În fiecare dimineaţă
cu sunete de harfa şi cânt de violină
când toate cele pământeşti
de-abia încep să prindă viaţă
de-abia încep să prindă viaţă
frumoasa ivită din lună se coboară…
se scaldă alene în spumă
de apa ne-nceputa
pe maluri cu nisipuri aurii
îsi plimbă uşor piciorul fin
urmând contur de inimă
şi de dor
si cu fior
îsi tot piaptănă-apoi
îsi tot piaptănă-apoi
toate splendorile printre degete
(atunci Soarele se-nflăcărează
ridicănd uşor de peste cer
voalul cu luciri de stele
şi la fereastra rotundă a nopţii
i se furişează printre gene
frumoasei despletite )
i se-aşează-n leagăn de visare
peste toate cele... şi îşi alintă visul
în stropii de apă ne-ncepută
prelinsă zânei peste pleoape de visare
până când arătarea cea frumoasă
se risipeşte cate-un pic
şi dispare…
şi dispare…
să privească iar printre stele
peste-o altă-nnoptare de sine !
să vadă şi să cheme în a ei cale
luceafărul frumos al dimineţii
…………………………………………………………………….
să-i vină iarăsi cu gând de-amor
odată cu un nou răsărit de soare !
0 comentarii: