Când Luna-şi piaptănă dorul
şi peste oglinda apei,
cu glezna-i fină ,
împrăştie visătoare
stropi de dragoste
şi-adună , printre pleoape de visare,
spume sclipitoare şi fiorul…
cântecul ei de iubire,
îngânat cu-al
Soarelui
(ce-i va veni…mândru răsărindu-i !)
pe care şi el îl cântă,cu multă duioşie,
de peste-a sa-nnoptare…
strabate tot universul
năucind luceferi
şi zâne…
şi oameni !
……………………………………………………
însă,ca să-ţi luminez a ta visare,
şi eu,iubire,mă tot răsar…
(ca şi-un mândru soare !)
cântându-ţi la-ntâlnire…
peste-a ta cântare,
acelaşi cântec şi cu-aceleaşi note…
(dar ,cu-o octavă mai jos !)
îngânându-ne-n toate cele…
ca-ntr-o
superbă
nocturnă
!
