Doar tu , femeia-de-vis, femeia-floare,
ştii cum să-mi luminezi gândul…
atunci când , printr-o caldă-mbrăţişare,
tu mă laşi să-ncerc, puţin câte puţin,
să-ţi descopăr toată frumuseţea

şi-odată ce tu-mi oferi iubire ,
uşor , peste margini de petale,
din toate splendorile-ţi prelinsă
şi eu te-alint cu-n dulce sărut
şi cu-n cântec suav…
din inimă pornit !

(ca un magic arpegiu…
în pieptul meu vibrând ;
suitor, treaptă cu treaptă, către vârf de gând
şi coborâtor, lin...până-n adânc de visare !)

cântat cu patos , cu ochii-nchişi,
până când viorile din suflet,
clipocitul clapelor tale de visare,
(si fluturii mei albi din flaut de vis zburând…!)
si toate din adâncul tău mister !
vor fi-ncântate, până peste poate,
de-al meu arpegiu

si-atunci... toate ielele 
vor tăcea,-ntr-o linişte deplină,
uimite de-aşa trăire
sublimă
şi de vis !



This entry was posted on 3/07/2014 11:09:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: