POEZII de Ion Cireasa

Toamna mea nu-i una oarecare!
Soarele e mai zglobiu
ca-n plină vară!

De dimineaţă până-n seară
ar face, nebunul, să-nflorească pomii
şi să aibe-alături o nouă primăvară

Dar, spre seară, are-un gând zălud;
când va luneca-n amurg,
să-i rupă plecatei veri
pânza de-nserare
şi să-i guste,
cu sete,
gutuile rămase goale

Pe ramuri să-i legene visuri,
s-o-mbete cu-arome
şi parfum de toamnă
punându-i pe buze
zeamă dulce-acrişoară
din boabe mari de struguri
cât prunele!

Adesea rătăcind, un foc ce-n inimă
ţi-aprinde dorul şi-ncet te topeşte,
primit prin fereastra larg deschisă
lăsată de visuri,suie şi coboară,
pe cărări de suflet,
până sus prin vise
sau mai jos
prin abisul magic
cu fiori de dor...

(uneori cu rost aflându-şi iubirea
alteori aiurea…fără de noroc...!)

Obosit şi flămând de-atatea treceri,
focul viu se lasă, alintat cu şoapte...
de soartă-mbrăţişat şi se preface-ndată
gândul tău pereche!

Şi dacă paşii tăi i-ar fi alături,
dornică de ploaia cuvintelor frumoase
nespuse, din abstinenţă...în clipele cu greu trecute,
cu drag i te-ai dărui mersului în doi până-n zori de zi
şi nu i-ar ajunge vraja dulce ca mierea...

Ce se revarsă odată cu răsăritul până-n seară...
şi-ntr-un nou colind, cu tine de mână,
ţi-ar fi-ntotdeauna gând rătăcind
cu mare rost!

Mă-nclin,
iubita mea,
în faţa rostirilor tale!

Ele sunt pilonii
împărăţiei
visurilor mele
fără de care
totul s-ar prăbuşi
ca un castel de nisip
la o adiere de vânt

Nu aş exista,
fără cuvintele tale...
şi nici nu am visat
vreodată
să te mângâi aievea....
fără ca timpul tău
să-mi permită
să se scurgă,
odată cu-al meu,
din aceeaşi clepsidră!

Pasăre-albastră, poate că toţi
cei care tivesc pe marginea
viselor noastre
ar trebui să ştie
să numere
zilele...
(cât timp ţi-am fost...!)
şi nopţile în care am rătăcit,
fără de rost,
împreună

Poate că cei ce te strigă pe nume
şi îţi măsoară paşii, uimiţi de mersul tău
şoptit în mii de treceri către mine,
ar trebui să ştie că iubirea
pe care o dăruieşti,
cu-atâta drag,
se-mparte
în doua...
în doua parti egale
cu-a mea iubire!

(şi-n câte părţi vrea sufletul tău...
în fiecare clipă...impartita doar cu mine!)

Fără cunoaştere de tine...
de ce să se creadă unii că rostirile tale
sunt bizare? asta nu-i adevărat!
numai tu ştii să mângâi suflete,
rotindu-le ameţitor în carusele
cu sensuri magice
de dragoste!

Mare-albastră, când soarele răsare
pescăruşii vin să ciugulească
peştişorii din spuma
de pe ţărmul tău
de dor

Apoi, în zbor de curtoazie,
drept mulţumire, îşi pun la gât
oglinzi pătrate pentru-a capta
vraja stacojie a apusului...
(luminându-ţi noaptea
până la un nou
răsărit de soare,,,!)

Tu,iubuto, cât timp eu sunt apus
lasă, te rog, printre şiraguri
de spumă magică,
peştişori…
pentru ospăţul pescăruşilor...
până la următoarea
noastră dimineaţă.

Tu nu-mi vii, oricât de mult eu te-aş chema
şi-n mine se nasc furtuni şi nori negri
mi-acoperă zarea

Mă pierd prin amintiri rătăcind
ca-ntr-un labirint şi te caut…
te caut neîncetat,iubito!

Gânduri aiurea-mi străpung liniştea
şi mă-nfioară de nu mai pot
să mă regăsesc

Mă-nec într-o mare cu gust de-amar
şi-n suflet mi se scufundă corăbii,
când totu-i în zadar...

Unde-mi eşti, de ce nu-mi vii
şi să te iubesc aşa cum aş vrea,
aşa cum te doresc!

Fără rost ar fi toate...
când în zare ţi se-adună furtuni
din dureri, din doruri nesfârşite
şi din gânduri de iubire
încă nerostite

Ce minune-ţi mai poate lumina chipul
cu zâmbet trist,când din negre amintiri
şi din vechi uitări îţi picură-n suflet venin

Când focul dragostei nu mai arde
şi-n inimă de-abia-ţi mai pâlpâie
o luminiţă de speranţă...
(îndepărtată şi ea...!)
şi prea greu de crezut
că-ţi va fi aproape,
atunci…
chiar fără de rost
sunt toate…
………………………
şi eu aş spune, cu stinse şoapte:
uită-mă...iubito,ca să-mi fie bine
în noaptea-ţi adâncă
şi magică...
şi cuprinde-mă
cu tine!

De câte ori Soarele e plecat,
rătăcind apus, mă cuprinde tăcerea
ca şi când odată cu el
se cufundă deplin
în uitare
şi gândul meu

Te voi împresura cu tăcerile mele,
curgându-ţi lin ca lumina de-nserare
a noului Soare ce te inundă...
(şi te voi cuprinde-n braţe...iubito!)

Cu-ale mele gânduri şi cuvinte nerostite,
îţi voi lăsa pe buze rostiri fără noimă
şi sacadate suspine
când tu,
balerina-stea,
te vei aşeza mare
pe-altarul iubirii

De pe cerul sidefiu, sub steluţe mici,
voi gusta merele-ti dulci....
de câte ori voi rătăci...
ca si soarele apus!