Marea fulguială
a-nvăluit pământul…
şi cerul se-nfrigurează
de-atâta ninsoare !

Iar vântul ,ca nebunul,
face rotocol pe sub fereastră
risipind , ca-n basme ,fulgii de nea...
şi-n suluri mari adună
toată zăpada

Cu uimire privesc albirea
şi-n ochi de gând îmi răsare-o idee...
de-a-mi lua calul alb şi-n sanie de vis
s-alunec până la fereastra zânei…

(vreasc după vreasc să-i arunc
în soba-nfrigurată…
iubirea înteţind ! )

Si , de călduri cuprinsă,şăgalnic,
poate-o voi lovi cu bulgări…
şi ,-n joaca noastră frumoasă,
poate-mi va topi ,cu un surâs ,
albele-mi ninsori…
de gânduri !



This entry was posted on 1/27/2014 11:06:00 a.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: