi voi striga :este !

Te voi îmbrăţişa ca un copil
vrăjit de un vis devenit aievea,
de o minune cu ochii adânci
cât iubirea...şi sufletul ca o mare
ce cuprinde toată dragostea lumii

(şi pe mine,o corabie-n derivă…)

şi-apoi...eşuat pe-ale tale maluri
şi peste nisipul tău auriu,
tu să mă scalzi ,
iubito,
cu picurii vii
prelinşi din ploaia-ti magica...
din fiori de dragoste !

Sunt vrăjit de tine toamnă…
si lasă-mi privirea să te mângâie !

Aş vrea să-ţi răsfoiesc frunzele-aurii
şi cu gândurile mele să-ţi înveselesc
firea şi visurile...să ţi-alung tristeţea
scursă printre gene

Pe sub mătăsuri albe,cu foşnet de şoapte
şi buze catifelate,să te-nfior dulce
iar tu să mă cuprinzi în braţe, cu dor...
să simt rotundul gutuilor,
gustul de poame coapte
şi cu aromele lor
să mă-mbăt
de fericire!

Cu petale-ntredeschise, miresmele florilor tale
să m-ademenească şi să le sorb
nectarul prelins şi dulce ca mierea

Cu ochii-nduioşaţi de-atata dragoste,
tu să-mi surâzi,iubito !
Parfumul de toamnă să ne-nvăluie...
(când vom rătăci, cu ochii ­închişi,
prin universul nostru
cu zâne şi luceferi...)
prin raiul de sublim
unde soarele-i
albastru !

Îmi place toamna asta...
aşa de cuminte !

Are nori frumoşi,nu-i furtunoasă…
doar când e târzie e-un pic furioasa...!
şi-atunci numai dacă soarele
nu ar încălzi-o destul
şi mai adânc
şi nici frunzele
nu-i sunt brumării
iar poamele-i sunt dulci
ca mierea

­In oglindirea ei, pe tot Cerul auriu,
soarele i se-arată zglobiu
şi o cuprinde toată…
şi o face
să nu mai poată
de dragul lui!

Nebunul înfocat de dragoste,
ar vrea să şteargă iarna
din calendare!
şi-n vremuri ce vor veni,
doar cu gândul tomnatic
şi timpul soarelui prelung,
ar topi brumele şi zăpezile toamnei
purtând-o la braţ, ca pe-o mireasă...
reînnoind-o-n primăvară!

Se pare că iarna cu zăpezile-i aspre,
înfrigurată de gândul că vara
va transforma toamna
...tot.în vară!
e supărată foc
de nu se mai poate!

Mi se umple zarea de lumină şi sufletul de fericire,
când văd vara-ntârziată ;(atât de hotărâtă...şi aşa de frumoasă!)
încinsă bine de soare, cu părul prins în coc,
cu zulufi pe la urechi şi maci pe la mijloc,
cu iarba-i moale şi-nrourată,
cu spume argintii pe maluri de ape
şi cu vâltori în adâncuri
de fiori dulci
şi doruri

Si-i toată-nmiresmată cu parfum de flori
şi-arome pentru nuri şi chiar nu-mi vine să cred
că a cuprins în braţe o toamna...asa de ciudata!
şi că iarna-nduioşată vrea să i-o lase…
să facă vara zurlie ce-o vrea cu ea,
cu farmecul şi culorile ei…
cu parfumul şi cu timpul ei
cu tot !

Am rugat ­îngerii să-mi arate şi mie
cum poate fi o toamnă zurlie
îmbrăcată ca o primăvară!

Într-un vis, unde îngerii te poartă
prin împărăţia de poeme
cu stihuri divine,
am primit pe palme
o minune;o toamnă micuţă
şi frumoasă ca o mireasă…

Avea trupul rumen şi-acoperit cu rochie
ca o spumă...din flori albe de cireş,
buzele roşii ca şi petalele de roze ,
pleoape liliachii şi flori catifelate
ademenitor învelite cu desu-uri
din mătăsuri verzui…

(era toată-nmiresmată
cu parfum de ambra
şi cu gust de rodii...
iar irişii-i străluceau
de dragoste!)

Mi-a zâmbit sagalnic...
i-am dezvelit umărul stâng
şi am sărutat-o pe aripă…
apoi mi-a surâs...
şi-am zburat amandoi
într-o lume de vis
doar de noi ştiută !

Ce toamnă frumoasă am!
mi-e dragă,de nu mai pot!
doar cu un gând,
o fac să-nflorească...

În freamăt de dragoste,
cu seve dulci şi vii, mugurii-i ţâşnesc
pe sub veşmânt verzui

O-mbrăţişează soarele
şi i se ascunde-n suflet,
topindu-se de dragul ei !

Florile-i râd, când razele se scurg
şi o mângâie-n adânc pe strune de violină
făcând-o să cânte, să suspine
cu vaier prelung...
aşezată mare
pe fuior
de seară,
cu fior
de dor!

Un lutier de-aş fi,
aş modela sufletul tău…
te-aş vrea vioară !

Strunele acordate
pe-aceeaşi frecvenţa
cu sufletul meu,
ar cânta,
odată cu tine
iubito,
aceeaşi romanţă
de dragoste

O, preafrumoasă zână…
să-mi cânte viorile
dragostea ta !

Să-mi lase
durerile tale
doar mie…

Nu as vrea ochii tăi în lacrimi…
nu te-as vrea tristă...
si nu te vreau absentă
în viaţa mea !

Te vreau doar,
iubito,
glas de vioară
şi fior de toamnă!

Ah…zbuciumul tău…
vis ce se vrea adevărat !

Parfumul meu de garoafe
cu rune scrise a mirare...
şoaptele mele cu ton de toamnă...
şi gust de primăvară,
viorile ce ne cântă
dragostea sfântă
si toate...iubito,
ne vor fi alături
când vom fi
ca doi îngeri!

(Purtaţi prin rai de splendori...
de zâne şi gânduri frumoase
şi cântaţi de menestreli
în nopţi de visuri
tumultoase..)

Regăsiţi…după multe căutări
şi patimi sublime,pe-acest pământ...
îţi voi şopti la ceas de taina
Te iubesc,prntru totdeauna !

Plină de viaţă,să râzi toamnă,
mereu să râzi!
să cuprinzi în braţe soarele
şi să-ţi aşezi,cu drag,
capul pe umărul lui!

Lasă-l să-ţi mângâie chipul
şi sânii aurii să ţi-i sărute,
cu raze hulpave
şi de prea mult dor
arzânde,
foşnind
pe sub mătăsuri fine
să te-ncingă...
înroşindu-ţi obrajii
şi buzele!

Cu roş-aprins de dragoste...
seva dulce cu gust de cireşe coapte
să ţi se prelingă din poamele-ţi dulci,
când soarele te va gusta
lacom de toate!

Suntem ca doi copii năzdrăvani;
inventăm poveşti cu noi
şi despre cum vom fi…
ne scriem sute de epistole de dragoste,
ne aprindem ca nişte făclii şi ardem...
până la sfârşit!

Printre margini de visare,venind spre tine,
ţi-am lăsat pe cărare un cântec
plin de candoare,
un strigăt de dor,
sentimente de dragoste
şi fiori de-ntâmplare…

(şi toate astea le-am numit ,
pur şi simplu,TU !
Când te voi striga pe numele din taină,
cred că o să-mi iasă inima din piept...)

De emoţie, încă mă abţin…
şi-mi zvâcneşte-n tâmplă
un gând argintiu…
iar inima-mi tresaltă de iubire,
când mă gândesc la tine !

Şi dacă ochii mei
nu-ţi vor mai scrie...
privindu-ţi chipul...
si eu mă voi pierde!

Dacă voi suferi aiurea fără să te ştiu,
fără să mă ştii, fără să ne fim…
atunci mă voi topi, iubita mea,
şi tu nu vei şti
nici dacă-ţi sunt
şi nici dacă-ţi voi fi…

Ce păcat,
ce păcat,
ce păcat…
şi cât te-am iubit !

Tu să ştii... că nu te voi pierde…
caci gândurile mele,tremurânde,
vor atinge uşor buzele tale
şi clape de pian vor cânta sublim
iubirea-mi pentru tine!

Voi săruta stelele ce ti-acopera visuri nemaivazute
şi voi picta pe ele dragostea mea cu verde-negru
şi violet de vis,totdeauna, aşa cum şi tu vrei !

(...de câte ori vei dori,
voi fi iubitul tău şi numai al tău... !)

Cu roşul dragostei aprins,
peste pântece catifelat
şi sânii-ti lăptoşi mă voi risipi,
topindu-mi nisipul...
lunecând cu mult dor
prin prundişul apelor ascunse
din luna-ţi plină cu fiori
şi-n rotunjimile-ti suave
ma voi adanci...

Apoi te voi săruta…
peste splendori şi te voi iubi
cum nu ai fost iubită
niciodată!

Mâine,fereastra sufletului meu,
iarăşi ţi se va deschide larg…
(Răsăritul meu de soare
te va-mbrăţişa din nou…!)

Lumină sfântă, eu te cunosc acum
şi te ştiu pe de rost,aşa cum mi-ai fost ;
risipită cu dragoste prin mii de cuvinte,
în stihuri divine topită cu şoapte
şi cântece sublime...
într-o mare de iubire!
(şi te voi şti cu rost...iubito,
de mâine şi-ntotdeauna... !)

In fiecare pas, în fiecare lacrimă,
în fiecare şoaptă şi-n orice clipă
doar tu mi-ai fost vis adevărat
şi val patimas de dragoste,
dintotdeauna !

Zâmbetele-mi cu nuanţe de violet
şi cântecele cu glas de vioară
te vor încânta iară,
mai mult ca niciodată!
caci te-am iubit si te voi iubi
marea mea de iubire-adevărată!

Toamna dragă, îmi eşti aşa târzie…
şi mai eşti şi confuză ;
nu mai vezi prea bine drumul
şi paşii ţi se-ncurcă pe cărare,
nu mai simţi vântul în adiere
şi mătasea ţi se rupe
în ramul noduros

Tu mă cauţi...ca să te-ajut...
plângând în tine printre frunze ruginii
Ce mă fac eu cu tine,
toamnă aiurită ?!
Mă faci să cred
că te pierd…

Te mai simt,iubito,
doar după gustul şi dulceaţa
poamelor coapte,
după parfumul florilor tale,
după conturul dealurilor,
al văilor...al adâncimilor de rosturi
şi dupa clipocitul apelor

Dacă-mi mai rămâi aşa confuză...
vânt năvalnic mă voi face
şi te voi desfrunzi toată...
fără să mai ştiu
şi eu de mine !

Floare-de-colţ,minunea mea,
voi aştepta cuminte
clipa când te voi săruta…

Trecând peste canoane,
peste aspre stânci
şi iernile prea reci
ce ne-au înzăpezit
drumul spre fericire

(îţi voi aşeza cu drag,
sub frunzarul umezit
de ploaie şi rouă fină,
un gând frumos...!)

Răbdător,cu paşi ca de melc,
in mers lunecându-ti domol,
el va străbate pe drum lunecos,
în fiecare clipă pe care i-o vei dărui,
să caute şi să-nlăture rugina…
ce te-a cuprins de-atâta aşteptare!

să spele cu lacrimi vii,
din toate petalele tale,durerea…
strânsă din zbucim de-ntristare
cu iarna-ţi rece şi pustie
şi ,din cupa ta de floare,
nămolul depus din nerosturi
pe calea dulcelui fior

apoi...eu te voi îmbrăţişa,
minune, şi-n văpaia dorului
mă voi topi la tine-n suflet
şi voi aştepta cuminte…

Ce toamnă
mai e şi asta…
Mă poartă,
cu gânduri de ducă,
fugar prin visuri
ca pe-o nălucă
şi mă-mpresoară,
prea fierbinte
de dor,
cu spume
din freamăt de frunze
ude, cu ploi
prelinse printre buze,
fără de mirări
aievea

O strig, de-atâtea ori,
dar ea nu-mi răspunde ;
ori îmi e prea aproape
şi eu îi sunt prea târziu…
ori eu-i sunt aproape
şi ea-i dusă prea departe…
aş vrea să ştiu
dacă mai este
sau dacă-i mai sunt…
şi prin trecerea de rost
să nu-i fiu pustiu

Ah,
tu ştii
cât de mult mi-e dor
să te simt
aşa cum eşti !
te strig
şi nu-mi eşti,
te chem
şi nu m-auzi,
te vreau şi-mi lipseşti…
toamnă zănatică !