Atâta
linişte s-a aşezat
peste
calde şi-nsufleţite luturi
de
parcă iubirea ar fi un păcat !
de
când mi-am slobozit fluturi
lăsându-i
să zboare pe unde vor
căutându-şi
nectarul iubirii
mi
se-nfrigurează gândul !
şi
simt cum îmi zvâcneşte tâmpla
la capătul visării ajunsă
sub nodul secundelor
mă strânge rotund şi tare
însemnul de nobleţe
până lăcrămez…
(din ochi plângând
ca să nu-mi dăuneze tăcerea lor
la inimă ! )
nu pun mai presus
decât un dor imens
pentru-o iubire de poveste
dar ea tace…şi tace!
şi lacrămi de dor mi se preling
peste pleoapa-mi răsfrântă
în adânca-i visare
şi-un dulce fior pentru-o cadână
pe
care-o iubesc în taină
şi-mi este aproape-aproape !
de-a-mi fi…
(căci trebuie să-ţi iubeşti aproapele
ca
pe tine însuţi
nu-i aşa !)
şi toate
pe lumea asta
ar trebui să aibă un rost…
un început de iubire
şi-o ardere de gând
fără de-ncetare
până la extaz
de sine !
0 comentarii: