La o simfonie ,
după un adagio-ncântător,
(când toate mişcările sunt pline de farmec,
când sunetele parcă te-mbrăţişează ,
când şi luna-şi strânge-n braţe,cu drag, fiorul
iar soarele,-nduioşat de-aşa cântare ,
din ochi lăcrămează…)
­

După sublima unduire de trupuri,
de braţe, de violine şi arcuşuri
urmează,-ntotdeauna,un dans  vioi
(când şi el şi ea se-nveselesc
până peste poate, apoi
o clipă de respiro…
şi el face adânci reverenţe
către uimitoarea-i
balerină !)

Până când suavul postludium
vine de la sine… şi încheie magnific
tot dansul si cantarea...
repetându-se uşor,ca o mângâiere,
cele mai frumoase figuri şi acorduri
din toată  simfonia
(ducând la un final fascinant ;
plin de lumini multicolore,
de tremur de sunete moi,
de surâsuri calde
şi binevoitoare…
aplauze !)


This entry was posted on 3/18/2014 04:01:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: