În fiecare dimineaţă
cu sunete de harfa şi cânt de violină
când toate cele pământeşti 
de-abia încep să prindă viaţă
frumoasa ivită din lună se coboară…
se scaldă alene în spumă
de apa ne-nceputa

pe maluri cu nisipuri aurii
îsi plimbă uşor piciorul fin
urmând contur de inimă
şi de dor
si cu fior 
îsi tot piaptănă-apoi 
toate splendorile printre degete

(atunci Soarele se-nflăcărează
ridicănd uşor de peste cer
voalul cu luciri de stele
şi la fereastra rotundă a nopţii
i se furişează printre gene
frumoasei despletite )

i se-aşează-n leagăn de visare
peste toate cele... şi îşi alintă visul
în stropii de apă ne-ncepută
prelinsă zânei peste pleoape de visare

până când arătarea cea frumoasă
se risipeşte cate-un pic
şi dispare…
să privească iar printre stele
peste-o altă-nnoptare de sine !
să vadă şi să cheme în a ei cale
luceafărul frumos al dimineţii

…………………………………………………………………….
să-i vină iarăsi cu gând de-amor
odată cu un nou răsărit de soare !



This entry was posted on 6/17/2014 05:03:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: