Aflat în faţa unei dileme,
dintr-un anume punct de vedere,
neştiind ce i se mai poate-ntâmpla,
timpul se opreşte din ticăit
preţ de câteva clipe...
atunci când se află pe marginea
căderii în uitare

Priveşte un pic în jos
şi prin jur cu sfială…
arcul şi-l înfoaie ,
îşi arată toţi muşchii
şi plonjează cu ochii-nchişi
în vâltoarea trecerii
(îndemnat, de la spate, de vreme…)
şi se tot duce !

Lovindu-se de toate cele trecute,
până-şi face ţăndări cadranul…
îşi risipeşte anapoda rotiţele,limbile
şi secundele şi-apoi , istovit
şi-n neputinţă de sine,
regretă căderea

Dar ,nimic nu se mai repară,
pentru că ce a fost a fost
şi nu se mai întoarce… 
decât răsturnând  uşor,
si pe de-a-ndoaselea…! ,
clepsidra!






Se pendulează timpul ,
cu sufletul la gură…
nehotărât de-a se duce
trecut ori de-a mai rămâne
un pic prezent 
şi, cu secundele răsfrânte,
i se-agaţă clepsidrei
de margini

Face podul ori şpagatul
peste buzele-i moi
şi se-ncoardă…
ca un pisoi !,
când vede pericolul
din hăul trecerii

Insă ,timpul se sparge-n figuri,
văzându-se de-a binelea trecut
şi se vrea înscris în catastif…
şi-n memoria vremii
ca un mare star !

Dar,rămâne-n extaz,
doar câteva clipe,
ca o mare mirare !,
până ce vremea-l strecoară
şi-l tot risipeşte…
în toată uitarea
de sine !




Ca un acrobat,
m-arunc peste şaua
calului meu alb cu stea-n frunte…
şi cu mişcari fine bat
ritmul galopului…
din pinteni !

Apoi ,mă mişc, secundă cu secundă,
în stânga şi-n dreapta
şi-n jos…
pân-aproape s-ating pietrele
de pe caldarâmul visului
cu degetul !

Şi-n sus m-avânt...
cu multă măiestrie,
până în al nouălea cer !
uimind toţi serafimii
ce m-aplaudă-n cor
ca pe-un mare
magician

Insă ,cu toate-aceste figuri,
biduviul nu m-aruncă...
nici atunci când îl lovesc uşor
cu palma peste crupa-i fină…
făcând ,cu el,un salt fantastic
peste toate cele ce-mi stau în cale !
iar eu mă simt taaare mândru
şi taaare fericit…
(de-asemenea
joc !!!)

...De mă duc cu el călărind
prin tot universul ,
toată noaptea !,
uimind toţi
zeii…!




Odată şi-odată
aş vrea şi eu să ştiu
şi să pot vedea de-aproape
acel portal magic
pe unde iubirea-mi se prelinge
şi-i consumată
pe nerăsuflate toată
ca o dulce licoare
de Nemurire…

şi-apoi să rămân pe-acolo
un pic mai mult de-o vreme !
ca să cercetez tărâmul…
să ştiu şi pe unde gândurile mele
se tot duc atrase-n volburi
ca de-o gaură neagră
şi îşi pierd Lumina 

însă
dac-o fi şi-o fi
să nu mă mai pot întoarce
atunci să mă tot duc învârtindu-mă…!
lăsând margini de lunecare înfiorate
iar trecerea-mi pe dincolo
mereu fierbinte
şi aburindă !

şi-un singur dor aş mai avea…
în urma-mi de visare
să nu mă pierd aiurea !
ci…să mă prefac în mare stea
ce se duce de-a rostogolul
în dans cu stelele
uimind tot cerul
totdeauna…
(ca o cometă pletoasă
cu o coadă lungă
şi lucitoare... !)





Cu capul printre nori
un pic cam somnoros
am văzut cu-n ochi marea
cu malurile unite
ca o inimă deschisă

şi-n colţul cu cele două frumoase arcade
luna se-mbăia în spume roşiatece
tocmai când soarele
aproape scăpătase
răsfrânt printre margini
de noapte

şi nu-mi venea să cred
cum luna-mi făcea cu ochiul
să-i vin cât mai aproape
(şi să o spăl pe spate… !)

de sus
năucit de-aşa chemare
m-am aruncat iute în apă
şi de-atâta zbenguială
toată marea s-a făcut valuri
şi s-a revărsat peste diguri
toată ca o spumă…

şi-am râs-apoi cu luna
cu poftă şi cu lacrimi
de soarele ce se tot ducea…
neştiind că eu sunt
stăpânul ei
toată noaptea !






făcându-mă noaptea
mare punte peste mare,
ca o corabie răsturnată !,
luna aş prinde-o uşor
cu-o mână pe după mijloc
iar cu cealaltă
i-aş cuprinde cu multă gingăşie
palma stângă
(când ea va veni să se scalde
şi să mă vadă !)

dar ,vor fi şi riscuri
şi catargul mi l-aş înfige-adânc 
în mâlul clisos,
ca să nu mă-nec…
atunci când marea,
din când în când, se-nalţă
şi-i plină de valuri !

însă,în timp ce luna-mi va surâde,
i-aş face sic !!!Soarelui apus
ce-aşteaptă cuminte
să-i ofer ce i-am promis…
şi-n nicio noapte
nu i-aş da-o
ca s-o vadă…
sub niciun chip !





gândul tău călător
ce-mi bate la porţile inimii
ţi-l trimit înapoi cu gândul meu
şi cu multă dragoste-nvăluit
fără să te deranjez
prea mult din visare...
şi-nzecit cu multă iubire

(…chiar în miezul
nopţii tale
de iubire…)

ţi-l trimit să-ţi mângâie
necuvantul
şi tălpile să-ţi maseze... !
apoi să-ţi şteargă lacrima
din colţul ochiului înroşit
de prea mult dor
şi de prea mult fior
plâns…

dar…toate ţi le trimit
pic cu pic
din teama de-a-mi fi uitare
de-acum şi pururea….
căci sărutul meu
şi mângâierea
nu-ţi pot fi de la-nceput
chiar mari aşteptări
(cât cele mai mari mirări… !)

ci
doar
un
simplu
ecou!




gândul meu prea nărăvaş
nu-l primi de la-nceput
cu braţele deschise
căci s-ar simţi prea măgulit

acoperă-l mai întâi de nori
apoi deschide-i cerul
puţin câte puţin
lăsând nurii lunii
să-l ademenească
(şi mai ales nu-i cânta
de la primul pas… !)

apoi...
nu-l mai chinui degeaba...
ci să-l întorci mereu
înspre stânga
ori inspre dreapta
sau către în jos…
aşa cum îţi convine !

până când dorul
de iubire
ţi se va stinge !