Înălţat pe culmi de visare
ca să vadă dintr-o privire tot Universul
gândul meu se-nvăpăiază când deodată
tocmai din Calea Lactee
din ochi clipind
şi cu-n deget fin…
îi
face semne a chemare !
o
arătare superbă
năucit
de-aşa-ntâmplare
el se cocoaţă iute pe vârfuri
se
opinteşte
se-avântă…
şi zboaaară !
prin noapte se tot duce zăludul
ca purtat de aripi către bolta celestă
face salturi cu măiestrie
lupinguri de bucurie
şi tonouri nebune…
printre aştri chiuind de fericire
printre splendori lunecă în vrie
şi peste pietrele albe din Cale
se-aşează pentru-o clipă să respire
şi-apoi se topeşte de dorul ei
(se face tot fluid şi se prelinge
printre pietre trecător ca o apă !
şi spală praful de stele
lăsând să se vadă
urma clară ce duce la fee...)
şi pleacă mai-apoi …
mai nebun de dor şi-n balans !
cu unduiri ca de valuri lovind uşor
pe partea stângă a cerului
vârfuri de steluţe
şi pe partea-i dreaptă
azvârlind aşa-ntr-o doară biluţe
de spume irizând toată Calea Lactee
să se vadă de departe
trecerea-i grabnică şi plină de fiori
peste pragurile înstelate
de la Palatul de cleştar al zanei
si să se ştie prin orice galaxie
că acolo va-nnopta...
ca
să-şi risipească tot of-ul
de
inimă prea durută
şi de-a lui vrută...
sa se bucure de-mplinire de vis
impreuna cu ea
pana-n zori !
pana-n zori !
0 comentarii: