Păşind domol
pe scara toamnei ­întârziate,
te voi ţine de mână
iubita mea
şi vei trece uşor,
visând cu ochii deschişi,
spre un tărâm magic,
neştiindu-ţi firea
iar cu palmele
gândurilor tale
vei mângâia
mătasea,
de verde-negru,
ce te-acoperă
şi te-adânceşte
­în noaptea plină de vrajă
Păşind domol,
cântându-mi duios,
rătăcind prin al nouălea cer,
mă vei striga pe nume…
prin eden de visuri,
şi-atunci…
îţi voi săruta
toate gândurile
şi te voi numi ;
EU !


This entry was posted on 10/18/2010 12:29:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: