Adam
gânditor
cu capul plecat
şi cu privirea adâncită
într-o largă visare de sine
îşi
tot ia avânt din când în când
lungindu-şi
braţul drept către cer
căutând mereu în stânga şi-n dreapta
peste
culmi şi prin văgăuni celeste
o
cale ca să-l ducă mai aproape
de locul de unde se spune
că ar curge fără-ncetare
izvorul fericirii…
cercând să afle dacă se poate
cum
naiba se face ca un biet gând
să-i
fie mai plin de sine şi-ntr-un fel fericit
chiar mai dornic de-a fi trimis doar el prin
univers
să caute-n locul lui tot felul de răspunsuri
pentru taine
o fi
ştiind el drumul şi mersul cu ochii-nchişi !
se tot miră
adam şi se gândeşte să-l urmeze
când zăludu-i gând va vrea să-şi ia zorul
să-şi
stingă din nou setea de fericire
…………………………………………………………………….
însă întrebându-l aşa-ntr-o doară pe adam
ce-i
fericirea îmi spune ca nu-şi mai aminteşte…
nici gându-i nebunatic nu vrea de niciun fel să-i
spună
doar
dănţuieşte-ntruna… şi-i cere mai în tot timpul
să-l
lase să zboare ducându-se-nvârtindu-se…
chiar eliberare din gândirea-i îngustă îi
cere
căci
fără de nicio putinţă de-a şti vreodată
de
unde curge fericirea adam se gândeşte
că
tot mai bine i-a fost cândva cu eva…
şi-acum
regretă nespus de mult
că a muşcat din măr !
0 comentarii: