Cu umbrelă de mătasă fină,
ţesută cu fire de dor pe margini
cu petale de trandafir roşu ,
deschisă peste vis cu multă delicateţe,
tu poţi iubire să-mi acoperi
necuvântul când  delirează
şi peste el visarea plouă cu picuri mari

(mai-apoi  ,dacă vrei ,
de la azi înspre ieri
ori de la ieri înspre azi… 
cu toată dragostea poţi să-l plimbi
într-un du-te-vino alert
învăţându-l mersul pe jos
şi să-i cânţi pentru deochi...)

aşa cum ai făcut de fiecare dată
ca pe-un boboc de trandafir
poţi să-l ţii între palme
surâzându-i cu buzele
înspre larg de iubire

fără sa-i laşi cunoscut capătul trăirii
iar eu să-ţi fiu dus...departe inspre tine pierdut
şi-n vis purtat de aripi de fluturi
către absolut de cunoaştere
( iubindu-te-n ploaie sub umbrela
de mătasă fină  !)


This entry was posted on 5/24/2014 09:25:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: