De-acum,
mai mult ca niciodată,
acum,când şi iubirea-mi cântă…!,
cine mi-ar mai ­î­nchide ochiul visării
şi cum mi-ar mai opri zborul
către culmile magice
ale florii-mi-de-colţ !

Căci,trebuie să se ştie…
ca să-i pot mângâia fineţea petalelor,
munte peste munte aş tot urca…
până când aş atinge ,măcar un pic,
frumuseţea-i divină !

Dar ,odată ajuns peste-ale ei culmi,
mai am un singur dor…
ca ,dacă se mai poate,
ea să mă lase să-i mângâi a ei floare …
până ce-am să mor…
de-atâta dor !

……………………………………………
Doar aşa…ca să-mi pot creşte ideea
de-a-i oferi toată dragostea…
şi-apoi,cu trăire maximă,
să mi-o-ntregească…!



This entry was posted on 2/12/2014 05:20:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: