Gând
rătăcitor
prin labirintul
prea mult întunecat
de visuri neîmplinite,
se prea zbate să tot vadă
Lumina vieţii de la capăt…

Dus în zbor fantastic
de fantasme moi, catifelate
şi către zări mult prea senine…
dus către luciri de ape argintate
în care luna sclipeşte ca o frumoasă,
s-ar vrea,de ce nu !, uşor alintat
şi lăsat să fure toată Lumina…

Să-şi sting-apoi toată setea,
cât i-ar ţine de vreo clipă…
de-o dragoste sublimă !

Apoi… să fie lăsat
să-şi tot continue,
cu multă iubire,
tot zborul,
tot visul…



This entry was posted on 12/03/2013 07:02:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: