Fără de rost,
de la răsăritul soarelui
şi până la sângeriul apusului,
visul mi-l tot adâncesc
şi-ncerc să-nlătur vălul
ce acoperă uitarea-ţi
de mine

Mereu rătăcind
prin văi cu splendori
şi prin cotloane cu dulci fiori
şi chiar până când nodul timpului
(de la mâna stângă… !)
îmi arată cât de mare a fost noaptea
şi toată-mi visarea

Şi peste cer cu stele…
cuprins de ape,
încerc să aflu zâna-uimirea
ce mi-a-nflăcărat inima,gândurile…!
dar tu,iubire, îmi spui întruna ;
că, dacă vreau să-i văd frumuseţea,
să-ţi vin ,când răsare luna…

Că, dacă vreau şi-o-mbrăţişare,
să-ţi vin cu toată dragostea
pe margini de ape vii,
când a ta lună,
frumos răsfrântă
peste conturu-mi de vis,
în iubire-i cuprinsă…
şi-n spume roşiatece de-apus
ţi se tot scăldă!

Dar,în toate ce-mi spui,
eu trebuie să cred,
frumos visând…
zâna-mi răsărind,
la nesfârşit !?
………………………………………………..




This entry was posted on 12/09/2013 11:56:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: