Marea
fulguială
a-nvăluit
pământul…
şi cerul se-nfrigurează
de-atâta ninsoare !
Iar vântul ,ca nebunul,
face rotocol pe sub fereastră
risipind , ca-n basme ,fulgii de nea...
şi-n suluri mari adună
toată zăpada
Cu
uimire privesc albirea
şi-n
ochi de gând îmi răsare-o idee...
de-a-mi lua calul alb şi-n sanie de vis
s-alunec până la fereastra zânei…
(vreasc
după vreasc să-i arunc
în
soba-nfrigurată…
iubirea
înteţind ! )
Si , de călduri cuprinsă,şăgalnic,
poate-o voi lovi cu bulgări…
şi
,-n joaca noastră frumoasă,
poate-mi va topi ,cu un surâs ,
albele-mi ninsori…
de gânduri !
0 comentarii: