Mi-aş dori să exersez
cu-o mândră visătoare
un joc sublim despre-nălţarea gândului
până la ceruri să ne tot ducem
eu întru cunoaşterea sinei
ea ca o măiastră
ajutându-mi urcarea…
în tot timpul !

Coborârea din înalturi
să ne fie lină
şi fără durerea revenirii
înspre cele lumeşti 

La ieşirea din genunea visării
cu drag să o tot aştept
cu gându-nlăcrămat a dorinţă
şi-a plăcere
să mă prindă iarăşi în mreje…

Dar nu ca o obsesie-absurdă
sau ca vreo dezaxare de gând !
căci el trebuie să pivoteze
ca şi uns
apăsând bolta cerului
până la revărsarea fiorului
unui joc sublim
şi până la extazul
de după sfârşirea
de sine…



This entry was posted on 5/13/2014 05:56:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: