Din prea multă
nerăbdare,
tu iubirea mea fiind,
tu iubirea mea fiind,
m-aş coborî prin
zăgazuri fine
în adâncuri de
tine
şi-aş sparge
lacăte de taine
ce-ţi ţin ascunse
frumuseţi
de necuprins
de necuprins
(şi-nfruntând
năluciri,
ţi-aş dezlanţui
ploi vii…
nemaiîntâlnite !)
Ca să-ţi fie
totdeauna bine,
m-aş ascunde cu
patimă
în pământul tău
fertil
şi mi-aş depune
sămânţă de dragoste
pe sub
brazdele-ţi de dor !
Ca să-ţi fie ziua
senină,ah,iubire,
ţi-aş acoperi
norii cu eşarfe de zâmbete
şi surâsul ţi
l-aş mângâia
cu petale de şoapte
şi de dor
Dar, tu nu-mi
spui,
cine ţi-a frânt
zborul…
şi inima-mi tremură
aiurea
şi pământul mi se
cutremură…
de prea multă
aşteptare
de tine !
De mai eşti
aceea ce te ştiam,
de mai eşti tu-iubirea-mi
fără de cusur,
spune-mi din nou,te-aş
ruga,
că toate nu mai
contează
şi ca mă vrei în
visul tău…
mereu acelaşi
« nebun frumos »
şi de nelăsat…
0 comentarii: