Poate fi un miracol
să vezi cum îţi răsare norocul
din abisul visării cu ochi lăcrămat de dor
şi cu flori de iubire la reverul răsfrânt…
înalt şi frumos ca un prinţ
şi preaplin de fior !
de-aşa-ntâmplare nici nu mai ştii
de ce şi la cine surâzi !
lăsându-ţi larg deschise braţele
cercând să-l cuprinzi tot deodată
(să fie doar pentru tine răsfăţ
fără de limite şi totodată
mângâiere a iubire…)
cu ochii-nchişi te vezi
cum împleteşti cu deget fin
rază cu rază făcând magic fuior
ca să-ţi umple sufletul cu Lumină
şi cânţi de uimire !
dar cuvintele nu-şi mai găsesc silabe
iar toată rostirea ţi se-ngână fără de noimă
cu sunetele-auzite din freamăt de toate
până ce vocea ţi se pierde-n şoapte…
şi-atunci te laşi luată-n braţe
de prinţul răsărit din sângeriul visării
şi dusă peste toate-nălţările
de miracol uimită
îţi rosteşti iubirea doar în gând…
şi laşi necuvintele să se rupă-n figuri
cu stil ori fără de stil !
litere după litere
silabe după silabe
într-o fluidă scriere
de impresii
şi de senzaţii
de trăire…
magică !
0 comentarii: