Ca o vrăjitoare
îmi cânţi şi mă atragi,
de fiecare dată ,(când vrei să mă ai !)
într-un ochi ca noaptea de-ntunecat
şi mai adânc decât privirea…
mă seduci cu unduirea-ţi-nşelătoare
şi mă roteşti, ca-ntr-o mare vâltoare,
în capcane de tot felul
(doar-doar… de m-aş pierde !)
lăsându-mi drumul de-ntoarcere fără de borne
şi cerul îl dezveleşti de stele şi norii…
dar ,
poate din prea multă grabă ,
fără de străjerul de la porţile visării,
îmi laşi ,-ntotdeauna, în toată splendoarea ei,
frumoasa lună la vedere
fără
ca tu să ştii ori să bănuieşti
că ea mi-e semnul din colţul meu de rai
de unde
tocmai am plecat…
să vin înspre tine !
dulce năpastă...
pătimaşă ,
chiar şi luna de-ai ascunde-o
cu eşarfe de-ntuneric , le-aş rupe
şi nu m-aş teme de-un făcut
sau de vreun deochi !
şi ,de-ai vrea, m-aş lăsa şi prins în mreajă !
în ochi adanc de vrăjitoare
ca să-ţi rămân
la-ndemână...
şi mereu
pierdut !
0 comentarii: