Visarea îmi cuprinde gândul
cum intr-o stare de melancolie...
şi-ncet încet m-apucă de mână dorul
de-a-mi revedea începuturi de trăiri pline de
magie
de când tot rătăceam prin labirintul minţii
căutând o cale-nspre Lumină !
când azvârleam la-ntâmplare-n creuzetul minţii
vreascuri de gânduri zănatece deodată
cu-ntrebări şi răspunsuri de-aiurea
cercând să distilez prin arderile
şi-nvăpăierile-mi de sine
esenţe de sublim
când
din toate cele bune
căutam mereu să-nnod vreun sens
mi-apăruse ca un semn divin luna...
ce mă privea prin fereastra rotundă
şi-mi făcea semn cu ochiul a iubire
şi cu mâna semn de vino-ncoace
apoi într-un târziu Soarele a răsărit !
peste întunericul din mine
şi ca-ntr-un miracol mă rătăcii cu totul
fericit într-o altfel de lume
când printr-un halou fantastic
mi-apăru atunci în cale pe-o rază de lună
toată
lunecând înspre mine şi muza-
zâna din toate tainele dezlegată mie
mare cât o mare de iubire
luminâdu-mi visul
şi frumoasă
ca-ntr-o poveste
fără de sfârşit mulându-se perfect
cu-ale ei trăiri pline de sublim
peste toate gândurile mele
………………………………………………………………….
de-atunci întunericul mi s-a risipit...
pentru totdeauna trăind
cu maximă simţire
orice clipă
de iubire
şi-acum soarele cu luna
se joacă-n rostogol de patimi nebune
iar eu tot mai caut o cale
să
evadez cu zâna din fantastic...
ca
să trăim şi să simţim totul
cum
ar fi şi-aievea !
0 comentarii: