Ca o vrăjitoare
îmi cânţi şi mă atragi,
de fiecare dată ,(când vrei să mă ai !)
într-un ochi ca noaptea de-ntunecat
şi mai adânc decât  privirea…
mă seduci cu unduirea-ţi-nşelătoare
şi mă roteşti, ca-ntr-o mare vâltoare,
în capcane de tot felul

(doar-doar… de m-aş pierde !)

lăsându-mi drumul de-ntoarcere fără de borne
şi cerul îl dezveleşti de stele şi norii…
dar , poate din prea multă grabă ,
fără de străjerul de la porţile visării,
îmi laşi ,-ntotdeauna, în toată splendoarea ei,
frumoasa lună la vedere

fără ca tu să ştii ori să bănuieşti
că ea mi-e semnul din colţul meu de rai
de unde tocmai am plecat…
să vin înspre tine !

dulce năpastă... pătimaşă ,
chiar şi  luna de-ai ascunde-o
cu eşarfe de-ntuneric , le-aş rupe
şi nu m-aş teme de-un făcut
sau de vreun deochi !

şi ,de-ai vrea, m-aş lăsa şi prins în mreajă !
în ochi adanc de vrăjitoare
ca să-ţi rămân
la-ndemână...
şi mereu
pierdut !



This entry was posted on 3/21/2014 05:16:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: