De ce la tine vin mereu
şi de ce-n clipe mărunte
îmi topesc sufletul!


Cu silabe mii de cântec duios
dorul meu se lasă dus
să te tot colinde
şi-n seri târzii vine pe furis
să-ţi cuvânte...

Să-ţi răsucească lin
de pe trupul fin
matasuri mov...
lunecându-ţi uşor spre-nnoptare...
şi prin adâncă visare
cu foşnet de şoapte
să freamăte
cu tine

Cu pofte nebune în rostogol de cuvinte
să-l laşi iubito să ţi-atingă buzele
cu dulce fior
iar tu să-i săruţi
de pe obraji
lacrimile...
de dor!


This entry was posted on 2/08/2011 04:41:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: