Atâta linişte s-a aşezat
peste calde şi-nsufleţite luturi
de parcă iubirea ar fi un păcat !
de când mi-am slobozit fluturi
lăsându-i să zboare pe unde vor
căutându-şi nectarul iubirii

mi se-nfrigurează gândul !
şi simt cum îmi zvâcneşte tâmpla
la capătul visării ajunsă
sub nodul secundelor
mă strânge rotund şi tare
însemnul de nobleţe
până lăcrămez…

(din ochi plângând
ca să nu-mi dăuneze tăcerea lor
la inimă ! )

nu pun mai presus
decât un dor imens
pentru-o iubire de poveste
dar ea tace…şi tace!
şi lacrămi de dor mi se preling
peste pleoapa-mi răsfrântă
în adânca-i visare

şi-un dulce fior pentru-o cadână
pe care-o iubesc în taină
şi-mi este aproape-aproape !
de-a-mi fi…
(căci trebuie să-ţi iubeşti aproapele
ca pe tine însuţi 
nu-i aşa !)

şi toate
pe lumea asta
ar trebui să aibă un rost…
un început de iubire
şi-o ardere de gând
fără de-ncetare
până la extaz
de sine !



This entry was posted on 5/18/2014 09:24:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: