Din tot zbuciumul
de-a-ţi fi sau de-a nu-ţi fi…
mi se-nfiripă o mare întrebare
cum ,în toate ce există,
s-a-ntâmplat ,mai-nainte
de s-or naşte,
să fie-atât de mult freamăt

(aşa-mi trec înspre tine
sentimente de-mplinire,
lunecând…către Lumină !)

şi-nspumate gânduri
­mi se tot duc…ca şi ape vii ! ,
umezindu-ţi buzele visării

dar,cu patos,
cercând să aflu cum ar fi…
în cascade ţi le torn pe toate
şi-n volbura facerii
tu,iubire,le-nvârţi uimitor
ca pe-un fuior luminos !

apoi ,gândurile mi se risipesc,
cu vaier prelung ,
toate luând formele lui a fi… 
dulce-nfrigurându-ţi
cupa zămislirii ,
ţâşnind apoi către Lumină
cu-atâtea clipe
de iubire ,
când şi eu strig 
că sunt... !


This entry was posted on 1/21/2014 08:37:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: