Toamnă zănatecă, tu zici că ţi-e bine
aşa despuiată şi când îţi plouă…
infernal?!

Te bucuri şi râzi ştrengăreşte
când vezi copacii noduroşi
şi desfrunziţi adânc înfipţi
în pământul cald sorbindu-ţi seva...
şi mai ales de soarele timid
şi ghemuit de frig
la pieptul tău!

Dar să nu uiţi, toamnă iubită,
că ai avut şi vremuri (şi vor mai veni!)
când erai topită; cuprinsă de arşiţă,
lipsită de ape…şi-atunci
tu implorai soarele
să-ţi stea ascuns…
şi-n noapte
să-ţi plouă
doar un pic!


This entry was posted on 10/12/2010 08:36:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: