În noapte sunt plecat hai-hui
şi
gândul mă-ndeamnă
să număr stele de-o parte şi de alta
cercând să desfac în două Calea Lactee !
şi
număr şi număr stele...
până ce mi-l adâncesc de tot într-o mare idee
(dorind
să-nţeleg şi să dezleg mistere
ce
mă-mpresoară când zâna ma are pe palme…)
cum se face că deşi mă strigă
şi mă vrea cât mai aproape
în clipa imediat următoare
mă azvârle ca şi o zănatecă aşa-ntr-o doară
în sus sau în jos şi mă vrea cât mai departe
ca şi când nu m-ar cunoaşte !
iar mai-apoi tot ea să mă cheme cu disperare
din două-n două clipe
ca-ntr-un balans
ori pendulare…aiurea cu ochii-nchişi
întorcându-mă pe toate părţile
fără de fapt să mă caute
ori să vrea să mă cunoască şi mai bine
rămâne totuşi un mare mister
cum se face că deşi mă strigă…
0 comentarii: