Tot
fremătând,
visând pe-ascuns
la o trăire de patimi păgâne cu Luna…
venind de la apus către răsărit ,
aproape sugrumat într-un ochi de mreajă
(tocmai când ar fi vrut să răsară ! )
Soarele se lasă avântat
şi-i dus, de iele jucăuşe,
printre culmi fantastice
de visare
iar sfera-i de roş-aprins,
dezvelită de coaja catifelată
a-nnoptării de sine ,
se tot aprinde şi se tot măreşte
cuprins de toată vraja,
Soarele se rostogoleşte uşor, uşor
şi-odată atingând culmile-nălţării maxime,
tremurând de-aşa plăcere,
razele-şi
împrăştie
peste
tot cerul
şi-atunci...
irizând toţi fiorii din nori,
peste tot se dezlănţuie potopul…
şi
se revărsă ,
clipocind
,
printre marginile trecerii sale ,
toţi picurii vii
ai ploii
magice
…………………………………………………………………….
şi el se tot vrea dus de iele
printre culmi fantastice…
pentru-o nouă trăire !
0 comentarii: