POEZII de Ion Cireasa

Ai strâns în gânduri, pentru iubiri
ce s-ar fi vrut cernute peste dimineţi,
atâtea şoapte…

Dar ele sunt prea reci,
indiferente şi confuze
în faţa muntelui de iubire
ce l-ai ridicat până la cer
din prea mult dor
şi suspine

Te-ai fi daruit, ca o floare-de-colţ,
în egală măsură, lumină
şi parfum de iubire...
sublim, pentru toţi
cei ce te-ar fi atins
cu-o mângâiere...
cu-o şoaptă…

Degeaba ai vrea acum să-ţi strigi durerea,
când nicio-nserare nu mai aduce zâmbetul
pe chipul lunii... şi lacrimi fierbinţi
din ploaia tristă de vară
ti se preling... trecute
prin focul de inimă

Cu un descântec, cuvintele tale
ar căpăta sensul bine ştiut...
şi apusul unui nou Soare
ce se-arată-n culori aprinse,
doar pentru tine,
cu dragoste
ar fi plin de magie!

Aş vrea să nu te caut
printre amintiri...

Trecutul, cu dureri şi vise deşarte,
poate fi-nşelător sau povară mult prea grea
pentr-un suflet iubitor

Tu-mi eşti clipa prezentă
şi o trăiesc intens,
aşa cum şi tu vrei!

Eşti visul meu frumos
şi azi...vis ce mâine-mi va fi
clipă de viata...trăire sublima…
şi iarăşi vis!

Aş fi fericit,iubito,dacă ai mai spune,
plină de viaţă, că şi eu–ţi sunt clipa
de-acum... şi-ntotdeauna-ţi voi fi
vis de iubire şi-mplinire!

De-ai vrea,
un val-menestrel
ţi-aş fi!

Lunecând uşor, ca mângâierea
unui gând frumos... sub eşarfa de mătase
a unui vis de-al meu, înspumat
şi obosit de colindat
prin abisu-ţi dulce,
m-aş eşua
pe-al tău liman
de dor

Fremătând cu drag, în şoapta serii,
nisipul tău fin şi rumen,
ţi-aş cânta iubito,pe strune de suflet,
romanţa noastră
de dragoste!

Marea mea, când tu nu mă mai vrei...
răsărit,ţi-aş fi apus!

Când noaptea se va lăsa uşor,
aş luneca în uitare, printre buzele
abisului tău, în dulce-nserare
şi-atunci aş şti să cuprind
cu focul iubirii stelele,
cerul… făcând să roşească
până şi chipul lunii

Cu un val,uşor ca o mângâiere
de mătăsuri,m-aş revărsa
peste limanul tău de dor
cu spume şi dulci fiori!

Cu elixir de dragoste
aş adăpa dorurile tale
apoi, făcându-ţi în ciudă...
tot aş răsări ! ca un nou Soare...
de dragul tău aprins!

Prea multe glasuri se-aud peste cântecul tău-
o mângâiere cu-aripi de înger şi foşnet de şoapte,
un elixir de dragoste  dăruit cu mult drag
acelora pe care-i iubeşti

Prea multe mirări şi întrebări iscoditoare
pentru-o suavă umbră călătoare...
când sufletul tău se-arată frumos
îmbrăcat în haine de iubire,
prea multe descântece
răuvoitoare
îmi tulbură liniştea,

Cu incantaţii melalcoolice,
cu sâsâituri de şarpe flămând
venind de sub pământ
şi ademenind îngerii,
mă-nfioară făţarnicele
feţe palide…

Demoni ţi se-arată, trăind în întuneric
şi invocând Lumina ca fiind starea lor de spirit...
hilari, purtând îngeraşi ca talisman,
într-o lamentare aberantă şi fără de sfârşit,
atrăgând în hăul pierzaniei fiinţe inocente,
blânde şi nefericite,
mă fac să am teamă...
pentru sufletul tău
curat ca lacrima
de înger!

In taină, la schitu-mi de sihastru,
îmi închid sufletul în aşteptare...
când tu nu-mi eşti...!
şi pleoapele peste icoana
frumuseţii tale pictată
în blândeţi de smaralde

Te caut, rătăcind prin amintirile noastre,
ca şi când tu ai fi aievea...
cu-aripi de Lumină
frânte

Aprind în calea ta praf de stele
ca să mă vezi, căci numai tu,
Pasăre-albastră, poţi să-mi stingi,
cu-al tău sărut de foc,
văpaia din inimă
ce mă arde!
…………………….
....şi-acum sunt
de dorul tău înfrânt... !

Cât Soare pot să-ţi mai fiu
şi cât drum ai vrea...
să m-acoperi în mersul tău
pe jos,tot răsărindu-mă
din noaptea-ţi adâncă?!

Mă dor pietrele
pe care tu le calci sub tălpi
şi drumul mi-e din ce în ce mai lung
şi tot mai greu răsar...
când tu mă-mpresori
şi mă sufoci cu-al tău sărut
de dor

(Lasă-mă în uitare-adâncă...iubito!)
As vrea să trec spre apus
liber şi domol rămânând pe drum
câte-un pic;

S-ador floarea ta de mac,
să mă-mbăt de roş-aprins
şi de verziu-auriu cuprins
să-ndur zeii să m-aleagă
al tău iubit!

...................................................
Chiar de-ar fi s-ajung prea târziu...
ca să mă simţi...aşa cum sunt …
aşa cum şi tu eşti!

O adiere ca o scuturare blândă
de floare albă ninsă peste dimineţi
cu chipuri de lut palide
şi gânduri prea mici
pentru tine, iubito,
mă face să zâmbesc…

Tu chicoteşti, cu cireşe coapte
pe la urechi, ca în zile de sărbători;
fascinată de veselia din jurul
caruselului cu iubiri
învârtite,
răsucite…

Nefiind a nimănui ,eşti tocmai bună
de a fi pusă,drept pedeapsă,
cu-al tău surâs
de vară
umbră ...
Soarelui!

Mă frige amintirea ta-icoană scursă
în picătură de cleştar din colţ verzui de stea
(preaplină de dulce- amar...şi de dor fierbinte)

Când sunt plecat, ar fi de-ajuns doar un gând...
să-ţi amintească despre mine,iubito

Dar, el fiind necuvânt...
l-ai simţi doar în trecere,
când eu tot vin
si tot plec...
fiindu-mi foame de şoapte de iubire
şi sete de roua fină prelinsă
printre petale de floare...
din care dorul meu
se-adapă
cu prea mult drag!

De-ar fi s-ajung la inima ta,
în văpaia dragostei
cu drag m-aş topi !

In fluvii de roş-aprins
ţi-aş străbate universul
până în creştet de stea
şi chiar m-aş ascunde,
de m-ai vrea,
în al tău
subconştient

In visuri... cu zâmbetul pe buze
şi-n stele cu străluciri,
în adâncul nopţii tale...
cu necuvânt şi adieri de verde
si te-aş mângâia ,iubito,
totdeauna!

Clipă după clipă,dragostea mea
pentru tine e-ncercată-n foc
de inimă... năucitor!
şi-n ceţuri aurii-verzui
ce mă-nvăluie-n speranţe
m-afund în visuri
cu tine-n braţe

(...în gânduri şi-n noduri
de nerostit cuvânt
simt fiori de picături...
de roş-aprins de dragoste,
uşor prelinse...!)

şi-mi zvâcneşte-n secundă de gand
o dorinţă de-mplinire... udă...
(fără arşiţă de trăire maximă...
pan-aproape de final...!)
cu nesfârşite clipe magice,
în umbra-ţi răcoroasă,
cu tine de mână
iubirea mea
sublimă!

Dacă tu ai fi pian,
cu degete tremurânde,
aş atinge clapele tale
ca să-ţi cânte sufletul !

Fascinat de cantecul tau,
cu-o mână aş mângâia tăpşane de dor
şi aş răsfira, către apus,
notă cu notă, firele umbrei tale

Cu cealaltă, fiind plecat...
aş acoperi uşor norii...
ca-n degete să simt pulsând
seva unui senin de verde
ce va veni...din noapte,
cu revărsat de ape şi frumos
ca un răsărit de soare !

Cu-amândouă ti-aş cuprinde
pe după umeri cerul
şi cu toate sunetele divine
m-aş tot înalţa... uitând de mine!

Pierdut cu tot cu şoapte,
aş săruta dulce curcubeul
apărut între noi şi stele...
ca pe-o partitură
ce mă seduce
şi mă duce
în raiul
din sufletul tău !

Apoi…tresar...deschid ochii
şi mă scutur domol de visuri...
şi-n noaptea magică
mă văd mergând din nou pe jos...
cufundat în cele lumeşti,
cu tine de mână, iubito!

Prinţesă-floare,
pe prispa Casei Soarelui,
cu drag, aşa cum mi-am dorit,
ai lăsat semne...
si sunt urmele palmelor tale
pe care ti le-ai aşezat in poală!

Ce mă cheamă să-ti vin si sa gust
din roşul dragostei aprins
şi din fagurii tăi cu miere

Să te-aşez uşor...şi să te-alint!
sub umbra de verde-negru
lăsată de soarele ascuns...
peste nurii tai de taină
şi peste petalele de floare
un cântec sa-ti soptesc!

Apoi,cu-n necuvânt-un gând frumos
ce l-ai mângâia duios,
în noaptea-ti adanca si eu sa ma apun
cu tot cu suspine şi şoapte de-amor...
(sa ma tot pierd
si pe tine sa nu te mai văd...!)

(...să cred că mi-eşti topită... !)
iar semnele-s doar asa... de-nţeles;
să nu uit,cât de mult
tu mă iubeşti!

In pragul casei tale as vrea să-ţi rămân,
pe veşnicie, un tandru Soare...
şi să laşi fereastra larg deschisă,
cănd tu vei vrea în noapte să-ţi revin...
ca si-un Prinţ de floare!

De câte ori tu-mi vei pleca
sau imi vei veni...
eu să-ţi iau vamă
câte-un sărut,
cu raze a mângâiere
şi cu dulci fiori !

şi-n cupa florii tale
să torn, cu drag,iubito,
nectar de dragoste...
de cate ori tu mă doreşti
şi mi te-araţi în oglinda lunii...
despletită şi goală,
o frumoasa Prinţesă-floare!

Un vlăstar răsărit ca-n poveşti;
un Făt-frumos rupt ca din Soare
sau o zână preafrumoasă
ca şi ispita din Lună,
să-mi dăruieşti...
nascut din plăceri...!
(cu-arome şi gust de miere
şi din sevă dulce-zemoasă
ca de piersică...!)

Nemarginire,
eu nu te am...ca sa te-acopăr,
cu dragostea mea,
toată !

şi steluţe mii de păpădii
ce-mi poartă gânduri către tine,
nu se vor stinge
niciodată
(până nu-ţi voi fi...
în maximă plăcere,
infinit de şoapte...)

atunci,
şi numai atunci,
din margini de stele
îţi voi sorbi iubirea...
iar din zarea-ţi fierbinte
icoana-mi pictată
in sufletul tău!

apoi,
în joc nebun de dor...
cu lumini de visuri şi-arome fine,
mă voi rostogoli cu tine,iubito,
în foc de inimă
năucitor!

în neştire,
vom turna-n cuvinte
ale noastre seve dulci-amarui...
ca sa nu mai fim ca doi stingheri...
ci să creştem si sa ardem frumos,
cu-acelaşi foc de inimă,
împreună!

Iubito,te-am visat
şi-am plecat...
de dor nebun,
cu ochii-nchişi,
către tine

Ţi-am aprins, zâmbindu-ti,
peste cerul auriu,
în steluţe...prinse-n cupe,
mii de lumini verzui
şi curcubeie de dorinţe!

Cu degete tremurânde...
te-am mângâiat
pe buze,
până-n colţ de zâmbet,
c-un gând de-al meu

Cu-n sărut, te-am preschimbat
în Prinţesă-floare şi la a ta chemare
nu m-am putut abţine
şi ţi-am sorbit nectarul
din petale...
însetat de dragoste!

Tu m-ai simţit un preafrumos
Prinţ-de-floare,
m-ai luat de mână
şi-am rătăcit împreună
prin noapte..
cu roşul dragostei aprins,
până-n pragul casei tale;
a Răsăritului de Soare !

Apoi, aşa cum noi am vrut,
ne-am logodit şi-am rămas pe veşnicie
(...cu petalele-n sărut...peste lujer...
în grădina plină de lumină si fantasme...
şi de faguri cu miere...)
o pereche divină
de Flori ale Soarelui!

Totdeauna,
ceţuri aurii-verzui
te-mpresoară...
şi dau culoare
plăcută şi caldă
speranţelor tale

Cu strălucire uimitoare,
"colţi-de-fildeş", dansând
în clopot de lut,
din marele meu zâmbet ,
în şoapta serii îţi cântă...
cu rune a mirare...
doar ţie,
iubita mea!

Oricât de greu mi-ar fi...
pentru tine,iubito,
din genuni m-as răsari
totdeauna!

să te ştiu...şi să te colind
ca un val rătăcind hai-hui
peste marea ta de iubire
şi să mă lovesc uşor,
ajuns cu drag,
de-ale tale maluri
de dor!

fremătând,
spumă să-ţi las
pe margine de ţărm!
apoi...
să ţi-o iau tribut
şi cu ea să-mi catifelez
tot drumul meu
până la apus

în adâncul nopţii,
tu, iubita mea, vino
să m-atragi cu ispite
spre ape...
(şi vamă să-ţi dau câte-un sărut...
pentru fiecare ivire din al tau abis...!)
ca un nou şi frumos
Răsărit de soare!

M-ai lăsat eşuat
cu trup,
cu suflet…
cu nerostite gânduri
pe ţărmul tău de dor
şi-al marilor mele visuri

Uitarea ta
mă face-acum
să mă pierd şi eu
fără să mai ştiu
când prin umbră-ţi trec
şi noaptea cu tine
mi se-aşterne…

Te caut,
te chem
şi mă trec friguri
şi mă trec călduri…
şi mă cuprind fiori
când tu nu m-auzi
şi nici nu mă vezi
deşi din umbră-ţi răsar
ca un gând frumos
şi te tot colind aievea

Ah! Uitarea ta…iubito,
chiar nu mă doare!
şi, să ştii,
de-ar fi să-ţi revii
şi să mă chemi tu,
acum eu–ţi sunt plecat
şi nu mă găseşti…
şi nu mă găseşti!