de când îl ştiu,
tot urcă şi coboară
şi-n mare se strecoară
şi tot din mare răsare,
urmărind să prindă luna…

şi ,uite-aşa,tot răsărind şi apunând,
nu-şi mai vede capul de-atâta treabă…
şi-n curând îşi va pierde speranţa
de-a-i mai descâlci tainele
şi de-a cunoaşte vreodată
frumuseţea ei

dar,când el se lasă de-nnoptare,
eu îi tot promit că l-aş ajuta…
(pentru că ştiu unde,
când şi cum apare luna…)
aşa,-ntr-o doară,
fără să-i cer nimic altceva
la schimb
decât să fie bun cu mine
şi mă lase ,numai noaptea !,
să mă joc şi eu
cu luna !



This entry was posted on 1/08/2014 11:11:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: