La o simfonie ,
după un adagio-ncântător,
(când toate mişcările sunt pline de farmec,
când sunetele parcă te-mbrăţişează ,
când şi luna-şi strânge-n braţe,cu drag, fiorul
iar soarele,-nduioşat de-aşa cântare ,
din ochi lăcrămează…)
După sublima unduire de trupuri,
de braţe, de violine şi arcuşuri
urmează,-ntotdeauna,un dans vioi
(când şi el şi ea se-nveselesc
până peste poate, apoi
o clipă de respiro…
şi el
face adânci reverenţe
către
uimitoarea-i
balerină
!)
Până când suavul postludium
vine de la sine… şi încheie magnific
tot dansul si cantarea...
tot dansul si cantarea...
repetându-se uşor,ca o mângâiere,
cele mai frumoase figuri şi acorduri
din toată
simfonia
(ducând la un final fascinant ;
plin de lumini multicolore,
de tremur de sunete moi,
de surâsuri calde
şi binevoitoare…
aplauze !)
0 comentarii: