Cu umbrelă de mătasă fină,
ţesută cu fire de dor pe margini
cu petale de trandafir roşu ,
deschisă peste vis cu multă delicateţe,
tu poţi iubire să-mi acoperi
necuvântul când delirează…
şi peste el visarea plouă cu picuri mari
(mai-apoi
,dacă vrei ,
de la azi înspre ieri
ori de la ieri înspre azi…
cu toată dragostea poţi să-l plimbi
într-un du-te-vino alert
învăţându-l mersul pe jos
şi să-i cânţi pentru deochi...)
aşa cum ai făcut de fiecare dată
ca pe-un boboc de trandafir
poţi să-l ţii între palme
surâzându-i cu buzele
înspre larg de iubire
fără sa-i laşi cunoscut capătul trăirii
iar eu să-ţi fiu dus...departe inspre tine pierdut
şi-n vis purtat de aripi de fluturi
către absolut de cunoaştere
( iubindu-te-n ploaie sub umbrela
de mătasă fină !)
0 comentarii: