POEZII de Ion Cireasa

Într-o contemplare vie şi fără-ncetare
privea chipul senin şi preafumos
al iubitei sale
şi doar el îi vedea
pe sub genele-i mov
dorinţa aprinsă
de-a-l şti…


Ca şi-altădată...
când ploi vii cu sclipiri de-argint
i se prelingeau prin ochiul nopţii
făcând-o să cânte
de-adânci
şi dulci
fiori
ea îl dorea

Acum o vad strânsă ghem
cu palmele-ntre coapse
cum îi mângâie gândul cald
pătruns adânc pe sub crupa-i fină
printre catifelatele-i culmi
până-n prundişul de pe fundul apelor

Dezlanţuita şi cu glas de furtună
cu strigăte de dor
aproape dusă…
ea îl cheamă-ntruna
(să-i vină...tot mai aproape... !)