Ce bine-ar fi
să-ţi deschizi şi mai mult
fereastra magică a visării ,
ca să-ţi vină mereu ,cât mai aproape,
în toate cele…
fiecare răsărit de soare !
şi gândului meu, tocmai ieşit
din adâncul înnoptării de sine,
tu să-i fii Lumină !

iar,când ochii mi-i voi deschide,
cu uimire privindu-ţi splendorile ,
după trecerile-mi de dor
peste praguri de-alintare ,
din toate frumuseţile ,
eu să mi-aleg doar una…
(o  superbă Floare-de-colţ !)

şi-atunci,
ca un moft… de zile mari !
să-i tot mângâi , pe-ndelete ,
petale albe din corolă
numărând deoparte
te iubescuri
şi de cealaltă parte…
nici nu vreau să ştiu !
poate câte-o dorinţă
de-abia-mplinită
cu tine, aşa…
ca un moft
de zile mari !





De la un timp,
mi te-arăţi dornică
de-un dans după voie…
şi de-un cânt de bun venit
şi mă tot chemi !

dar, nu eşti cu toate pregătită…
si,de fiecare dată,cu fiecare răsfirare
de dor şi de inimă durută ,
când peste cerul tău sunt vis !
paşii mi se-ncurcă în mărgăritarele
fin înşirate pe marginile
splendorilor tale

şi-atunci, de-ndată mă supăr,
lăsându-mi gândul dus departe…
poate-poate , până mă voi risipi…
ţi se vor rupe toate pânzele
şi zăgazurile trecerii-mi
înspre toate cele

(doar atunci, te voi lăsa…
plângându-ţi soarta !)

adio îţi voi spune !
lăsând sărutul meu de foc
ca vâlvătaie peste loc…
să te tot ardă a iubire !
ca să mă chemi din nou
(mai pregatita... si zanatica...!)
pentr-un alt moment
de…a capriccio !

////////////////////////////////////////////////////////////////////////




Dintotdeauna
după fiecare sfârşire de vis
ca şi noi îmi renasc toate dorinţele
mult mai hulpave de-mpliniri
şi din cele mii şi mii de vieţi
irosite cu trăiri sublime
eu îţi tot spun poveşti

trecându-mi toate amintirile
în rostogol de fapte şi imagini
cu tine adun clipă după clipă
şi câte-o fulgerare de vis
în cenuşă mă preface

(şi-n adieri de fiori mă risipesc... !)

cum gând după gând
în arderi de dor
îţi tot dăruiesc…
iubire !

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////




Dintr-odată
aşa-ntr-o doară !
schimbând ritmul de andante…
ascultându-ţi cântul de iubire
cu ochii-nchişi şi cu paşi agale
mă vrei într-o altfel de stare !
şi mi te-arăţi nărăvaşă
pentr-un joc vioi
şi pătimaşă…

(când în privirea-ţi senină şi visătoare
o dorinţă nebună ţi se năzare
şi ţi-aprinde-n inimă un foc mare
pentr-un moft…în doi!)

mă electrizezi cu-o atingere
de-mi scânteiază toată firea
şi toate cele-mi tremură
iar gându-mi de tine-mpresurat
cu multă dragoste
mi se ridică-nfiorat…
dănţuindu-ţi allegro !

ca-ntr-o superbă fugă…
luîndu-te repede la-ntors
când pe-o parte
când pe alta
şi-n toate sensurile
şi iară şi iară…
moft după moft !

făcându-ţi din toate frumuseţile
risipiri uimitoare de ploi magice
prelinse cu dulci fiori
şi cu-arome nebune…
peste margini
de visare !






Mi-ai spune tu zănatică
şi dornică de-un intermezzo…
cu mine stingând şi aprinzând
dorinţe multe şi lumini în suflet

Când aş trece de la o stare la alta
nestatornic în trăiri…
şi tu m-ai pune la-ncercare
mai întâi sub cupolă de himnoză…
şi-n lumini ciudate şi rotitoare
citindu-mi toate ascunzişurile
şi sensurile gândurilor mele !

Apoi …dansând împreună
dansul întregirii stărilor
scriindu-ne în tot felul dragostea
chiar şi fără de cuvinte !
vom pune seminţe de gânduri
în potire de suflete sublime
şi din multe idei răsărite
clipă după clipă
ne va-nflori iubirea…
întotdeauna !




De la-nceput de adagio,
sub lumina reflectoarelor
şi sub priviri iscoditoare,
mi se-aşează mare peste braţe
o arătare suplă, jucăuşă ,aurie…
ca o năzbâtie de fată !,
ivită de dincolo de zări

(cu soare-n priviri şi cu irizări…
şi mai vie decât viii şi mai caldă
decât un foc de inimă.. !)

ea vine,-ntotdeauna, în lumea mea
şi mă atinge uşor…cu dor !
ademenindu-mă cu unduiri de măiastră
ca să-i fiu cât mai aproape într-un dans
în care ochii se-nchid uşor,
buzele murmură un cânt de-amor
iar palmele mângâie lin
braţe moi , şolduri fine
şi splendori catifelate

nici nu mai stau pe gânduri
şi fac semn să-nceapă muzica !
lumina să se-nchidă, puţin câte puţin,
până ce nu mor de-atâta dor 
de-un dans în doi !

chiar de-ar fi să-mi încurc şi paşii
şi ritmul şi toate cele…
pănă la sfârşit de dans
nu-mi mai trebuie niciun respiro
şi niciun da capo al fine !
şi vreau tot mai insistent
doar un acord maiestuos
de sublim da coda… 
cu-nfocata-mi ,,bestie ,,!




Ca un toreador mă văd
intrând ,cu blândeţe…
printre coloanele frumos arcuite,
maiestuos…cu joben auriu
şi cu garoafă albă la reverul fracului ,
vrând să iau taurul de coarne
şi să-l aşez uşor la pământ…
chiar în mijlocul arenei !

în acorduri de marş triumfal,
sub un ropot de-aplauze călduroase,
primind zâmbete şi surâsuri binevoitoare
din toate părţile , mă avânt ,cu multă iscusinţă ,
făcând paşi , cadenţaţi şi siguri ,de step…
gata pentru-o luptă cu izbândă

ca-ntr-un dans de capă şi spadă,
misterios, îmi las capul uşor pe spate
şi prind  muleta de mătase,
cu graţie, ca pe-o dansatoare

şi ea mi se lasă plimbată ,uşoară ca un fulg…
în sus şi-n jos , la stânga şi la dreapta
şi mă-mpresoară cu eleganţă,
când facem poze
(pentru aplauze şi pentr-un respiro... !)

după care lupta se-adânceşte
şi paşii-mi sunt tot mai repezi  
iar pulsul trăirii mi-e-n crescendo
şi iară m-avânt şi iară fentez…
până ce taurul oboseşte,
se tot risipeşte
şi dispare !

lăsându-mă-ncordat …
cu zbatere de tâmplă a mirare
şi-mbrăţişat cu-o nălucire-n mătasă roşie !
cu gându-mi prea-nălţat într-o mare visare  
şi fără de vreo finalizare…






Ca o vrăjitoare
îmi cânţi şi mă atragi,
de fiecare dată ,(când vrei să mă ai !)
într-un ochi ca noaptea de-ntunecat
şi mai adânc decât  privirea…
mă seduci cu unduirea-ţi-nşelătoare
şi mă roteşti, ca-ntr-o mare vâltoare,
în capcane de tot felul

(doar-doar… de m-aş pierde !)

lăsându-mi drumul de-ntoarcere fără de borne
şi cerul îl dezveleşti de stele şi norii…
dar , poate din prea multă grabă ,
fără de străjerul de la porţile visării,
îmi laşi ,-ntotdeauna, în toată splendoarea ei,
frumoasa lună la vedere

fără ca tu să ştii ori să bănuieşti
că ea mi-e semnul din colţul meu de rai
de unde tocmai am plecat…
să vin înspre tine !

dulce năpastă... pătimaşă ,
chiar şi  luna de-ai ascunde-o
cu eşarfe de-ntuneric , le-aş rupe
şi nu m-aş teme de-un făcut
sau de vreun deochi !

şi ,de-ai vrea, m-aş lăsa şi prins în mreajă !
în ochi adanc de vrăjitoare
ca să-ţi rămân
la-ndemână...
şi mereu
pierdut !





Te-am visat cum dansam…
aş vrea să cred că-ţi place dansul !
şi,mai ales,să asculţi cu ochii-nchişi
toate sunetele frumos măiestrite de-un arcuş…

să numeri ,în gând ,durata unui tremur de cuvânt
(rostit uşor… ca o mângâiere !) şi, fără să-ncurci
cu nimic mersu-mi baletat şi rotirea-mi...
tu-zâna zorilor , aş vrea să mi te-arăţi
aievea …împlinindu-mi visul !

dar ,de-ar fi să mai aştept…
de ţi-aş şti bine paşii,
măsura, ritmul, moftul…
aş exersa singur  totul,
(până mi-ai veni !)
luând în braţe-o nălucire; verde
peste toate cele, neagră arătare şi sclipitoare
când ascunde splendori de ochii lumii,
stacojie ca un apus,-ntre culmile de visare,
despletită şi pătimaşă până la capăt de vis…
(când se vrea privită,
cât mai de-aproape ,
ca şi ispită ! )

şi ,cu timpul, zic şi eu, aşa…
magnetizaţi de-un dans în doi !
îţi voi demonstra, pe-ndelete,
că nu a fost în zadar
toată aşteptarea
şi nici vraja !






Dezvelind splendori şi nori...
dansând sub ochi de lună,
sub ceruri pline de lumini multicolore,
să lăsăm viorile să ne cânte duios

şi arcuşuri de ploi magice
să lunece uşor pe strune
şi să aline inimi prea durute
de aşteptări prelungi

şi-n toate nopţile, fierbinţi de dor,
pe sub pânze tivite cu stele,
să umplem surâsuri
cu mierea din cuvinte
şi curcubeie de dragoste,
strălucitoare, să ni se prelingă
peste vise…

cum ,în anotimpul iubirii,
în vâltori  uimitoare,
rotindu-se-n dans vioi şi vesel
se duc suflete noastre ,cântând,
mână-n mână şi pas după pas...
însufleţind iubiri sublime
şi jocuri fantastice…
învăluite-n altfel
de trăiri !




La o simfonie ,
după un adagio-ncântător,
(când toate mişcările sunt pline de farmec,
când sunetele parcă te-mbrăţişează ,
când şi luna-şi strânge-n braţe,cu drag, fiorul
iar soarele,-nduioşat de-aşa cântare ,
din ochi lăcrămează…)
­

După sublima unduire de trupuri,
de braţe, de violine şi arcuşuri
urmează,-ntotdeauna,un dans  vioi
(când şi el şi ea se-nveselesc
până peste poate, apoi
o clipă de respiro…
şi el face adânci reverenţe
către uimitoarea-i
balerină !)

Până când suavul postludium
vine de la sine… şi încheie magnific
tot dansul si cantarea...
repetându-se uşor,ca o mângâiere,
cele mai frumoase figuri şi acorduri
din toată  simfonia
(ducând la un final fascinant ;
plin de lumini multicolore,
de tremur de sunete moi,
de surâsuri calde
şi binevoitoare…
aplauze !)




Aproape de final de simfonie,
dacă ar fi după voia mea,
aş înlocui scherzo-ul vioi şi vesel
cu un fermecător menuetto

(pentru că  zbenguiala-n paşi de dans
de pe scena de spectacol
mă cam plictiseşte )

şi-atunci, cu braţele îmbrăţişând cerul
şi-ngenuncheat  a  rugăciune ,
m-aş tot avânta şi eu în dans
făcând , mai apoi ,
reverenţe către superba-mi balerină !
şi m-aş învârti, cu multă graţie,
împresurat de ea, în piruete de maestru !

iar, când ea mi-ar sta ridicată pe-o poantă…
cu piciorul drept urcat pe umărul meu stâng
şi-ar face şpagatul ahhhh …
nici nu-ţi mai pot spune cât de mult m-aş pierde
şi câte emoţii m-ar cuprinde...
câţi fiori m-ar trece !

si-aş striga,-ntruna ;
Doamne ,ce frumos este menuetul
şi cât de bine face ea şpagatul…





Fluturii albi, fantastici ,
risipiţi uşor dintr-un senzual sax-tenor
ce-a măiestrit ,alături de-o superbă violă-alto,
o cantată, se-nvârt ca şi vrăjiţi
la trecerea într-un tempo largo,
când unduirile din cântul lui
se mulează perfect 
peste clivisul ei

apoi ,repede,repede…fluturii
se-adună în cercuri concentrice,
mărindu-se ori coborându-se ritmul…
alternând ,cu-ale ei acorduri,în volute ample,
melisme ciudate cu dulci fioruri
(pe tot timpul ce-a mai rămas
dintr-un suav ambitus de cântare…)

şi,-ntr-un final maestoso ,
soprana şi tenorul îşi risipesc ,
sub un ropot de-aplauze calde,
o ploaie magică de sunete




Sala de concert
e-nvăluită toată de vrajă,
de la-nceput de balet şi de adagio...
şi-atunci când,după un pas de deux superb,
începe să tot vibreze arcuşul

(mărind , uşor-uşor ,tempoul dansului
până când ,străluciri din fire rupte
si risipite ca dintr-un fuior de lumină ,
fac să vibreze până şi căluşul…
şi să-mprăştie anapoda
toate corzile... violinii !)

încheind apoteotic,
cu un prestissimo fantastic…
dansul balerinilor ,
într-o explozie de sunete,
de uimitoare magie
şi de aplauze
frenetice !




Plecată înspre un vis
de demult visat şi căutat !
ea nu se poate rătăci nicicum
(nici mergand incet, nici alergand...)
pentru că drumul ei,-nspre cunoaşterea sinei de visare ,
este pavat cu străluciri de stele şi cu borne de lumină

(chiar şi cu ochii-nchişi,urcând şi coborând, lin,
cu paşi de balerină,ea nu-şi va pierde răbdarea
şi nu-şi va abandona mersul
pe treptele de lumină…
mereu,un ecou de gând ,
venind cât se poate de-aproape,
o va prinde uşor de mână
şi o va purta-n paşi de vals
înspre capăt…)

Ea nu se poate rătăci , nici alergând
căci ,pe măsură ce trece timpul,
mai are de-ascultat sunete,
şoapte ,cântec suav
şi-ndemnuri de ispite

şi nu vrea să-şi obosească paşii
aleargând  prea mult !
până ce nu-ncepe superba sonată
când ,toate ,ca-ntr-o vrajă,
i se vor contura frumos
văzând cum, cu preaplin de lumină,
splendoarea-i mult căutată
îi va surâde…până la un magnific presto
cântat de ea, cu multă patimă,
odată cu-mplinirea-i de vis
şi de toate !

……………………………………………………………
urmând, apoi…un confinalis măiestrit…!!!





Doar un cântecel
te mai poate scoate din tristeţe,
când toate cele… nu-ţi mai sunt aproape
şi corăbii ,pline cu iubire ,ţi s-au înecat

Doar un cântecel…un pic straniu !
te mai poate face să surâzi…
şi-n ochi să ai străluciri ciudate,
ştiut tare de demult…de când omul
nu-nvăţase nici să compună bine silabe
şi nici să rostească vreun cuvânt
iar iubirea…nici nu-ţi mai zic, 
căci…
………………………………………………………………………
Adam, din necuvinte ,
şi-alegea vocale rotunde
şi le rostogolea ,uşor,
pe portativul corzilor vocale,
facand vocalize...
aşa de frumos ondulând sunetele
(ca şi tremurul genelor…de visare !)
încât , ale sale cântări suave,
uimeau zâne şi luceferi

desfăceau cerul în două
lăsând să-i cadă lin ,din eden ,
pe palme,săgetată de dulci fioruri…
preafrumoasa-i Evă

şi,-nduioşată de-al lui cântecel ,
îşi desfrunzea splendorea-i de tăcere
şi-nvăţa să-ngâne...cate-o vocala,
sofegiind ,mai apoi...şi ea cu el,
şi fără de cuvinte !
cântecul divin
al iubirii…




Toată risipirea-mi de iubire,
de gânduri…de până ieri,
mi-o las învăluită într-o mare uitare...
din care, doar gândul sortit de-a mai fi
şi azi cu tine ,mai poate să răsară,
ca şi o mare mirare !
chiar şi orbit de-atâta alb...
din a ta splendoare

şi nici nu ştiu dacă ,
din toate cele cernute-nspre trecut ,
ceva anume a reuşit să-ţi ­încânte privirea…
ori să te-ndemne, ca şi ispită,
să mă atragi ,cu vrajă ,
într-un joc nebun…

(ca să-mi pierd  firea
şi toate gândurile , nefiresc,
ca-ntr-un joc cu iele )

tremurându-ţi , repetat, pe corzile
violinei din suflet ,un sunet suav de-amor
şi plin de emoţie, până când mi-oi rupe arcuşul…
de-atâta fericire şi zbenguială !
………………………………………………………………………
(aiurind şi eu în toate…
de parcă m-aş fi lovit la cap
de marginile clepsidrei,
într-un avânt bezmetic...
neîncăpătoare
de-atât de mult
tererem…
şi de mine !)




Ar fi de-ajuns
doar un cântec frumos
să mi-l şopteşti pe la urechi…
când a ta  poarta de visare,
cu-n glas mieros,
(de bun venit… ! )
tu mi-o vei deschide

şi, ca-ntr-un vis , puţin câte puţin,
din gândurile mele răsărind,
dulci fioruri adunate
într-un fuior de lumină
îţi vor umple-o mare de iubire
cu frumuseţi înrourate

şi-atunci , tare mare mi-ar fi mirarea ,
dacă mi-ai surâde…mai adânc ,
din suflet cântându-mi
un suav bel-canto…
da capo !

iar eu, cu-n licăr de verde…
ţi-aş săgeta ,de dor nebun,
toată firea !
şi te-aş ruga , neiubito-ndeajuns ,
să-ti mai rămân…

şi să fii a mea cântare
de vis, întotdeauna !







O dragoste adevărată
nu are nevoie de cuvinte sofisticate,
de formule magice,
de promisiuni deşarte
pentru-a fi-ntotdeauna
trăită cu-aceeaşi patimă…
toate-s numai vorbe-n vânt!

Dacă vrei tu,
minune de femeie,
poţi vrăji chiar soarele
cu mângâieri
şi cuvinte simple
şi poţi să-l faci
să-ţi fie mire !

Doar cu o eşarfă
ce ţi-a fost ruptă la-ntâmplare
din rochia de mireasă
legată peste fruntea
lunii de miere
şi cu ciucuri de mătasă albă
legănându-i pe coapse,
ca la un dans din buric,
(lăsând să se vadă buzele nopţii !)
totdeauna făcut pe-altarul iubirii
cu mult drag şi dăruire,
poţi să ademeneşti prinţul soare
să ţi se-apună…
să-l faci,când vrei tu,
să ţi-aducă-n dar luna de pe cer,
să străbată cu freamăt,
într-un du-te-vino pătimaş,
abisul răcoros al mării
până-n prundişul
unde zac ferecate
izvoarele de fericire
şi-atunci…
cântându-vă duios…
împreună,
veţi dezlănţui ploi magice
de iubire!