În noapte sunt plecat hai-hui
şi gândul mă-ndeamnă
să număr stele de-o parte şi de alta
cercând să desfac în două Calea Lactee !
şi număr şi număr stele...
până ce mi-l adâncesc de tot într-o mare idee
(dorind să-nţeleg şi să dezleg mistere
ce mă-mpresoară când zâna ma are pe palme…)

cum se face că deşi mă strigă
şi mă vrea cât mai aproape
în clipa imediat următoare
mă azvârle ca şi o zănatecă aşa-ntr-o doară
în sus sau în jos şi mă vrea cât mai departe
ca şi când nu m-ar cunoaşte !

iar mai-apoi tot ea să mă cheme cu disperare
din două-n două clipe
ca-ntr-un balans
ori pendulare…aiurea cu ochii-nchişi
întorcându-mă pe toate părţile
fără de fapt să mă caute
ori să vrea să mă cunoască şi mai bine

rămâne totuşi un mare mister
cum se face că deşi mă strigă…



This entry was posted on 7/16/2014 02:55:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: