nu-i decât un gând pierdut
fără de care gândirea nu-i întregită
şi ce-i cu asta poate-mi vei zice !
dar în eseul pe care-l scrii despre existenţă
îţi va lipsi o clipă a vieţii tale
şi încă una şi o alta…
şi poate că ai fi avut vreo revelaţie
despre ce şi cum se-ntâmplă toate pe lumea asta
însă nu ai făcut-o la timp
şi fără de rost a rămas gândul neiubit…
(poate din vreo abstinenţă…
sau
poate din vreo leneveală !)
căci nefiind rostit la timp
un gând nu poate să mai aibă toate
silabele
puse-n ordine crescătoare
ca şi-atunci când se-nalţă-nspre Lumină
ori ca şi-n glasul de soprană
(când cu fiori îl atinge pe do de sus...
cel mai de sus !)
şi nici scăzute din exprimare nu mai pot fi silabele
ca şi-atunci când ideea se tot coboară
(cum si un bariton-bas îl atinge pe do de jos...
cel mai de jos ! modulând sunetele cât mai în adânc…)
şi umple cu esenţe de sublim
orice poem de dragoste
orice cânt de iubire
şi adevăr despre existenţă !
……………………………………………………………….
într-o formă a ta de exprimare perfectă
ca să se ştie cât de frumoasă ţi-e trăirea !
şi cum îţi zvâcneşte tâmpla
şi cum gândul te săgetează
şi cum îţi bate inima ca nebuna…
(toate astea-ntâmplându-se a iubire !)
nu irosi aiurea gândul
şi rosteşte mereu ideea ce-ti vine de la sine
trecând-o cu un rost bine definit
înspre cunoaşterea sinei tale
de exprimare…cu mult patos
si Lumină !
