Aflat în faţa unei dileme,
dintr-un anume punct de vedere,
neştiind ce i se mai poate-ntâmpla,
timpul se opreşte din ticăit
preţ de câteva clipe...
atunci când se află pe marginea
căderii în uitare
Priveşte un pic în jos
şi prin jur cu sfială…
arcul şi-l înfoaie ,
îşi arată toţi muşchii
şi plonjează cu ochii-nchişi
în vâltoarea trecerii
(îndemnat, de la spate, de vreme…)
şi se tot duce !
Lovindu-se de toate cele trecute,
până-şi face ţăndări cadranul…
îşi
risipeşte anapoda rotiţele,limbile
şi
secundele şi-apoi , istovit
şi-n neputinţă de sine,
regretă căderea
Dar ,nimic nu se mai repară,
pentru că ce a fost a fost
şi nu se mai întoarce…
decât
răsturnând uşor,
si pe
de-a-ndoaselea…! ,
clepsidra!
